URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 18 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Mai 2019, 18:31

Cozi uriaşe în Diaspora. Preşedintele Iohannis a cerut degeaba prelungirea programului de vot (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Românii din Diaspora stau la cozi uriaşe, duminică după-amiaza, aşteptând să voteze la alegerile europarlamentare şi la referendumul pentru Justiţie.

Preşedintele Klaus Iohannis şi Alianţa 2020 au solicitat Guvernului să adopte o OUG prin care să prelungească programul de votare. În jurul orei 18.40, presa centrală informa, însă, că Biroul Electoral Central a decis să nu prelungească programul!

"Ticăloşii"

În Germania, la secţia de votare din Offenbach am Main, românii au aşteptat să voteze, duminică după-amiaza, dar reprezentanţii secţiei le-au spus că nu mai au buletine de vot, pentru că au fost tipărite doar 4.000 de buletine.

Situaţia a fost semnalată tocmai de Clotilde Armand, candidată din partea USR PLUS. "Se strigă: Vrem să votăm!", a transmis aceasta pe Facebook.

La Leipzig, tot în Germania, s-a scandat "Ticăloşii, ticăloşii!". Potrivit digi24.ro, duminică după amiaza la secţia de acolo era o coadă de 500 de metri.

Timpi mari de aşteptare

Un orădean care votează la Marsilia a transmis BIHOREANULUI că timpii de aşteptare sunt de circa 5 ore.

"În momentul de faţă (n.r. - în jurul orei 17.40) sunt 4 cabine de vot, nu se ştie exact câte funcţionează. Oamenii sunt surprinzător de calmi. Noi aşteptăm de aproximativ 3 ore şi jumătate şi mai avem cam 2 ore de aşteptat", a spus orădeanul, trimiţând totodată şi o imagine cu coada formată (foto).

Potrivit acestuia, oamenii continuau să vină. "Noi vom apuca să votăm, dar lumea se adună în continuare".

Un alt bihorean, care votează în Parma (Italia), a povestit că sute de oameni aşteptau, în jurul orei 17, să voteze. Oamenii se tem că nu vor putea să o facă.

O cititoare a BIHOREANULUI votează în Bruxelles, unde sute de oameni aşteaptă la cozi (video jos). Coloana înaintează foarte încet, iar oamenii se tem că nu vor putea vota.

"Sunt 6 secţii de votare în Bruxelles. Stăm de la ora 12 şi mai avem cam 2 ore până intrăm. Merge foarte încet, nu vor putea intra toţi la vot. La ora 14.30 - 15 au zis că vor închide secţia, pentru că nu mai sunt buletine. Oamenii au strigat şi au chemat poliţia. Apoi, a fost o problemă cu ştampilele, până atunci au fost doar două, acum au mai scos încă două. Îşi bat joc de noi. Tocmai au ieşit nişte cunoştinţe de la votat. Toţi zic că trag de timp şi încearcă să inducă omul în eroare întrebând câte buletine de vot vrei", a precizat Dana Cozma.

La secţia de votare nr. 2 din Dublin peste 1.000 de persoane stau la coadă pentru a vota, timpul de aşteptare fiind de 3 ore.

O coadă uriaşă s-a format la singura secţie de votare amenajată în Valencia (Spania), românii aşteptând în medie 4 ore. Mai mulţi spanioli s-au oprit din drum şi i-au întrebat pe români ce au păţit de s-au adunat în număr atât de mare, mai arată site-ul digi24.ro.

Mesaj de la preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel către Guvern, printr-un comunicat oficial, cerând pentru prelungirea programului de vot în Diaspora. Totodată, Iohannis critică guvernul PSD, spunând "este inadmisibil ca, din cauza incompetenţei actualei guvernări şi a intenţiei vădite de a bloca cetăţenii să voteze, foarte mulţi români din Diaspora să nu îşi poată exercita dreptul la vot".

De asemenea, şeful statului a transmis şi un mesaj pe Facebook către românii care stau la cozi. "Dragi români, oriunde aţi vota, în orice oraş al lumii sau în orice sat din România, nimeni nu vă poate bloca dreptul la vot! Vă rog, nu vă pierdeţi răbdarea, nu renunţaţi la votul dumneavoastră din cauza unui guvern incompetent, care vă obligă să staţi la cozi uriaşe pentru a vă exercita un drept constituţional. Vă mulţumesc pentru că vreţi să faceţi o Românie mai bună! Solicit autorităţilor responsabile cu organizarea scrutinului electoral să găsească de urgenţă soluţiile astfel încât toţi românii să poată vota astăzi!, a scris Iohannis pe pagina sa.

"Normalitatea" de la MAE

În schimb, în jurul orei 16, Ministerul Afacerilor de Externe susţine că activităţile din secţiile de votare se desfăşoară în parametri normali, înregistrându-se doar "incidente izolate".

MAE afirmă că au fost situaţii punctuale când au ajuns simultan cinci autocare cu alegători la aceeaşi secţie de votare sau momente când urnele de vot au fost umplute şi s-a aşteptat schimbarea lor. MAE precizează că numărul secţiilor de votare amenajate în străinătate este mult mai mare decât la alegerile precedente.

Solicitări în van

Alianţa 2020 (formată din USR şi PLUS) a solicitat Guvernului să se întâlnească şi să adopte o OUG de urgenţă care să prelunegească programul de votare până la ora 23.

Preşedintele Biroului Electoral pentru Secţiile de Vot din Străinătate (BESVS) Florentina Vasilăţeanu a anunţat, potrivit Mediafax.ro, că a cerut BEC central prelungirea programului de votare, în urma mai multor solicitări în acest sens.

"În condiţiile în care noi am asigurat un număr record de secţii de votare în străinătate, respectiv 441 de secţii de votare, ceea ce reprezintă cu 251 mai multe secţii de votare decât cele din alegerile anterioare europarlamentare din anul 2014, totuşi s-au semnalat unele aglomeraţii la secţiile de votare din Europa, îndeosebi la secţiile de votare din Italia, Spania, în Marea Britanie şi din Germania. S-au luat măsuri pentru suplimentarea birourilor electorale pentru aceste secţii de votare acolo unde s-a putut în sensul de a suplimenta cu operatori sau cu personal care să ajute la fluidizarea acestui proces electoral, de asemenea vrem să transmitem românilor aflaţi în străinătate şi care se plâng că nu ar putea să îşi exprime dreptul de vot până la orele 21:00 că încercăm să luăm legătura", a afirmat Florentina Vasilăţeanu, într-o conferinţă de presă.

Chiar şi aşa, atât Digi.ro cât şi Mediafax.ro anunţă, citând surse din cadrul Biroului Electoral Central, că programul nu va fi prelungit, astfel că urnele se vor închide în Diaspora la ora 21 a fiecărei ţări, aşa cum era programat. 

UPDATE:

În ciuda cozilor imense, foarte mulţi români din diaspora nu au fost lăsaţi să voteze, pentru că nu a fost prelungit programul de vot după ora 21.

Orădeanul care urma să voteze în Marsilia a aşteptat nu mai puţin de 9 ore şi nu a reuşit să-şi exercite acest drept. 

"Un mic filmuleţ al evenimentelor din Marsilia, nu am fost lăsaţi să votăm după 9 ore de aşteptat, am fost evacuaţi de jandarmeria franceză. Au fost şi violenţe... MAE a lucrat cum trebuie", a precizat acesta.

Vezi mai jos filmarea:

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La ambasada României din Londra
La 07:30 eram in jur de 200 de oameni. Am votat la 09:05. Îi sfătuiesc pe PSD-isti sa nu ridice buletinele pt referendum.
Postat 26 Mai 2019, 18:50 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6739 RON
  • 1 EUR = 4.9754 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON