URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Noiembrie 2019, 19:21

Nu e cazul să-şi facă griji: DNA spune că nu o va chema la audieri pe Viorica Dăncilă, aşa cum vehiculează chiar candidata PSD 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Direcţia Naţională Anticorupţie a emis, joi, un comunicat în care arată că zvorurile că Viorica Dăncilă va fi chemată la audieri înaintea turului al doilea, lansate chiar de candidata PSD, sunt false. 

"În referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public care acreditează ideea că un candidat la Preşedinţia României urmează să fie citat la DNA, în data de 22 noiembrie 2019, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că toate aceste informaţii sunt FALSE", se arată într-o scurtă informare transmisă de DNA. 

Digi24.ro notează că Viorica Dăncilă a lansat marţi un zvon, răspândit apoi masiv de comunicatorii partidului. Liderul PSD a spus că se aşteaptă să fie chemată la DNA şi a acuzat intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis în justiţie. Dăncilă a spus totuşi, că nu ştie dacă există "statul paralel".

Viorica Dăncilă a spus că se aşteaptă să  fie chemată la DNA pentru că "sunt foarte multe coincidenţe" şi a invocat declaraţiile europarlamentarului Rareş Bogdan, care a afirmat că Viorica Dăncilă va avea dezbaterea cu procurorii, nu cu preşedintele Iohannis.

Chiar şi după ce DNA a transmis comunicatul, Viorica Dăncilă a declarat joi seara, într-o conferinţă, că DNA spune că nu o va chema la audieri pe 22 noiembrie, dar nu şi că nu va fi chemată în altă zi.

"Informaţia este doar pe jumătate falsă. Nu este o informaţie falsă. Am spus cu câteva zile înainte că toţi cei care au candidat împotriva lui Klaus Iohannis au avut dosare penale: Victor Ponta, în 2014, Dan Barna în primul tur şi am văzut că purtătorul de mesaj al lui Klaus Iohannis m-a ameninţat cu o dezbatere cu procurorii. După turul întâi, pe 15 noiembrie, a fost depusă o plângere împotriva mea. Deci ceea ce a spus DNA a fost că DNA nu mă cheamă mâine, dar nu că nu mă va chema la DNA luni sau marţi sau peste o perioadă de timp. De invitat la DNA după această plângere cu siguranţă mă vor chema. Poate mulţi din echipa domnului Iohannis ar fi vrut ca mâine să mă cheme sau chiar duminică, să nu se mai voteze", a spus Dăncilă într-o conferinţă la Parlament.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON