URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Iulie 2019, 09:20

Mărturie revoltătoare în cazul adolescentei răpite și ucise în Caracal. Cum i s-ar fi adresat un polițist tatălui fetei: „Dacă fii-ta e-ncurcată cu vreunul...” (VIDEO)

Mărturie revoltătoare în cazul adolescentei răpite și ucise în Caracal. Cum i s-ar fi adresat un polițist tatălui fetei: „Dacă fii-ta e-ncurcată cu vreunul...” (VIDEO) foto: adevarul.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Apar tot mai multe declaraţii revoltătoare legate de tragedia din Caracal. "Auzi bă, dacă fii-ta e-ncurcată cu vreunul, să plătească ea pagubele acestor percheziţii!", i-ar fi spus un poliţist tatălui fetei răpite, după cum susţine unchiul copilei, Alexandru Cumpănașu, preşedintele Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României. 

Informaţiile au fost publicate de adevarul.ro, sursă conform căreia, bărbatul, văr cu tatăl fetei, a făcut mai multe acuzaţii la adresa anchetatorilor.

Între altele, Cumpănaşu a vorbit despre dispreţul cu care poliţiştii i-au tratat pe părinţii Alexandrei Măceşanu, veniţi la Poliţia Caracal să anunţe dispariţia fetei, susținând că tatăl adolescentei ar fi fost cel care a spart uşa la percheziţii în casa presupusului criminal, şi nu poliţiştii.

Cuvinte grele

"Pe mine nu mă impresionează toată demonstraţia asta de doi lei făcută de Buda şi de toţi lacheii ăştia din Poliţia Română, şi din STS de acum. Trebuia să se ducă dracului (n.r. - la Caracal) de ieri. Cel puţin Buda, personal, a fost anunţat aseară de către familia mea. Să nu mă ia pe mine cu prostiile astea de doi lei, trebuia să se ducă şi să salveze viaţa copilului.  Să vă spun nişte lucruri, apropo de cum a acţionat poliţia de-acolo, cum a acţionat Parchetul, comportamentul, modul de abordare a problemei. Vi se pare normal ca şeful poliţiei din Caracal, la momentul în care au făcut percheziţiile, după două percheziţii, să-i spună tatălui fetei: "Auzi, bă? - apropo de respectul faţă de cetăţean - Dacă fii-ta e-ncurcată cu vreunul, să plătească ea pagubele acestor percheziţii!». Astea este abordare de şef de Poliţie muncipală!? Doi - la percheziţiile astea care s-au efectuat, cei care-au intrat, cei care au efectuat percheziţia, le-au făcut alături de vărul meu, de tatăl Alexandrei. Cel care a fost pus să spargă uşa a fost vărul meu. Bă, fraţilor, de ce mai avem mascaţi, de ce mai avem poliţie?! Ce-i asta, e bătaie de joc? Vă mai dau un exemplu, ca să vedeţi cum gândesc nemernicii din aceste instituţii, unii dintre ei. Când s-a dus vărul meu să depună plângerea, a depus-o la Poliţia Caracal. Ştiţi ce i-a spus cel care i-a înregistrat plângerea? I-a zis: «Auzi, bă? - că la noi e cu «bă», la Poliţie, fir-ar mama lor a naibii, să-i iau şi eu aşa, dacă le place limbajul ăsta – Tu ştii cum sunt fetele astea, la vârsta asta! Apare ea, mâine-poimâine!». Înţelegeţi? Asta a fost abordarea acestor indivizi de la o poliţie municipală. Trebuie raşi, raşi pur şi simplu!", a declarat Alexandru Cumpănaşu, reluând aceste detalii în mai multe intervenţii la diverse televiziuni.

Site-ul stirileprotv.ro scrie că tot Cumpănașu a povestit și ce le-ar fi spus fata polițiștilor când a sunat la 112: 

”Le-a spus că este legată cu o sârmă de picioare, că a fost violată, că este sechestrată, că a fost bătută. Nu ştia unde se află, le-a dat nişte indicii. Le-a spus tot ce a putut ea, cauta adrese acolo, tot ce a putut ea. Iar poliţia, în ”înţelepciunea” lor, credeau că nu este fata. Vă daţi seama, la 15 ani să fii bătută, violată, schingiuită şi tu să îţi pui speranţa, să vorbeşti 20 de minute la telefon cu oamenii legii”, a declarat, conform sursei citate, Alexandru Cumpănașu.

Anchetă la DIICOT

Între timp, dosarul dosarul penal privind cauza din Caracal a fost preluat de DIICOT, iar principalul suspect, Gheorghe Dincă, a fost audiat la Craiova. DIICOT Craiova are în lucru și dosarul în care se cercetează și dispariția Luizei Mihaela Melencu, a anunțat agenția de știri Mediafax. Fata a fost văzută tot în Caracal ultima dată, la jumătatea lunii aprilie, așteptând „la ocazie“.

”Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și-a declinat competența în favoarea DIICOT Craiova”, a declarat prim-procurorul Anca Anuța.

HotNews scrie că suspectul a fost preluat în noaptea de vineri spre sâmbătă și condus la Craiova, pentru continuarea cercetărilor. Vineri, la audieri, Gheorghe Dincă nu și-a recunoscut faptele, deși în curtea imobilului în care locuia a fost găsit un butoi cu resturi umane, inclusiv cu bijterii pe care Alexandra, fata de 15 ani dispărută de miercuri, le-ar fi purtat.

Vineri seară, puțin după ora 23, o autospecială a Poliției a ieșit din curtea unde locuiește Gheorghe Dincă, suspectul crimei, mașina în care se afla acesta fiind încercuită de jandarmi. Sute de protestatari au huiduit când a ieșit mașina Poliției, dar și când au ieșit anchetatorii din curtea lui Dincă. Oamenii aveau coli albe pe care au scris „Nepăsarea voastră ucide vieți” și „Dreptate pentru Alexandra” (video).

O tragedie anunțată

După cum se ştie, cazul Alexandrei Măceşanu, o tânără elevă de 15 ani, din Dobrosloveni, a stârnit revoltă generală. Fata plecase la Caracal şi se urcase într-o maşină de ocazie şi nu se mai ştia nimic de ea de miercuri, de la ora 10. Copila şi-a găsit sfârşitul în casa bărbatului în a cărui maşină se urcase, un mecanic auto, care locuia lângă o hală dezafectată de la marginea oraşului. Din câte se pare, aceeași soartă a avut-o și o altă adolescentă, dată dispărută în luna aprilie.

Tragedia Alexandrei ar fi putut însă prevenită: fata reuşise să sune joi dimineaţă, la ora 11.05, nu o dată, ci de trei ori la 112. Cu toate acestea, poliţiştii au intrat în casa presupusului asasin abia după 19 ore, la şase dimineaţa a zilei de vineri. 

Poliţiştii şi procurorii ştiau cu mai bine de trei ore înainte să descindă în curtea bărbatului care e suspectat că a omorât-o pe adolescenta Alexandra Măceşanu, de doar 15 ani, că ea s-ar putea afla acolo, alături de cel care o răpise. Pe de altă parte, reprezentanţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale se scuză, spunând că nu au putut spune cu precizie locaţia din care au provenit apelurile la 112, dar că a furnizat "zona primară de localizare", zonă în care s-a aflat şi casa presupusului ucigaş, George Dincă.

Vineri seară, ministrul de Interne, Nicolae Moga, a anunţat că a propus demiterea şefului Poliţiei Române, chestorul general Ioan Buda, şi a prefectului judeţului Olt, Petre Silviu Neacşu.

Premierul Viorica Dăncilă ceruse, cu puţin timp înainte de anunţ, demiterea lor, în urma tragediei petrecute în Caracal.

UPDATE:

Asociaţia Procurorilor a transmis, sâmbătă, un comunicat în care a dorit să clarifice multitudinea de informaţii "contradictorii sau inexacte" care au apărut în spaţiul public în jurul dispariţiei Alexandra, tânăra din Caracal răpită şi omorâtă, explicând în detaliu filmul evenimentelor. În esenţă, magistraţii spun că localizarea făcută de STS a fost pe o arie de câteva sute de case, aparatura fiind limitată, că nu s-a utilizat tehnica SRI, indisponibilă anchetelor penale după decizia CCR, şi că, deşi s-a dat ordin să se intre în casă încă de la ora 3, Poliţia n-a mai avut oameni. De asemenea, nicio vecină nu a raportat vreun ţipăt din casa presupusului criminal, în schimb, la percheziții, a fost găsit un corp carbonizat.

Citiți detalii în articolul Explicaţiile procurorilor în cazul fetei din Caracal: S-a acţionat cu aparatură depăşită, tehnica SRI nu mai poate fi folosită în anchetele penale, Poliţia n-a mai avut oameni, a fost găsit un trup carbonizat!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
dacă ați ghici...?
cine regretă în mod deosebit regimul de dinainte de 90?Că atunci asemenea fapte nu existau în presă.Deci nimeni nu prea pățea nimic.Doar exista victimă și criminal care era prins și pedepsit.Eventualele dezorganizări ale milițienilor care ar fi putut salva victima ,complet ascunse.
Postat 27 Iulie 2019, 23:50 de crisan
Quod erat demonstrandum
Contractul e din iunie 2019, 4500 lei/luna pentru "servicii de consultant in domeniul informatic si al securitatii informatice precum si in domeniul supravegherii video din municipiul Oradea".Prestatorul este un pfa infiintat in 2017. S-a intimplat si in 2017,respectiv 2018? Oradea e un oras cu bani , nu sta intr-o mie de euro consultanta,pentru dezvoltarea orasului,bunastarea cetatenilor si noi scumpiri care va duce nivelul de trai pe noi culmi.Or mai fi si alte consultante de genul acesta,exclusiviste,ultra-profesionale? "9.1- Prestatorul se obligă să presteze serviciile care fac obiectul prezentului contract în perioada/perioadele convenite ,cu obligaţiile asumate prin prezentul contract, in conformitate cu caietul de sarcini nr. 159984 din 23.04.2019" .Caietul de sarcini unde il citim?
Postat 27 Iulie 2019, 20:36 de excalibur
@excalibur, data trecuta nu s-a postat adresa intreaga
SE GASESTE LA ADRESA: %20Servicii%20Consultanta%20IT%20dom%20supraveghere%20video.docx SAU DACA NU SE INCARCA: www.oradea.ro/fisiere/module_fisiere/31625/Contract%20Servicii%20Consultanta%20IT%20dom%20supraveghere%20video.docx
Postat 27 Iulie 2019, 12:09 de User anonimizat
@excalibur:
%20Servicii%20Consultanta%20IT%20dom%20supraveghere%20video.docx in fiecare an se poat verifica, toate contractele exista. DE ASEMENEA !!! Referitor la Colonelul IOAN ROSIE exista o DECIZIE a Agentiei Naionale de Integritate - ANI - care confirma O INCOMPATIBILITATE FLAGRANTA privind perioada in care era inca Comandantul STS Bihor si in acelasi timp Mare Maestru al Lojei Masinoce Tara Crisurilor din Oradea. In cazul unei anchete jurnalistce ar trebui ceruta la ANI si aceasta informatie. Detin copie al documenteului si sunt gata sa il pun la dispozitia Bihoreanului oricand!
Postat 27 Iulie 2019, 12:07 de User anonimizat
Colonelu rosu
Apar postari recurente si obsesive cu un oarece colonel pensionar care ofera consultanta pmo pentru 1000€/luna.S-ar putea face o minuscula ancheta jurnalistica , sa stim si noi de e adevarat au ba? Dadusera acu vreo citiva ani o directiva prin care fiecare srl-eu sa-si faca un audit obligatoriu pe teme de securitate, si-acolo era pe baza de exclusivitate...Da,google: "De la această dată, fie bar, coafură, sală de sport, biserică, Primărie sau chiar sediu de Parchet, Judecătorie ori de Poliţie, spaţiile trebuie să fie evaluate din punct de vedere al vulnerabilităţilor de către experţi înscrişi în Registrul Naţional al Evaluatorilor de Risc la Securitate Fizică, lista acestora putând fi consultată pe site-ul Poliţiei Române, www.politiaromana.ro." (www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/taxa-pe-protectie-de-la-1-iulie-toate-firmele-si-institutiile-publice-sunt-obligate-sa-se-caute-de-vulnerabilitati-143157.html)
Postat 27 Iulie 2019, 11:34 de excalibur
Deosebita stima, Colonele!
România, țară unde Uber te localizează instant, iar poliția te caută 3 zile... Pe fostul sef STS Bihor, ColoNelu' Ioan Rosie, il plarim cu 14,000 lei (+impozite aferente!!) pentru aceste rezultate deosebite! 9500 lei pensie + 4500 lei taxa de consultanta de la Primaria Oradea pentru securizarea orasului nostru. In 2019 Oradea a fost declarata oficial dupa aproape 20 de ani ca avand Grad de Criminalitate RIDICAT! 20 de ani a fost incadrata la Mediu. DEOSEBITA STIMA, COLONELE!
Postat 27 Iulie 2019, 09:47 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON