URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Martie 2020, 14:21

Lupta cu coronavirusul: Peste 3.300 de teste, prelucrate într-o singură zi în România. Dintre cei bolnavi, doi sunt în stare gravă

Lupta cu coronavirusul: Peste 3.300 de teste, prelucrate într-o singură zi în România. Dintre cei bolnavi, doi sunt în stare gravă (foto: Reuters, sursa: nytimes.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Autorităţile au transmis, vineri, la ora 13, cea mai recentă informare privind răspândirea noului coronavirus în România, care arată că a început testarea în număr mai mare a persoanelor care ar putea fi infectate.

Concret, dacă până joi, de la apariţia epidemiei, s-au făcut în total 4.976 de teste în toată ţara, vineri numărul acestora ajunsese la 8.284. Într-o singură zi au fost prelucrate, deci, mai bine de 3.300 de teste.

Două persoane, în stare gravă

Potrivit Grupului de comunicare strategică (GCS) format la nivelul Guvernului, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 31 de cazuri noi, ajungându-se la un total de 308 persoane diagnosticate. Dintre acestea, 31 s-au vindecat, însă 11 se află internate la Terapie Intensivă, două fiind în stare gravă.

"Până astăzi, 20 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 308 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 308 de persoane confirmate pozitiv, 31 au fost declarate vindecate şi externate (22 la Timişoara, 8 la Bucureşti şi unul la Iaşi). De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 31 de noi cazuri de îmbolnăvire", se arată în informarea oficială.

Pacienţii nou confirmaţi au vârsta cuprinsă între 17 ani şi 89 de ani.

"La ATI, în acest moment, sunt internaţi 11 pacienţi, din care doi în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalţi pacienţilor este bună, staţionară", a mai subliniat GCS.

În total 8.284 de teste

În România, în carantină instituţionalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, au transmis autorităţile.

GCS mai transmite că testările s-au făcut inclusiv în unităţi medicale private. 

"Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unităţi medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19", se arată în informare.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.604 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 4.950 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
101234
Te-am așteptat 15 minute, altădată abține-te.
Postat 21 Martie 2020, 12:22 de oradeaveche
excalibur
Nici eu n-am facebook de aia scriu pe aici. Nu că ar interesa pe cineva, cu siguranță nu pe bihoreanul. Acum vreo 8 ani le-am propus un subiect cu dovezi și nu m-au băgat în seamă deși s-a lăsat cu demiterea unei șefe de agenție bancară. Lor le place lucrurile la modu și în ritmu lor, cum îi și moderatu comentariilor. Halal drept la opinie.
Postat 20 Martie 2020, 23:12 de oradeaveche
Ce sa faci...
Eu unul n-am facebook.Am un amic care ma mai tine la curent cu ce e "viral" pe retele,prin whatsapp.Mai scrii pe-aci ca sa nu te indobitocesti.Mai afli o sopirla.Mai rezonezi cu altii care gindesc ca tine.Mai te contrezi cu cite unul.Comentariile is efemere.Dupa o zi se aneantizeaza.Ar putea fi o agora virtuala,care sa aiba si o utilitate.Un feedback pentru frontpage.Vorba ta, vine un grobian si calca sub cizma lui de vacar o lalea pe care te-ai straduit s-o plantezi.Redactori sunt putini,alergati,n-au timp sa interactioneze cu "underworld".Sursum corda!
Postat 20 Martie 2020, 22:42 de excalibur
excalibur
De parcă ar fi o virtute să scrii aici. Nu poți să ai o opinie că ești luat la ștangă mai devreme sau mai târziu. Mirobolant loc.
Postat 20 Martie 2020, 22:17 de oradeaveche
Istoria e scrisa de invingator
Deci de miine seara nu va scrie decit unul dintre voi.
Postat 20 Martie 2020, 22:03 de excalibur
101234
Cu siguranță voi fi.
Postat 20 Martie 2020, 22:01 de oradeaveche
Alergie
Io am la ambrozie.Cam stiu cum e.Polenul de ambrozie,foarte fin si nenumarabil,airborn,circula purtat de vint.Toata lumea il trage pe nas.Doar ca,in anumite organisme,pragul de declansare al alarmei e declansat,la altii,nu.Reactia organismului,este sa scape de intrus.Cum? Declanseaza deversarea de secretii in zona afectata,in speta plamin.Prin mecanismul tusei,se expectoreaza si teoretic se scapa de intrus.Practic,plaminii se inunda,bronhiile se obstrueaza, ajungi in insuficienta respiratorie.Wheezing,nu poti face efort,astm.2 luni/an.Corona declanseaza un mecanism similar.
Postat 20 Martie 2020, 22:00 de excalibur
oradeaveche
Ok. Sa nu uiti sa apari.
Postat 20 Martie 2020, 21:51 de 1011010
Gripa
Da, stiu,gripa rade anual,dar dispersat in spatiu si timp.Gripa spaniola a infectat 500 milioane in 1918, din 1.6 miliarde de oameni, deci unul din trei. Din cei infectati,a omorit 10%, cca 50 milioane.Daca corona face 5% victime si infecteaza 4 miliarde de oameni,jumate,sa zicem,rezulta 200 milioane.
Postat 20 Martie 2020, 21:50 de excalibur
Pandemie
In cazul de fata omenirea se confrunta cu o pneumonie atipica, foarte agresiva. Virusul s-a raspandit din China. Deocamdata nu exista antivaccin sau medicamente impotriva acestui virus.
Postat 20 Martie 2020, 21:48 de 1011010
101234
Mâine la 12 lângă Pod Densușanu pe mal lângă poligon? Nu-i nimeni, te poți exprima.
Postat 20 Martie 2020, 21:48 de oradeaveche
oradeaveche
Tocmai pt ca m-ai provocat... Data, ora si locul.
Postat 20 Martie 2020, 21:40 de 1011010
excalibur
În Italia și gripa a făcut ravagii, aproape 25000 de morți în sezonul 2016/17 https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1201971219303285
Postat 20 Martie 2020, 21:38 de oradeaveche
101234
Unde vrei, eu te-am provocat, vin și acum.
Postat 20 Martie 2020, 21:27 de oradeaveche
E jale in Italia.
Virusul iti inflameaza plaminii, si te sufoci lent.Respiratie asistata,last chance.Zice reporterul: "get ready"
Postat 20 Martie 2020, 21:27 de excalibur
oradeaveche
Zi locul, data si ora jgodie.
Postat 20 Martie 2020, 21:23 de 1011010
oradeveche
Bai ****, tu sa injuri pe mata, tactu si pe restul cati mai sunteti.
Postat 20 Martie 2020, 21:21 de 1011010
Sunt prost...dar ma tratez
Am si frustrari.2008.Bani,euroi,credite,banci,case,masini,frigidere...intr-un cuvint bunastarea se revarsa pe pamint.Io,proletar intr-o fabrica care urma sa se inchida,patronatul fiind inflamat de bula imobiliara.Lucrurile mergeau prost de citiva ani,guru bnr lasind cursul sa scada de la 4.1 la 3.1.Pe fondul asta,nu m-am bagat,am stat pe fese.Vine criza.M-am bucurat,egoist,pentru mine, ca nu ma suna nici o banca,ifn sa le platesc rata,sa ma execute,sa ma manince.Ba,e nasol,o sa cada porcii urcati prin copaci,ceea ce era oarecum firesc,pe principiul actiune-reactiune.Eu ma duceam seara la culcare,flamind,devorat de dorinte neimplinite,altii chefuiau si dansau pe masa pina la 5 dimineata.Payback time.Cind colo,surpriza: imprumutam 20 mld ca sa salvam bancile si bugetarii care aveau rate la case si logan.Restul,la treaba...Acum e altfel de criza: criza biologica devoaleaza o alta criza,o societate denaturata.Adica suntem asa de injectati cu un drog ciudat ,ca umanitatea nu-si poate permite sa ia o pauza.O luna,doua,sasa,un an.In abisurile fiintei mele,insa,mi-as dori de la acest eveniment sa reseteze umanitatea.Sa cada scroafele din portocal.Nu ma refer sa ne moara virstnicii.Acu citiva ani,se vehiculau niste teorii,cum ca sistemul solar traverseaza planul galactic,cu efecte directe asupra rasei umane,in speta ADN-ul uman va suferi mutatii,in bine,un enhancement,reprogramare, un pas urias pentru omenire,echitate,meritocratie bla,bla.Ei,astea-s aberatii,nu e locul lor aici
Postat 20 Martie 2020, 21:18 de excalibur
101234
Vezi ce labă tristă ești, dai în părinți acum. N-am nevoie de ajutoare fofoloancă ce ești! Mă întâlnesc cu tine, oriunde și oricând. Te ține? Evident nu! Ciocu mic atunci!
Postat 20 Martie 2020, 21:14 de oradeaveche
oradeaveche
Va prezentai voi singuri prin postarile voastre. Tot incerci sa te agati de unul si de altul sa-ti sara in aparare, ****. Sa o ia sus mata, tactu si restul cati mai sunteti, ca sa ramana intre voi.
Postat 20 Martie 2020, 21:10 de 1011010
101234
Tu îl cunoști le excalibur să-l jignești? Sau principiul ăsta al cunoașterii funcționează doar când ți-se potrivește? Ești un frustrat cu aere de literat. Doar aici, fără nume, fără față, te poți exprima. Ia-o sus.
Postat 20 Martie 2020, 21:01 de oradeaveche
oradeaveche
Bai luzarule, sunteti mai multi din astia pe site ! Tot incerci sa-ti gasesti cate un luzar ca si tine sa-ti ia apararea. Zero barat, sunteti toti. Luzari frustrati cu apucaturi specifice unor hoarde navalitoare.... Despre asta e vorba. Ieri ai incercat sa combati un medic specialist care a cerut oamenilor sa faca tot posibilul sa stea in case pt a nu se infecta cu acest coronavirus. Trebuie oprita cumva epidemia. Intre timp se incearca gasirea unui vaccin sau a unor medicamente eficiente in lupta impotriva acestei boli. Despre astfel de lucruri discut eu cu tine, parsivule.
Postat 20 Martie 2020, 20:57 de 1011010
excalibur
Ok. Esti doar un prost care posteaza aberatii. Nu esti rau intentionat, nu-i asa ? PS Lasa-le pe astea cu administratorul celest, etc. "Administartorul celest", are si el o gramada de treburi de rezolvat. Noi sa ni le rezolvam pe ale noastre aici, ca pana una lata te omoara niste nenorociti de virusi. PS Eu nu dai cu parul, coprofagule, eu doar scriu impotriva nenmernicior care generalizeaza, insulta, si jignesc oameni pe care nu-i cunosc si pe care nu i-au vazut in viata lor. Asta va deranjeaza pe voi, cei in cauza. Asta va e cultura si educatia. Apucaturi specifice unor hoarde navalitoare... demente.
Postat 20 Martie 2020, 20:43 de 1011010
excalibur
Ți-ai găsit cu cine să porți o conversație, cu ăla la a cărui grasă împinge vecinu, credeam că i-ai citit din frustrare.
Postat 20 Martie 2020, 20:32 de oradeaveche
Bai bitcoin
Esti scatofag.De unde le scot? Am citit si eu pe ici pe colo.Istoria e scrisa de invingatori.Nu intotdeauna ce citesti e si adevarat.Atunci incepi sa ai dubii,dubiile provin din gindire,gindirea merge pe-o mina cu inteligenta.Tu nu ai decit certitudini.Pe care le aplici cu parul in cap.Nu esti prost,esti citit,dar nu ai caracter. Daca citeai ce am scris si rumegai ideea,aveam ce vorbi.Mult."imprastii cu cacat".Ti-as pune o intrebare: are lumea asta in care traim un creator? Un administrator?Daca da,lucrurile vor avea un sens,nu-i obligatoriu ca-l vom pricepe.Daca nu,atunci e pe baza de adn,arn,alien, hazard biologic.Acu o suta de ani,nobilimea folosea exclusiv tacimuri,vase de argint.Pina li se albastrea pielea.Erau intoxicati cu metale grele,in speta argint.Argintul si ionii lor aveau rol biocid.Era un antibiotic natural.Asa supravietuiau cei cu "singe albastru" epidemiilor de ciuma,holera si alte pandemii.Mai vrei putin cacat?
Postat 20 Martie 2020, 20:18 de excalibur
excalibur
Acum iti spun pe sleau. Imprastii cacat! 1.@ Gripa spaniola. De unde ai scos minciunile, aberatiile ca virusul ala omora in special adulti sanatosi ? Chestia e ca virusul indiferent de ce natura e, ataca si produce pagube acolo unde poate. Unde poate sa produca pagube ? La persoanele cu sistemul imunitar mai slab. Cine are sistemul imunitar mai slab ? Copiii, adultii sau cei in varsta ? 2. Romancele au ajuns relativ tarziu sa fac menajul prin Italia. Cu vechime in "cizma" sunt polonezele si unguroaicele. Acum, ca iti convine sau nu, daca imprastii cu cacat, prima data il imprastii pe tine. Pana acum ai fost destul de rezonabil. Sunteti, insa, cativa frustrati d-astia, la comentarii, cu apucaturi caracteristice unor hoarde salbatice navalitoare... Chestia e ca boala voastra nu are vindecare. Ai inteles despre ce vorba. Esti condamnat sa mori cu ea. Bine, de condamnat te condamni singur, dar vindecare nu exista.
Postat 20 Martie 2020, 20:01 de 1011010
Nimic nu e intimplator?
Gripa spaniola 1918 a atacat in special adulti sanatosi, nu prea s-a atins de batrini si copii.Covid19 ataca in special batrini.Ca si cum un dirijor s-ar fi saturat de atita razboi si a luat masuri de retorsiune impotriva soldatilor acum 100 ani,iar acum vrea sa reduca fondul de pensii.In Italia cica a disparut o generatie,au rata de mortalitate undeva la 10%.Se traia mult in italia,mincare sanatoasa,un pahar de vin,la senectute aveai o badanta romanca sa te stearga la coccis.Who knows...
Postat 20 Martie 2020, 19:24 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON