URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 15 OCTOMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au venit la BIHOREANUL 10 studenţi de la Medicină din anii IV şi V care au rămas repetenţi pe motiv că n-au luat examenul de fiziopatologie din anul III cu conferenţiarul Ovidiu Burtă. Decanul Adrian Maghiar a sperat că studenţii, pe care-i tratează ca pe nişte vaci de muls, vor trece într-un final de Burtă, dar n-a fost să fie.
Zic şi eu
Adrian Cris
N-am cunoscut, în 26 ani de meserie, politician mai ranchiunos şi otrăvitor decât preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang. Cu un deceniu în urmă, când era pus şef după seria Mişu Bar, Florian Serac, Gheorghe Sârb, mulţi, inclusiv subsemnatul, credeam că, universitar fiind, va aduce un aer nou, mai curat, în pedeserismul local. Ne-am înşelat...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Societatea asta bazată pe consum, care ne face nefericiţi cu propriul automobil imediat ce apare un model mai nou, riscă să ne afecteze şi percepţia politică. De cum se instalează un guvern proaspăt, acesta devine demodat, prost şi neperformant, şi începem să ne dorim altul. Amuzant este că noi chiar credem că asta ne va schimba viaţa în bine. Însă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre dorinţa Primăriei Oradea de a demola circa 20 de case pentru a muta parcările de pe bulevardul Nufărul în spatele blocurilor?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat în urmă cu aproximativ două luni, în data de 13 august 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa nr. 11/2019. Potrivit acestui act normativ, "în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mişcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ţinerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video".
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Există 8 specii de filarii care infectează omul, dar dintre acestea doar 4 sunt responsabile de infecţii grave. Se estimează că filariile, care infectează circa 140 de milioane de persoane în toată lumea, sunt transmise prin anumite specii de ţânţari sau alte artropode...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Iulie 2019, 19:45

Decizie definitivă: Micuţa Sorina rămâne cu părinţii adoptivi

Decizie definitivă: Micuţa Sorina rămâne cu părinţii adoptivi (sursa foto: adevarul.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fetiţa în vârstă de 8 ani din Baia de Aramă, care s-a aflat în mijlocul unui scandal naţional după ce a fost târâtă afară din casa asistenţilor maternali, cu care a locuit timp de 5 ani, de către o procuroră, va rămâne până la urmă cu părinţii adoptivi din Statele Unite ale Americii.

Asta după ce, joi, magistraţii Curţii de Apel Craiova au hotărât să respingă cererea de revizuire a adopţiei internaţionale făcută de procurorul general Bogdan Licu. 

Astfel, decizia iniţială, prin care s-a încuviinţat adopţia internaţională a fetiţei în vârstă de 8 ani rămâne valabilă. În acest dosar, decizia este definitivă, potrivit Mediafax.ro.

"S-a dezbătut cererea de revizuire formulată de procurorul general al României împotriva deciziei definitive prin care s-a încuviinţat adopţia. (...) Soluţia s-a pronunţat, cererea de revizuire a procurorului general a fost respinsă ca inadmisibilă. Hotărârea e definitivă, fără cale de atac. În acest proces nu se mai poate face nimic. Doar făcută o nouă cerere de revizuire când vor exista hotărâri definitive de condamnare pentru persoanele care au săvârşit infracţiune în acest dosar de adopţie. Rămâne să se judece şi cererea formulată de noi, cerere prin care am solicitat anularea adopţiei", a declarat Victor Dumitrică, avocatul familiei Şărămăt, adică al asistenţilor maternali.

Există totuşi o altă cerere de revizuire a adopţiei depusă de asistentul maternal, la Tribunalul Dolj, procesul având termen pe 27 iulie.

La Judecătoria Slatina urmează să se judece în data de 20 iulie ordonanţa preşedinţială pentru a se decide dacă Sorina poate pleca din ţară, în SUA, împreună cu familia adoptivă.

Potrivit adevarul.ro, cererea respinsă joi de Curtea de Apel Craiova este a treia fără sorţi de izbândă, din cele patru formulate de procurorul general al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prima a fost respinsă vineri, 5 iulie 2019, tot de către Curtea de Apel Craiova (fiind vorba de cererea de suspendare a executării hotărârii definitive de adopţie), iar a doua a fost respinsă miercuri, 10 iulie 2019, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, (anume aceea de strămutare a dosarului privind cererea de revizuire a adopţiei).

Potrivit aceleiaşi surse, procurorul general a mai cerut instanţei să dispună ca Sorina să nu poată fi scoasă din ţară de părinţii ei adoptivi, soţii Sărăcin, români stabiliţi în SUA. Dosarul a fost declinat de Tribunalul Olt către Judecătoria Slatina, care urmează să fixeze un termne de judecată. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3072 RON
  • 1 EUR = 4.7536 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON