URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 09 APRILIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Atunci când ai parte de un primar tâmpit, care judecă totul numai prin prisma avantajelor electorale, măsurile luate de acesta în caz de pandemie trebuie privite doar cu albuşul ochiului. Izbiţi de populism, ca de Acceleratul 421, mulți dintre primari, de la cel din Capitală până la acela din comuna cea mai modestă, recurg la nişte măsuri inutile şi costisitoare. Un lucru e cert: acolo unde nu e vorba de hoţie e vorba "decât" de prostie.
Zic şi eu
Adrian Cris
Hiena, ne învaţă Wikipedia, este un vânător slab şi ticălos. "Oportunistă, alege cea mai rapidă şi uşoară cale de a atrage prada. Poate ignora hoituri proaspete dacă în zonă există pui ai altor animale sălbatice. Consumă animale de diferite tipuri şi mărimi, inclusiv animale domestice şi chiar alte hiene, mortăciuni, oase, materie vegetală şi excrementele altor animale".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
E tot mai mare numărul celor care cred că această criză provocată de coronavirus a pornit de la o acţiune deliberată, că este parte a unui plan de destabilizare planetară din care unii trebuie să câştige cu preţul distrugerii altora. Reţelele sociale sunt un iad din punctul acesta de vedere. Oricâte reguli de funcţionare responsabilă ar avea, prin ele se răspândesc zilnic zeci de teorii, care mai de care mai spectaculoase.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părerea aveți despre măsurile adoptate de autoritățile din România în ce privește răspândirea noului tip de coronavirus?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În fiecare zi auzim sau vedem în mass-media de zeci de ori câte amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea de către cetăţeni a prevederilor ordonanţelor militare emise în starea de urgenţă, sumele fiind impresionante, la o primă vedere. Mai mult, începând din 3 aprilie a.c., amenzile au fost majorate de zeci de ori prin OUG 34/2020 - spre exemplu, în cazul persoanelor fizice limitele amenzilor contravenţionale au fost mărite de la 100-5.000 lei, în vechea formă a legii, la 2.000 -20.000, în noua reglementare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În data de 16 martie, Preşedintele Franţei a decis adoptarea unor măsuri pentru reducerea propagării virusului COVID-19 pe teritoriul Franţei. Astfel, începând cu 17 martie, de la ora 12, timp de 15 zile, cetăţenii se pot deplasa doar cu un atestat justificativ şi doar în anumite condiţii: de la domiciliu la locul de muncă (în caz că nu sunt condiţii pentru telemuncă), pentru cumpărăturile de primă necesitate (doar în zonele comerciale de proximitate) şi vizitarea medicului de familie în cazurile mai urgente.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Poate v-aţi întrebat zilele acestea ce e cu isteria hârtiei de toaletă şi unii v-aţi mirat privind online clipuri cu oameni cărând baxuri întregi în braţe ori luptându-se pentru o rolă de hârtie de WC. Am fost curios să văd care e explicaţia psihologică a acestui comportament bizar şi de ce fix hârtia de toaletă e cea care preocupă mai mult masele. La urma urmei există lucruri mult mai importante decât ea în situaţii de criză...
19 Martie 2020, 16:11

Din Italia, Cristian Chivu le spune pe şleau românilor: "Staţi dracu' acasă!"

Din Italia, Cristian Chivu le spune pe şleau românilor: 'Staţi dracu' acasă!' Cristian Chivu alături de fiicele sale (foto: Instagram, Adelina Chivu)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti români, Cristian Chivu, îşi petrece timpul în casă, alături de soţie şi cele două fiice, după ce Italia a intrat în carantină din cauza epidemiei de COVID-19 care face ravagii în peninsulă.

Fost căpitan al echipei naţionale şi jucător al Internazionale Milano, Chivu a transmis că fotbalul nu este o prioritate în acest moment, cu referire la amânarea EURO 2020.

În schimb, el le transmite românilor de acasă că noul coronavirus nu trebuie subestimat şi nici luat în glumă. 

Într-o emisiune difuzuată de ProTV, el a le-a spus pe şleau celor din ţara lui natală să stea "dracu' acasă".

"Nu e de glumă. Boala asta e foarte uşor de transmis. Să nu se creadă nimeni Superman, Batman, staţi dracu’ acasă! Asta-i ideea! Nimic nu va mai fi la fel cum a fost până acum, trebuie să învăţăm din chestia asta! Trebuie să ne protejăm bătrânii, să nu ne credem eroi, să avem grijă unii de alţii", a spus Chivu pentru ProTv.

Cristian Chivu a fost component al echipei naţionale de fotbal a României între anii 1999 şi 2011, fiind şi căpitanul acesteia în 50 de meciuri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Delgaz Grid
  • Sistare alimentare gaze naturale pe mai multe strazi din localitatea Marghita, judetul Bihor

    Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Marghita pe strazile: Dunarii, Primaverii, Ariesului, Rozelor, Toamnei, Oituz, Magurei si Danko Pista, in data de 8 aprilie incepand cu ora 10:00, ca urmare a unui incident survenit la reteaua de distributie gaze naturale.

    Echipele companiei lucreaza in vederea remedierii situatiei, reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale fiind estimata a se realiza pe parcursul zilei de 8 aprilie, incepand cu ora 13:00, in functie de prezenta la domiciliu a  consumatorilor afectati, masura fiind necesara pentru efectuarea operatiunilor in conditii de siguranta.

     

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4477 RON
  • 1 EUR = 4.8338 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON