Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost implicat luni dimineaţa într-un accident rutier în Bucureşti în timp ce mergea spre Guvern. Ministrul a ajuns la spital.
Maşina în care se afla demnitarul a fost acroşată de o alta, au precizat pentru Mediafax reprezentanţii Poliţiei Capitalei.
Răzvan Cuc a fost transportat pentru investigaţii suplimentare la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, starea sa nefiind gravă. Potrivit adevarul.ro, ministrul a acuzat dureri la spate şi la mâna stângă.
Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au precizat că, în jurul orei 10.00, a avut loc un accident rutier pe Strada Alexandru Ioan Cuza/Str. Iacob Negruzzi, în care au fost implicate două autoturisme în mişcare şi patru staţionate, mai notează mediafax.ro.
Conducătorii auto au fost testaţi, rezultatul fiind 0.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.