URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
05 Ianuarie 2018, 12:58

I-a tăiat gâtul! Româncă ucisă în Marea Britanie de fostul iubit, şi el român

I-a tăiat gâtul! Româncă ucisă în Marea Britanie de fostul iubit, şi el român foto: libertatea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Crimă oribilă, la început de an, în Marea Britanie. O româncă din Vaslui a fost ucisă de fostul ei iubit, şi el din Vaslui, după ce acesta a aflat că femeia începuse o relaţie cu patronul magazinului la care lucra, un om de afaceri potent financiar.

Potrivit site-ului vremeanoua.ro, vasluianul, pe numele său Genu Armeanu, de 45 de ani, este suspectat că a ucis-o pe Elisabeta Lăcătuşu în data de 3 ianuarie. Ei avuseseră o relaţie care s-a încheiat recent, iar bărbatul nu a putut suporta gândul.

Genu era văzut de prieteni ca un om liniştit, deloc agresiv, dar şi-a ieşit din minţi când a aflat că Elisabeta şi-a refăcut viaţa cu patronul restaurantului la care lucra, un indian potent financiar.

Astfel, individul a înjunghiat-o pe femeie în plină stradă, de zeci de ori în piept şi i-a tâiat gâtul.

Ambulanţa chemată imediat de localnici nu a reuşit să o salveze.

Purtătorul de cuvânt al Politiei Metropolitane (Scotland Yard) din Londra a declarat pentru "Evening Standard" că femeia avea răni foarte grave: "Poliţia a fost chemată de către serviciul de ambulanţă din Londra (LAS) la Norfolk Road, Ilford, la ora 19:09, miercuri, 3 ianuarie, în urma unei sesizări potrivit căreia o femeie căzută pe stradă nu răspunde. Ofiţerii şi serviciul de ambulanţă din Londra s-au deplasat şi au găsit o femeie de 44 ani de ani cu rãni grave. La ora 19:16 a fost pronunţat decesul".

După comiterea crimei, Genu s-a întors în casa în care locuia alãturi de alti români, fără a spune ceva cuiva. Se aştepta că poliţia să vină după el, probabil de aceea nu a încercat să se ascundă. Cunoscuţii bărbatului povestesc cã seara, la ora 22:30 (n.r. ora Angliei), au venit peste 20 politisti, înarmati si cu câini, i-au interogat pe toti, însã l-au arestat doar pe Genu. "I-au pus direct lanturi si la mâini si la picioare", a povestit un cunoscut al acestuia.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
OK
..si legatura acestei boarfe cu Oradea care este?
Postat 06 Ianuarie 2018, 07:34 de ionel82
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON