URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum vreo 10 ani, marii consumatori de cultură din Oradea vituperau împotriva "ţăranului din Birtin" pe motiv că acesta nu face destule manifestări, care să satisfacă pretenţile celor care se trezesc pe Mezzo şi adorm pe Arte. Ei bine, acum lucrurile artă cu totul altfel...
Zic şi eu
Adrian Cris
Şeful Consiliului Judeţean ne ia de proşti. Vinerea trecută, Pásztor Sándor s-a înfoiat în faţa presei locale că a „purtat discuţii” cu nişte nemţi din districtul Steinfurt, pe care l-a prezentat drept „motorul Germaniei”, deşi în realitate doar landul din care face parte, Renania de Nord - Westfalia, este o „locomotivă”, nicidecum districtul respectiv, eminamente rural.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Da, suntem oameni. Da, suntem supuși greșelii. Da, avem dreptul să fim iertați. Da, avem dreptul la un nou început. Dar care este efectul întoarcerii la catedră al unui cadru didactic condamnat? În ce măsură va putea să se impună în fața studenților? Cum va fi privit de colegii de catedră sau departament? În ce măsură va afecta întoarcerea sa imaginea Universității? Pe de altă parte, se pot arunca pe apa sâmbetei întreaga pregătire și experiență didactică a unui om din pricina unei rătăciri de moment sau a unei slăbiciuni?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre necesitatea construirii şi modul în care se va realiza viitorul pasaj subteran Magheru, care va lega pe sub bulevard Aleea Ştrandului de Pacul Traian?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Motivul principal pentru care Avocatul Poporului cere declararea Codului administrativ neconstituțional, în ansamblul său, este tocmai ce am arătat săptămânile trecute, respectiv adoptarea acestuia în procedura de urgență a ordonanței guvernamentale, cu ignorarea rolului de legiuitor al Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
10 Februarie 2016, 16:07

Guvernul a decis: Alegerile locale vor avea loc pe 5 iunie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Alegerile locale din anul acesta vor avea loc pe 5 iunie, după cum a decis miercuri Guvernul, într-o şedinţă în care a aprobat alte 5 hotărâri care vizează desfăşurarea alegerilor locale.

"Guvernul a aprobat 6 hotărâri de Guvern care vizează desfăşurarea alegerilor locale. A fost confirmată data de 5 iunie, data alegerilor locale", a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, citat de Agerpres.

Executivul va decide şi asupra calendarului acţiunilor din perioada electorală a alegerilor locale. Conform propunerii Autorităţii Electorale Permanente, depunerea candidaturilor la alegerile locale va avea loc cel târziu până pe 26 aprilie. Candidaturile vor rămâne definitive la 4 mai.

Totodată, campania electorală pentru acest scrutin va începe pe 7 mai şi se va încheia pe 4 iunie la ora 7,00. Buletinele de vot vor fi tipărite până pe data de 26 mai.

Votul va începe pe 5 iunie, la ora 7.00, şi se va încheia la ora 21.00.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2946 RON
  • 1 EUR = 4.7363 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON