URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Ianuarie 2019, 11:45

Irina Bara și Monica Niculescu s-au calificat în optimile Australian Open

Irina Bara și Monica Niculescu s-au calificat în optimile Australian Open (Monica Niculescu și Irina Bara - foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa formată din bihoreanca  Irina Bara şi Monica Niculescu a câştigat, vineri, competiţia de dublu, calificându-se astfel în turul 3 de la Australian Open. Româncele au jucat cu unele dintre favoritele competiţiei.

Potrivit Europafm.ro, meciul a durat două ore şi patru minute, iar în primul set al meciului româncele au avut mai multe probleme la serviciu, dar şi-au revenit repede. Perechea le-a depăşit pe Lucie Hradecka din Cehia şi pe Ekaterina Makarova din Rusia cu scorul de 6-4, 7-6. În primul set, adversarele au avut mai multe ocazii de a câştiga, dar în setul doi româncele au reuşit să se mobilizeze. 

În optimi, Irina Bara şi Monica Niculescu se vor confrunta cu echipa învingătoare din meciul disputat între Margarita Gasparian şi Daria Gavrilova (Rusia, Australia) şi Raquel Atawo şi Katarina Srebotnik (SUA, Slovenia), care sunt cap de serie numărul 9. 

Sursa citată mai precizează faptul că româncele erau locul şase în topul echipelor pentru câştigarea trofeului. 

Performanţa de a ajunge în optimi este recompensată de Australian Open cu un premiu total în valoare de 55.000 dolari australieni, echivalentul a 40.000 dolari americani, şi câte 250 de puncte în WTA.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON