URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Ianuarie 2019, 12:28

Dezvăluire şoc: Copilul premierului Viorica Dăncilă este adoptat. Cum trăieşte familia naturală a acestuia

Dezvăluire şoc: Copilul premierului Viorica Dăncilă este adoptat. Cum trăieşte familia naturală a acestuia foto: libertatea.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Viorica Dăncilă a adoptat, pe când avea doar 26 de ani, un băieţel. Dăncilă era, pe atunci, profesoară de tehnologie în Videle şi a adoptat cel de-al optulea copil al unei familii sărace, care se şi pregătea să renunţe la el. Este vorba despre Victor Dăncilă, tânărul care a fost fotografiat alături de ea la Ateneul Român, la ceremonia de preluare de către România a Preşedinţiei Consiliului UE.

Dezvăluirile au fost făcute, luni, de Libertatea, care prezintă şi viaţa familiei din care face parte şi băiatul premierului.

Potrivit sursei citate, totul a început cu un mesaj de la un cititor, pe Facebook: "Fiul premierului este adoptat de la familia Malancu din Buteşti, Teleorman. Are fraţi şi surori de care nu vrea să ştie şi care trăiesc la limita subzistenţei". Acelaşi mesaj despre înfiere, dar cu numele "Malancu" şi fără localitatea de baştină, a apărut şi ca un comentariu, în subsolul unui articol de pe realitatea.net, astfel că reporterii ziarului au documentat acest subiect.

Informaţia s-a confirmat. Băiatul s-a născut în ianuarie 1990, într-o familie sărmană. Mama, Floarea Trocan, trebuia să aibă grijă nu doar de cei 7 copii, ci şi de soţul ei, internat cu cancer în stadiu terminal la un spital din Capitală, aşa că femeia a decis să renunţe la bebeluş, plănuind să-l abandoneze în maternitate. Aşa a ajuns băiatul să fie înfiat de Viorica Dăncilă.

"Băiatul de 29 de ani ştie că a fost adoptat. Documentarea din Buteşti şi de la Videle şi mărturiile obţinute atât din familia Dăncilă, cât şi din cea a mamei naturale au oferit confirmarea că Victor a aflat de mai multă vreme unde s-a născut şi cine îi sunt fraţii şi surorile. Mama şi fraţii l-au revăzut pe Victor în imaginile recente de la Ateneul Român, când băiatul prim-ministrului a stat în loja oficială la evenimentul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE", scrie Libertatea.ro.

Potrivit sursei citate, copiii rămas la familia din Teleorman au făcut cel mult 8 clase şi se descurcă greu. Două dintre surori muncesc în Germania. Membrii familiei Malacu spun că au încercat să ia legătura cu mezinul adoptat, însă acesta nu ar fi vrut să ia legătura cu ei.

 "L-am căutat pe Victor la şcoală, să vorbim ca fraţii. I-am scris şi pe Facebook, dar el mi-a zis că nu vrea să ne vedem", povesteşte Cristina, 36 de ani, una dintre surorile mai mari.

"Destinul paralel al celor 8 fete şi băieţi din Buteşti este simbolic pentru şansele pe care le au în viaţă copiii români. Cei rămaşi în satele din Teleorman au făcut cel mult 8 clase şi se descurcă extrem de greu, alte două surori muncesc în Germania şi oferă propriilor lor copii o şansă reîmprospătată, iar mezinul Victor, băiatul înfiat de Viorica Dăncilă, a terminat facultatea şi e angajat la Curtea de Conturi. Informaţiile obţinute de Libertatea susţin că înfierea lui Victor s-a făcut fără bani sau recompense, numai că paşii legali sunt neclari. Floarea Trocan, mama care l-a născut pe Victor şi care recunoaşte că Viorica Dăncilă i-a schimbat enorm în bine viaţa băiatului, îşi aminteşte însă că "primul certificat de naştere a fost făcut direct pe numele Dăncilă", ceea ce poate fi o problemă legală", arată sursa citată.

Contactat, premierul Viorica Dăncilă a refuzat să comenteze aspectele concrete ale adopţiei.

Citiţi întreaga poveste în articolul Libertatea "Destinul celor 8 copii din familia Malancu, dintre care cel mic a fost adoptat de prim-ministrul Viorica Dăncilă!"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Preluati mizerii
Cum Kovesi nu mai e la butoane, e mai greu sa-i faci un dosar penal la misto lui Dancila, cum i s-au facut la toti prim-ministrii pesedisti. O poti ataca doar cu securisme dinastea subumane. Chiar e de interes general cum traieste familia acelui baiat? Poate Dancila trebuia sa participe ca sofer la vanzarea unor copii, acum avea vreo 6 milioane de voturi din partea romanilor si ar avea autoritatea morala sa stabileasca cine e penal si cine nu e.
Postat 22 Ianuarie 2019, 11:08 de 1x1
...sa il fi lasat in orfelinat?
Subscriu la ceea ce au spus utilizatorii 'codrumatei' si 'unu'....aceasta 'stire' este de-a dreptul penibila, la nivelul intregii tari!
Postat 21 Ianuarie 2019, 19:26 de Seba
E prea de tot...
O persoana (indiferent cine) adopta un copil care ar fi fost abandonat si voi gasiti ceva de criticat. Apoi ce relevanta are ca nu vrea sa ia legatura cu familia biologica - aceia sunt niste straini pentru el, pe care practic nu ii cunoaste. In tara asta prea isi dau toti cu parerea despre orice... lucruri despre care nu au habar si care nu ii privesc.
Postat 21 Ianuarie 2019, 19:17 de codrumatei
nu cautati motive penibile de scandal ca va faceti pe voi de ras
ok, jos socialismul!, si jos Dragnea!, dar faptul ca Viorica Dancila a adoptat un copil sarman pe care maica-sa l-ar fi abandonat intr-un cos de gunoi pe strada e demn de apreciat si de laudat, nicidecum un motiv de bascalie josnica. Nu faceti de ras jurnalismul de calitate cautand orice motiv umflat de scandal si in lucrurile bune - Nu ajungeti si voi ca mare parte din presa americana si europeana care din ura fata de Trump si-a pierdut orice valori, orice standard si prin dublu standard il critica cand face acelasi lucru facut de altul inainte, ce fusese laudat pt acelasi lucru, il critica pentru ca a mancat un cartof, ca nu ii place geaca ce-a purtat-o cu 3 zile inainte de a pleca intr-o vizita oficala si alte prostii.
Postat 21 Ianuarie 2019, 16:39 de unu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON