URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Februarie 2020, 11:59

Ministerul Sănătăţii: Românii care vin regiunile afectate de coronavirus din Italia, obligatoriu în carantină

Ministerul Sănătăţii: Românii care vin regiunile afectate de coronavirus din Italia, obligatoriu în carantină Foto: Stefano Costantino / MEGA / The Mega Agency / Profimedia
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Românii care vin în ţară din Veneto şi Lombardia, regiuni unde s-au înregistrat cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, vor sta obligatoriu în carantină timp de 14 zile, a anunţat Ministerul Sănătăţii.

Numărul îmbolnăvirilor a escaladat îngrijorător în Italia, dar deocamdată niciun român nu a fost confirmat cu virusul 2019-nCov.

Italia este ţara cu cei mai mulţi români din diaspora, aşa că autorităţile româneşti iau măsuri. „În acest context, România ar putea fi mai expusă la apariția de cazuri de infecție cu noul coronavirus pe teritoriul național, din cauza dinamicii călătoriilor cetățenilor români pe rutele terestre și aeriene dintre cele două țări. Autoritățile de sănătate publică vor include persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi / Lombardia sau care au călătorit în aceste localități în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în țară în condiții de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autoritățile italiene”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătăţii. 

Măsurile vor fi transmise către unitățile sanitare și medicii de familie.

De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de contorl la punctele de frontieră, unde Ministerul va asigura personal medical, pentru a depista cazurile suspecte. 

Toate persoanele care se încadrează în definiția de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unitățile sanitare unde acestea se prezintă (unitățile primiri urgențe, spitale, medici de familie) la direcțiile de sănătate publică și la Serviciul de monitorizare din cadrul DSU.

„În aceste zile, Ministerul Sănătății va completa cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină și pentru managementul cazurilor suspecte și confirmate de infecție cu coronavirus (COVID-19). Va fi extinsă campania de informare a populației privind infecția cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale și colective care trebuie luate și va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluția situației la nivel internațional și eventualele măsuri suplimentare luate de autoritățile române”, se mai arată în comunicat.

În Italia, zece oraşe sunt în carantină, fiind ţara europeană cu cea mai gravă situaţie, din perspectiva coronavirusului. Două persoane au murit din această cauză, iar bilanţul de duminică dimineaţă arăta că cel puţin 115 persoane sunt infectate.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Epidemia de coronavirus: Italia, cea mai afectată ţară din Europa, a anunţat al doilea deces. 10 oraşe sunt în carantină"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON