URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Martie 2019, 10:43

Gest extrem, în Italia: Șoferul a dat foc unui autobuz școlar cu 51 de elevi în el! (VIDEO)

Gest extrem, în Italia: Șoferul a dat foc unui autobuz școlar cu 51 de elevi în el! (VIDEO) foto: EPA-EFE

51 de elevi din Italia au trecut plin momente de coșmar, miercuri, când șoferul autobuzului școlar a dat foc vehiculului în timp ce copiii erau în el.

Incidentul, în care au fost implicaţi copii de aproximativ 12 ani, a avut loc pe o autostradă de la periferia de sud-est a oraşului Milano, în timp ce elevii erau transportați de la școală spre o sală de sport.

La un moment dat, șoferul le-a luat pasagerilor telefoanele, i-a pus pe însoțitori să-i lege cu bandă adezivă, însă un elev a reușit să își anunțe mama, care a sunat la Poliție. A avut loc o urmărire a poliţiei, la sfârşitul căreia autobuzul s-a oprit într-un parapet, după ce a forţat un baraj rutier.

Presa scrie că șoferul a deviat de la traseu și ar fi strigat de mai multe ori: „de aici nu iese nimeni viu”. După ce autobuzul s-a oprit, şoferul l-a stropit cu benzină şi i-a dat foc.

Potrivit Digi24, agenţii au spart două geamuri din spatele autovehiculului şi au reuşit să scoată copiii.  În acest timp, alţi poliţişti se luptau cu şoferul pe care au reuşit să-l imobilizeze şi să-l aresteze. Din fericire, micuții au scăpat fără răni grave. 12 dintre ei au ajuns, totuși, la spital, intoxicaţi cu fum.

Șoferul, originar din Senegal, avea antecedente penale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi abuzuri asupra copiilor. Bărbatul de 47 de ani a vrut să ucidă toți copiii din autobuz, spunându-le autorităților că a vrut să-i răzbune, astfel, pe imigranții care și-au pierdut viața în Marea Mediterană.

Citiți și articolul ”Clipe de COŞMAR pentru 50 de elevi din Italia. Şoferul autobuzului care îi ducea la şcoală a incendiat vehiculul

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Multumim pentru multiculturalismul...l.;
Multumim pentru multiculturalismul impus de UE! Tot astia din UE au impus angajarea teroristilor, pedofililor pe post de soferi, supraveghetori, indrumatori la copii tai!
Postat 21 Martie 2019, 13:49 de scortosul
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON