URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Aprilie 2019, 22:25

Detalii despre moartea lui Răzvan Ciobanu: Designerul ar fi fost drogat la volan!

Detalii despre moartea lui Răzvan Ciobanu: Designerul ar fi fost drogat la volan! foto: protv.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Au fost făcute publice primele detalii despre circumstanţele morţii celebrului designer Răzvan Ciobanu, victimă a unui accident teribil produs luni dimineaţă la intrarea în localitatea Săcele din judeţul Constanţa. Medicii legişti au stabilit, într-o primă etapă, preliminară, că acesta a consumat droguri înainte de a urca la volan, anunţă libertatea.ro.

Autopsia lui Răzvan Ciobanu, în vârstă de 43 de ani, s-a încheiat în cursul zilei de marţi, iar, potrivit sursei citate, medicii legişti constănţeni au analizat fiecare parte a corpului acestuia pentru a stabili cauza exactă a morţii.

"Rezultatele preliminarii ale necropsiei designerului arată că acesta a consumat droguri înainte de a urca la volan, au declarat pentru Libertatea surse judiciare", scrie sursa citată, subliniind, însă, că este vorba doar despre rezultate preliminarii, care nu se constituie în probe la dosar, "urmând ca în următoarele trei săptămâni să iasă rezultatele analizelor toxicologice".

"Nu este exclus ca rezultatele analizelor toxicologice să le contrazică pe cele preliminarii, deoarece au mai fost astfel de cazuri", mai scrie Libertatea.

Din câte se pare, designerul a decedat în urma unei puternice hemoragii la nivelul capului. Cauza exactă a morţii urmează să fie stabilită, însă, în timp, după ce atât datele medicilor legişti cât şi rezultatele analizelor, respectiv datele poliţiştilor vor fi coroborate.

De precizat că, în cursul zilei de luni, Poliţia Română a anunţat că nu poate fi luată în calcul varianta unei sinucideri în acest caz. Este cert, însă, că designerul nu purta centura de siguranţă şi a fost găsit decedat în afara maşinii, un Range Rover, cu care lovise mai mulţi copaci din afara carosabilului.

Răzvan Ciobanu s-a aflat la Mamaia de Paşte, iar în noaptea dinaintea accidentului a făcut un tur de cluburi, fiind văzut la festivalul Sunwaves, apoi la Loft. 

Vedetele din lumea modei şi nu numai au reacţionat după moartea designerului, exprimându-şi părerile de rău faţă de soarta tragică a acestuia.

Răzvan Ciobanu va fi înmormântat, joi, la Cimitirul Progresul din Capitală.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON