URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Iunie 2018, 13:20

Elogii pentru Simona Halep în presa internaţională: "Este regina tenisului mondial"

Elogii pentru Simona Halep în presa internaţională: 'Este regina tenisului mondial' sursa foto: www.cbc.ca
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Tenismena Simona Halep, numărul 1 mondial şi câştigătoarea trofeului de la Roland Garros 2018, este lăudată în toată lumea.

"Felicitări imense, Simona Halep! Românca este în sfârşit campioană de Grand Slam, după o finală fabuloasă la Roland Garros", este mesajul ITF.

De asemenea, site-ul oficial al turneului de la Roland Garros a scris că românca "a alungat fantomele", după ce a pierdut precedentele trei finale de Grand Slam. Pe pagina de Facebook a competiţiei, prima reacţie de după meci a fost: "S-a născut o campioană".

La rândul ei, presa internaţională apreciază la unison preformanţa româncei, subliniind că vine ca o încununare a tenacităţii ei, după o serie de finale ghinioniste sau neconvingătoare, scrie digi24.ro.

"Dragoste la prima vedere", a fost mesajul emoţionant postat de televiziunea ITV, pe pagina sa de Twitter. Jurnaliştii britanici vorbesc, desigur, despre primul turneu de Grand Slam câştigat de Simona Halep, pe care o înfăţişează sărutând trofeul Suzanne Lenglen.

Despre aceeaşi premieră vorbesc şi ziariştii de la Le Parisien: "Simona Halep câştigă, în sfârşit, primul Grand Slam!", titrează cotidianul francez, tot pe pagina de Twitter. Asta în timp ce peste Canalul Mânecii, britanicii de la The Telegraphscriu: "Simona Halep ripostează şi pune capăt secetei de la turneele de Grand Slam".

La fel au abordat subiectul şi jurnaliştii spanioli de la El Pais: "În sfârşit, Simona Halep!", titrează ei simplu, în timp ce în Statele Unite, The New York Times o laudă pe româncă: "Deja numărul 1 mondial, Simona Halep a dovedit că poate fi şi campioană de Grand Slam". Aceştia o compară pe Halep cu Jana Novotna şi Kim Clijsters, jucătoare care, asemenea româncei, au pierdut cel puţin trei finale de Mare Şlem, înainte de a se impune.

Succesul nu a trecut neobservat nici în Germania - cotidianul Der Spiegel scrie: "Simona Halep câştigă pentru prima oară o finală de Grand Slam, din a patra încercare".

Agenţia Associated Press arată în materialul despre succesul Simonei Halep la Roland Garros că Darren Cahill este cel care a contribuit la schimbarea atitudinii româncei, când a ameninţat-o că rupe colaborarea cu ea. De atunci, Halep a devenit o altă jucătoare, mai puternică din punct de vedere psihic, mai bună.

Simona Halep este noua regină a tenisului, scrie şi cotidianul spaniol Marca. Dacă ceva o caracterizează pe Simona este capacitatea ei de a lupta până la capăt. A lăsat la o parte nervii de pe teren, care au cântărit atât de mult în finalele din 2014 şi 2017, şi a construit încetul cu încetul pentru a ajunge la un stadiu în care se bucură mai mult de tenis şi de spectacol, notează publicaţia sportivă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON