URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Februarie 2019, 11:34

Încă unul! Un fost zidar este acuzat că face pe dentistul într-o comună de lângă Bucureşti

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat în vârstă de 50 de ani, Costel Sandu, este acuzat că practică ilegal meseria de stomatolog într-un cabinet medical amenajat la el acasă pentru că ar fi învăţat "meserie" de la soţia sa, fost dentist. La ieşirea de la audieri, bărbatul le-a spus jurnaliştilor: "Nu practic meseria asta".

Localnicii din comuna Gruiu, judeţul Ilfov, spun că omul tratează pacienţii de ani de zile, deşi el este de fapt zidar.

"Mai este unul, da, dar nu ştiu dacă aveţi curaj să vă duceţi. Că ăsta a fost zidar la viaţa lui şi scoate şi el măsele. A învăţat de la soţie să scoată măsele. Soţia a fost dentist, de fel. Şi pe urmă s-a învăţat de la ea şi scoate şi el", a povestit, pentru Digi, o localnică.

Costel Sandu nu apare, însă, în evidenţele Colegiului Medicilor Dentişti. "Din verificările efectuate am constatat că nicio persoană cu numele Costel Sandu nu apare înscrisă ca medic în cadrul Colegiului Medicilor Dentişti Ilfov", a transmis Colegiului Medicilor Dentişti.

Potrivit Codului penal, exercitarea fără drept a unei profesii pentru care legea cere autorizaţie se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Cineva trebuie să semneze însă plângerea penală, iar sătenii nu par a fi dispuşi să se despartă de dentistul lor, cu sau fără diplomă.

Sâmbătă seara, bărbatul a fost audiat timp de mai multe ore la Poliţia Snagov. Cum împotriva lui nu s-a depus nicio plângere în scris, poliţiştii l-au lăsat liber şi continuă cercetările. 

În cauză a fost deschis un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare a unei profesii fără drept.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov au făcut, sâmbătă, percheziţii domiciliare, în comuna Gruiu, din judeţul Ilfov, la locuinţa acestuia.

Bărbatul respinge orice acuzaţie. "Nu practic meseria asta. Soţia mea e medic stomatolog şi cabinetul e funcţional din 1992. Eu sunt la o specializare de medicină, nu sunt zidar", le-a spus el ziariştilor la ieşirea de la audieri. 

Săptămâna trecută a izbunit un scandal la nivel naţional după ce s-a descoperit că un italian cu opt clase, Matteo Politi, a reuşit să convingă autorităţile româneşti să-i dea parafa de chirurg estetician, ba chiar a şi lucrat la clinici private din Bucureşti.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PCR transpartinic. Ep.: ”Doreii” lui Hippocrates
I. "Mai este unul, da, dar nu știu dacă aveți curaj să vă duceți. Că ăsta a fost zidar la viața lui şi scoate şi el măsele. A învăţat de la soţie să scoată măsele. Soţia a fost dentist, de fel. Şi pe urmă s-a învăţat de la ea şi scoate şi el", a povestit, pentru Digi, o localnică. 1. Mare ghinion pe ”Doreii” Matteo Politi şi Costel Sandu că nu au auzit de FMF-UO! II. Ce să ne mai mire într-o ţară în care, de exemplu, inginerii de tehnologia şi chimia produselor alimentare competenți din structurile de Siguranţa alimentelor sunt marginalizați, sau chiar paradiți (bibliografie minimală: Adresa nr. 106/06.01.2010-DSVSA Bihor), de doftori veterinari & umani (actuali și foști) angajați DSVSA și DSP, mulți numiți politic, care nu au timp să acționeze conform/preventiv: a) în cazul bolilor la animale (ex: pesta porcină), sau să asiste la o fătare, dacă mai știu așa ceva, dar au timp să umble cu consultanța în unități de procesare a cărnii care aduc carne din import (ex: Ucraina), sau comerț intracomunitar (ex: Ungaria), respectiv să își umple portbagajul, cu ocazia efectuării unor controale/inspecții? b) în cazul infecțiilor intraspitalicești, dar au timp să producă documentații HACCP în cazul agenților economici pe care îi controlează. Am dreptate, sau nu, Luci Daina, fost inspector DSP Bihor?; c) ca populația să aibă apă potabilă la robinet. Să vă dau o soluție eficientă și ieftină tovă professore dottore Bitea Zoe, cadru didactic FMF-UO și fost ”Cabinet 2” (”sub acoperire”?) la DSP Bihor? P.S. ”Doar adevărul ne poate vindeca!”-Oana Zamfir (Antena 3). Şi de ”Doreii” din sănătatea publică şi siguranţa alimentelor!
Postat 10 Februarie 2019, 22:21 de stefan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON