Un băiat de 15 ani şi o fată de 16, elevi la liceul "Spiru Haret" din Arad au ajuns la spital, după ce au consumat droguri pe care le-au procurat la un dealer, chiar din curtea unităţii de învăţământ.
Potrivit romania24.ro, celor doi elevi li s-a făcut rău în timpul cursurilor, după ce au tras câteva fumuri şi au ajuns să fie duşi la spital cu ambulanţa. Dealer-ul a fost prins de profesori şi a fost predat poliţiei, care, culmea, apoi l-a eliberat.
În timp ce medicii de pe ambulanţă îi acordau primul ajutor şi încercau să o stabilizeze pe tânără, care prezenta o stare confuzională, au mai fost solicitaţi să acorde ajutor unui băiat de 15 ani care se simţea rău, reclamând tulburări digestive.
Citiţi detaliile acestui caz pe www.romania24.ro!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.