URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Noiembrie 2019, 17:21

Guvernul Orban îl va propune pe Siegfried Mureșan comisar european

Guvernul Orban îl va propune pe Siegfried Mureșan comisar european (sursa foto: europalibera.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul Orban va trimite marţi sau miercuri o scrisoare Comisiei Europene, prin care îl va propune pe europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan la funcţia de comisar european, informează agenţia de ştiri Reuters, citând surse din cadrul PNL.

România urmează să deţină portofoliul Transporturilor în cadrul Comisiei Europene.

"O scrisoare va fi trimisă la Bruxelles astăzi sau miercuri devreme", a declarat, potrivit agenţiei, un membru PNL implicat în procesul de nominalizare.

"S-a convenit că Mureşan este propunerea României", a transmis o altă sursă, din PNL, pentru Reuters.

După respingerea Rovanei Plumb şi a lui Dan Nica, fosta şefă a Executivului, Viorica Dăncilă, l-a propus pe Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, a transmis în urmă cu o săptămână că sunt cunoscute neînţelegerile de la Bucureşti (n.r. între Guvern şi preşedinte), dar că există "dubii mari" referitoare la legitimitatea propunerii transmise de guvernul Dăncilă, indicând că preşedintele Klaus Iohannis s-a opus propunerii formulate de Dăncilă.

Andreeva a mai precizat că "oricare va fi noul candidat român, el sau ea trebuie să fie acceptat de către preşedintele-ales şi trebuie să reuşească să obţină susţinerea necesară în Parlamentul European. Europa trebuie să meargă înainte".

Premierul Ludovic Orban a declarat, încă de la preluarea mandatului, că nominalizarea unui comisar european este una dintre priorităţile noului guvern. Orban a arătat că va exista o procedură care va presupune consultarea cu preşedintele Iohannis, precum şi cu Parlamentul.

Siegfried Mureşan, în vârstă de 38 de ani, este europarlamentar PNL şi se află la cel de-al doilea mandat. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Le-a ieșit !?!
Germania o să mai aibă un comisar european, în detrimentul României ... în persoana lui Siegfried Mureschan !?!
Postat 06 Noiembrie 2019, 07:53 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON