URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 15 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Indiferent dacă ideea tovarăşului Gherman va deveni sau nu lege, două concluzii: acesta e nesigur că le-a dat propriilor copii educaţia potrivită pentru a-l ajuta la bătrâneţe din proprie voinţă, altfel decât sub ameninţarea puşcăriei, iar a doua că nu scoţi cu una-cu două comunismul din pesedistul bătrân.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În relaţia cu clasa politică, suntem toţi ca femeile, ne conducem după sloganul „Nu contează ce îmi spui, ci cum îmi spui”. Veştile proaste şi ideile nepopulare alunecă mai fin dacă vin de la cineva care a fost Mister Boboc, furăciunile de la buget sunt mai uşor de trecut cu vederea dacă autorul are gura ca frăguţa şi ochi negrişori sau un decolteu larg cât Delta Dunării.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 3 iulie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în 11 februarie, prin care s-a stabilit că în cazul în care inculpatul uzează de procedura recunoașterii acuzației nu poate fi achitat. Decizia este obligatorie pentru toate instanțele din momentul publicării în Monitorul Oficial.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
01 Iulie 2017, 10:02

Grijă la soare! A ajuns la spital cu arsuri de gradul I pe 90% din corp, după ce a adormit la plajă

Grijă la soare! A ajuns la spital cu arsuri de gradul I pe 90% din corp, după ce a adormit la plajă foto generic, picdn.net
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O tânără de 23 de ani din Iaşi a ajuns, vineri, la spital cu arsuri severe, după ce a adormit la plajă.

Potrivit HotNews.ro, aceasta făcuse plajă la complexul Băile Nicolina, din Iaşi, şi la un moment dat a adormit. Cum razele au fost foarte puternice, femeia s-a simţit rău şi a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi. 

Potrivit dr. Diana Cimpoeşu, coordonatorul UPU – SMURD Iaşi, tânăra a suferit arsuri de gradul 1 pe 90% din suprafaţa corpului, rămânând internată la Secţia de Arşi şi Clinică Reparatorie.

Ca urmare a temperaturilor extrem de ridicate pentru această perioadă, medicii recomandă evitarea expunerii la soare în special între orele 11 şi 18.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
personal
nu înţeleg şi nu am înţeles de când mă ştiu cum pot sta unii atâta vreme în soare ce cred nici crocodilii ce sunt pentru aşa ceva nu ar rezista....
Postat 01 Iulie 2017, 10:05 de crisan
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2032 RON
  • 1 EUR = 4.7317 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON