URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 12 NOIEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
O alianță cu Debreţinul ar fi viabilă dacă cele două aeroporturi ar fi de puteri apropiate. Or, noi venim cu nicio cursă externă, cu un terminal neterminat și cu o conducere Pásztor-Mang impotentă, indolentă și ineficientă. Ei au o Primărie care chiar investește masiv în aeroport, au zeci de curse externe și, mai ales, un operator strategic ungar.
Zic şi eu
Adrian Cris
Duminică, prima oară în ultimii 30 de ani, am avut cu adevărat din ce alege la Preşedinţie, nu doar „răul mai mic”, ci şi binele, să zic aşa. Electoratul de dreapta (spre deosebire de simpatizanţii unor Dăncilă, Diaconu, Cumpănaşu etc, ale căror exigenţe sunt modeste) a acuzat, însă, o altă premieră, ruşinoasă: lipsa dezbaterii, a confruntării între pretendenţi...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când vorbim despre rasism avem tendinţa de a vorbi la persoana a II-a sau a III-a. Privindu-ne în oglindă, rasismul nu se vede ca un rid şi nici nu ustură ca o zgârietură. La fel şi xenofobia. Iar discriminarea nu se vindecă cu alifii sau pastile. Rasism, xenofobie, discriminare - păcate pe care le punem în cârcă altora fiindcă oglinda în care ne reflectăm este fermecată şi ne arată doar ce vrem să vedem noi...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine veți vota în turul doi al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, poprirea este operaţiunea prin care, prin intermediul unui executor judecătoresc şi în temeiul unui titlu executoriu, un creditor încearcă să obţină banii datoraţi de o altă persoană (a treia persoană) debitorului său. Procedura popririi presupune o adresă se înfiinţare a popririi emisă de executorul judecătoresc şi comunicată terţului poprit (care, de regulă este fie angajatorul debitorului, fie o bancă).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obturează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Noiembrie 2018, 22:57

Iohannis cere înlocuirea guvernului Dragnea-Dăncilă, acest "accident al democraţiei româneşti"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

​​Atac extrem de dur, luni, lansat de preşedintele Klaus Iohannis la adresa puterii de la Bucureşti. Şeful statului a declarat, într-o întâlnire cu primarii, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România, că "lucrurile au luat-o razna", iar "necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democraţiei româneşti care e guvernul Dragnea-Dăncilă" și că "Nu suntem pregătiţi de preluarea preşedinţiei Consiliului UE".

"Nu suntem pregătiţi"

Potrivit HotNews.ro, şeful statului a susţinut că are "o mare îngrijorare" privind anul 2019, când România preia preşedinţia Consiliului UE. "Ştiţi bine că, de la 1 ianuarie 2019, România va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Acum câteva săptămâni am zis că o să facem faţă rezonabil. Între timp lucrurile au luat-o razna, la Guvern nu se mai înţeleg care sunt persoanele responsabile, persoanele care ar trebui să se ocupe de asta demisionează sau sunt demişi. Ne trezim în ceasul al 12-lea total nepregătiţi. Cred că, din păcate, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democraţiei româneşti care este Guvernul Dragnea-Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare. Nu există nicio perspectivă de bună implicare în afacerile europene. Aceste lucruri sunt foarte grave", a spus Iohannis.

Preşedintele a criticat Guvernul şi pentru promisiunile pe care le-a făcut primarilor, dar nu s-au îndeplinit, menţionând descentralizarea şi banii.

"Nu numai că nu vi s-a dat o bază mai mare, ba dimpotrivă, s-a făcut acum, recent, aşa-zisa reformă în domeniul fiscal, o mare păcăleală, prin care românilor aparent li s-au dat mai mulţi bani, dar în realitate nu. Iar comunităţile locale, cu certitudine, au pierdut de acolo. Au existat promisiuni că aceste pierderi, care se realizează prin schimbarea impozitării la veniturile salariale, vor fi compensate. În cea mai mare măsură, această promisiune nu a fost îndeplinită. Că majoritatea municipiilor s-au descurcat, vi se datorează şi nu se datorează în niciun caz guvernului. Eu ştiu că primarii de municipii găsesc soluţii. Sunt oameni activi, sunt oameni interesaţi să găsească soluţii şi le găsesc, dar aşa nu se poate continua", a declarat Iohannis.

El a spus că politica, mai ales faţă de comunităţile locale, trebuie să fie făcută transparent, predictibil şi trebuie să fie o politică sustenabilă și că „această veşnică ţopăială fiscală” a ultimelor guverne este ”de prost gust” și „de rău augur”, pentru că îi pune în dificultate atât pe primari, cât și pe ceilalți cetățeni.

"Aduce deservicii majore"

Replica lui Liviu Dragnea nu a întârziat să apară. Acesta susţine că, prin declaraţiile legate de preşedinţia Consiliului UE, Iohannis aduce "deservicii majore" României și că "acest lucru e incalificabil".

Referindu-se la afirmaţia şefului statului privind înlocuirea Guvernului, Liviu Dragnea a spus că Iohannis are "această obsesie din noaptea lui decembrie 2016". "Sunt deja din ce în ce mai mulţi români care nu se mai lasă păcăliţi de minciunile lui Iohannis. De doi ani ne-a minţit, că nu sunt bani de pensii, că nu ne încadrăm în deficitul de 3%. Numai minciuni alarmiste şi s-a realizat ce ne-am asumat prin programul de guvernare. Aşa se va întâmpla şi de acum înainte. Guvernul e pregătit să gestioneze cu succes preşedinţia Consiliului UE", a declarat liderul PSD conform HotNews.ro.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Timea
Intreaba-ti părinții, vor și ei asta????? Fără 60 lei la pensie.
Postat 14 Noiembrie 2018, 00:27 de Sandu1206
susţinem
Domnule Preşedinte! Oricare om cu minte şi care vor schimbări spre ceva bun, toţi care vrem o ţară mai bună, vă susţinem şi NU avem nevoie de un guvern atât de jalnic! JOS PSD!!!!
Postat 13 Noiembrie 2018, 12:01 de Timea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3164 RON
  • 1 EUR = 4.7627 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON