URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Septembrie 2018, 08:00

Încă o gafă a premierului Dăncilă: N-a ajuns la întâlnirea cu şeful Comisiei Europene

Încă o gafă a premierului Dăncilă: N-a ajuns la întâlnirea cu şeful Comisiei Europene sursa foto: adevarul.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Viorica Dăncilă nu a ajuns, luni, la întâlnirea cu şeful Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, la Aeroportul Băneasca. Liderul european a aşteptat-o câteva minute la Aeroport, după care a plecat. SPP chiar a mai dat o tură de pistă în speranţa că apare Dăncilă, dar Guvernul spune că Delegaţia Comisiei Europene în România transmis o oră de aterizare greşită, apoi SPP l-a preluat pe Juncker şi l-a dus direct la hotel.

Potrivit adevarul.ro, întâlnirea dintre Dăncilă şi Juncker era programată la ora 18.00, la salonul oficial al Aeroportului Băneasa. Preşedintele Comisiei Europene a aşteptat-o pe Viorica Dăncilă aproximativ cinci minute, apoi a plecat la summit-ul celor Trei Mări, găzduit de Cotroceni. La acea oră, Dăncilă era blocată în trafic, arată sursa citată.

"Aeronava cu care a venit în România şeful CE chiar a mers mai uşor pe pistă după aterizare, pentru că Dăncilă era blocată în trafic. Apoi coloana SPP a mai dat o tură de pistă, după care a ieşit în faţa Aeroportului, unde a mai dat o tură de rond, poate-poate apare. N-a apărut, aşa că Juncker a decis să plecăm", au povestit surse oficiale pentru Adevărul.

Sursa citată mai menţionează că gafa este cu atât mai ruşinoasă cu cât Viorica Dăncilă a insistat să aibă o întrevedere cu şeful Comisiei Europene, care a venit la Bucureşti invitat de preşedintele Klaus Iohannis, deci fără nicio legătură cu Guvernul Vinovaţii Guvernului: SPP şi Delegaţia CE în România.

Luni seară, Guvernul a reacţionat pe această temă, susţinând că nu premierul e de vină şi că de fapt avionul cu şeful Comisiei Europene a ajuns mai devreme faţă de cât era programat şi că SPP s-a grăbit.

"Protocolul Guvernului României a fost informat de Reprezentanţa Delegaţiei Comisiei Europene în România că aeronava cu care se deplasează în România preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker va ateriza pe Aeroportul Băneasa, la ora 18.30, informaţii confirmate de documentele oficiale primite de la Bruxelles. Premierul Viorica Dăncilă a plecat la ora 17.30 de la Palatul Victoria spre Aeroportul Băneasa. La ora 17.40, Protocolul Guvernului a fost anunţat de către directorul Aeroportului Băneasa că aeronava cu care vine în România preşedintele Comisiei Europene este posibil să aterizeze mai devreme decât ora anunţată iniţial. La ora 18.00, premierul Viorica Dăncilă a intrat în Aeroportul Băneasa. Însă, SPP a preluat în coloană oficială delegaţia preşedintelui Comisiei Europene de la scara avionului şi a plecat spre hotelul la care urma să fie cazată", a arătat Executivul într-un comunicat.

De precizat că, pentru ziua de marți, premierul are programată o întâlnire cu șeful CE.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON