URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Mai 2019, 13:12

Dăncilă nu mai ştie pe unde este: Aflată în Suceava, a declarat că face o vizită în... Hunedoara, în celălalt capăt de ţară (VIDEO)

Dăncilă nu mai ştie pe unde este: Aflată în Suceava, a declarat că face o vizită în... Hunedoara, în celălalt capăt de ţară (VIDEO) sursa foto: g4media.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul Viorica Dăncilă, proverbială pentru greşelile de exprimare, gafele diplomatice şi confuziile geografice, a comis marţi o nouă eroare: în timpul unei vizite în judeţul Suceava, şefa guvernului a declarat că se află în Hunedoara. Culmea este că nu a întrebat-o nimeni în ce loc se găseşte, deci a gafat fără să fi fost provocată, din proprie iniţiativă.

"Bună ziua! Aş vrea să încep prin a le ura la mulţi ani tuturor celor care îşi sărbătoresc azi ziua onomastică. Suntem într-o vizită în judeţul Hunedoara, vizită...", şi-a început Dăncilă o conferinţă de presă, fiind întreruptă de preşedintele PSD Suceava, Ioan Stan, care i-a şoptit: "Suceava!".

Ca s-o dreagă, Dăncilă a rememorat câteva din locurile prin care a oprit în ultimele zile: "În judeţul Suceava. Am fost în mai multe judeţe, în Hunedoara, am fost în judeţul Sălaj, am fost în Maramureş, vom pleca în judeţul Vaslui. Sunt foarte multe judeţe pe care vrem să le vizităm", a spus şefa Guvernului, citată de g4media.

O gafă similară de situare geografică, dar de o gravitate mult mai mare şi impardonabilă pentru un prim-ministru, a făcut Viorica Dăncilă pe 26 iulie 2018. Aflată în vizită oficială în Muntenegru, aceasta a spus, în cadrul conferinţei comune cu premierul muntenegrean, că îi pare bine să fie la Pristina, capitala Kosovo, stat nerecunoscut de România. Ea a fost corectată de translatorul oficial, care a spus Podgorica, oraşul în care se află capitala statului Muntenegru.

De menţionat că în toate localităţile pe care le-a vizitat în ultimele două săptămâni ale campaniei pentru alegerile europene, Dăncilă a fost intenst contestată de protestatari, în dese rânduri fiind nevoită să se ascundă, să-şi schimbe programul şi traseul ori, pur şi simplu, să renunţe la apariţiile în faţa oamenilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Asta este elita PSD
Ca sa va dati seama in cotei se îndreaptă Romania cu asa elite in guvern. Daca ăștia mai ar sta prin absurd un mandat la guvernare in urmatorii 5 ani am fi la nivel de Somalia sau mai rau am fi o tara bananiera in care am face foamea. E trist sa vezi ca un premier este atât de incapabil .
Postat 22 Mai 2019, 00:10 de Adrian_Preda
Prim-ministru cu cântec
Așa am pățit și eu când am băut toată noaptea și am ascultat numai melodia "În județul Hunedoara".
Postat 21 Mai 2019, 19:25 de FaBULA
sorin
lasati femeia probabil a fost obosita si nu mai stia unde se afla!!
Postat 21 Mai 2019, 13:37 de oradea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON