URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Martie 2019, 18:19

Compania CFR, condamnată să plătească despăgubiri 400.000 de euro după ce o femeie a fost mutilată într-o haltă

Compania CFR, condamnată să plătească despăgubiri 400.000 de euro după ce o femeie a fost mutilată într-o haltă (foto: generic, sursa: www.radiocluj.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judecătoria Haţeg (judeţul Hunedoara) a condamnat CFR într-un dosar de vătămare corporală din culpă, după un accident feroviar petrecut în staţia Subcetate în urma căruia au avut de suferit mai mulţi călători, cele mai grave consecinţe suportându-le o femeie care a rămas fără o mână.

Potrivit sentinţei Judecătoriei Haţeg, scrie Adevărul, CFR SA a fost amendată cu 1,2 milioane lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Femeia care a rămas fără o mână va primi daune materiale în echivalentul sumei de 116.064 euro, daune morale de 300.000 euro şi încă 1.000 lei pe lună de la data producerii prejudiciului (14 septembrie 2014, ziua când a avut loc accidentul) până la încetarea stării de nevoie, adică până la protezare.

CFR a fost trimisă în judecată în 2017 de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din cauza accidentului petrecut cu trei ani înainte în gara Subcetate din judeţul Hunedoara, soldat cu rănirea a trei călători.

Procurorii au stabilit că în 14 septembrie 2014, în jurul orei 00:27, în halta respectivă a avut loc un accident feroviar din cauza companiei.

Potrivit informaţiilor reţinute în dosar, cei trei călători s-au informat în staţie la ce linia urma să sosească trenul pe care îl aşteptau şi apoi au pornit spre acea linie, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei de indicatoare de orientare şi a iluminatului slab, cele trei persoane nu au văzut platforma pe care trebuia să aştepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la ea, între linii.

Femeia, împreună cu alte şase persoane, a fost surprinsă de trecerea trenului pe care îl aştepta, dar şi a unui marfar, simultan, pe o linie de cale ferată, iar din cauza curenţilor de aer s-a dezechilibrat şi a căzut cu braţul stâng peste firul uneia din linii, aşa încât roţile trenului i l-au amputat. Alte două persoane au căzut şi ele ca urmare a curenţilor de aer, suferind lovituri.

CFR a fost acuzată că nu a realizat în staţia Subcetate indicatoare de orientare a călătorilor, astfel încât aceştia să poata identifica peroanele şi platformele corespunzatoare fiecărei linii.

De asemenea, staţia nu deţinea autorizatie de funcţionare şi nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor accidente feroviare, funcţionând ilegal.

Sentinţa Judecătoriei Haţeg nu este definitivă, putând fi atacată în 10 zile de la comunicare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON