URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Iunie 2018, 22:05

"Nava e la cheu sigur". Traian Băsescu s-a retras de la conducerea Partidului Mişcarea Populară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a retras sâmbătă de la conducerea Partidului Mişcarea Populară.

"Măi, oameni buni, un comandant are şi el o licenţă care expiră. Licenţele nu-s veşnice. Nava e la cheu sigur", le-a spus Băsescu celor 2.500 de delegaţi participanţi la congresul desfăşurat la Palatul Parlamentului, potrivit stirileprotv.ro.

"Am idei geniale"

Băsescu a afirmat că se retrage pentru a lăsa loc unei conduceri care "să îşi asume responsabilitatea alegerilor din 2019 şi 2020".

El şi-a încheiat mandatul într-un ton glumeţ, afirmând însă că va rămâne alături de PMP. "Vă asigur că, deşi am considerat că a venit timpul ca o garnitură mult mai tânără să preia conducerea partidului, rămân alături de partid, voi fi un om pe care oricând conducerea partidului o să-l poată consulta, o să-l poată întreba, o să-mi spun o părere pe care când vor considera că e bună, să o folosească, când vor considera că nu e bună, să n-o folosească, pentru că, trebuie să recunosc, nu întotdeauna ideile mele sunt cele mai bune. E adevărat că de multe ori am idei geniale, dar am şi eşecuri", a spus Traian Băsescu.

"Vreţi să ajung ca Iliescu?"

Congresul PMP a avut şi unele momente mai tensionate. Băsescu a avut o dispută cu deputatul Robert Turcescu, care s-a arătat supărat că nu a şi-a păstrat funcţia până după alegerile europarlamentare, şi a profitat de ocazie pentru a-şi ironiza adversarii politici.

"Totul are o limită, iar eu nu v-am anunţat astăzi, domnule Turcescu, v-am cerut convocarea Congresului din octombrie anul trecut. V-am spus că doresc să renunţ la sefia partidului, că e momentul unei echipe mai tinere. Ce vreţi, să ajung ca Iliescu, să mă târâi prin partid?", a întrebat Băsescu.

Fostul președinte a mai afirmat că s-a săturat să fie unul dintre cei mai vârstnici lideri de partid. "Abia aştept să se termine congresul, să încep să ţip: Tăriceanu e cel mai bătrân preşedinte de partid. E doar cu vreo trei luni mai tânăr ca mine, aşa că a venit timpul altei generaţii în politică", a adăugat el.

Un proiect unionist

În schimb, fostul preşedinte i-a reproşat lui Turcescu că nu susţine proiectul unificării României cu Republica Moldova.

"Am înţeles din discurs dispreţul pentru proiectul unionist. Vreau să vă spun pentru că mie mi-e drag şi ţin la el, am vrut o echipă care să convingă că reunificarea ţării este o prioritate", a spus Băsescu.

Funcţia de preşedinte al PMP a revenit sâmbătă prin vot deputatului Eugen Tomac, singurul candidat.

Traian Băsescu va rămâne preşedinte onorific.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
!!!
@ineuanul: Sănătate!
Postat 17 Iunie 2018, 18:08 de cainerau
Cuțu rau
Și Băsescu a distrus, dar nu mai mult că Iliescu.
Postat 17 Iunie 2018, 17:24 de Sandu1201
@cainerau
Cei care distrug tara sunt PSD-ALDE.
Postat 17 Iunie 2018, 13:12 de ineuanul
!!!
@unu: Patriot? Ca a pupat-o pe unde a apucat pe Merkeloaia? Ca a distrus flota? Ca era prieten cu Bashar? E patriot pentru că a distrus ROMÂNIA?
Postat 17 Iunie 2018, 10:19 de cainerau
Ahahaha(am imitat și eu...)
Bine că nu i-ai dat foc!
Postat 17 Iunie 2018, 10:15 de cainerau
desi are uzura politica pentru ca a guvernat in timp de criza
si desi a facut destule greseli, este cel mai patriot politician roman, cea mai puternica voce pentru reunificarea tarii cu romanii dintre Prut si Nistru. A luptat pentru drepturile minoritatilor romane din alte tari, din balcani, ucraina, ungaria, serbia. Nici nu se visa nici in Moldova si nici in Romania reunificara tarii, dar a insitat pe subiect si l-a adus in prim-plan. Pacat ca stanga romaneasca tine cu rusii si de dragul lor nu vor face nimic in directia asta, iar parte din cei de dreapta stau cu cap plecat in europa, fara sa apere interesele tarii pe care o reprezinta, ci ca un ministru al europei in romania, apara doar interesele elitei birocratilor in fata romanilor. Basescu a avut curaj!
Postat 17 Iunie 2018, 06:28 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON