URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 22 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Traian Bodea, a venit cu o găleată de cenușă pe care și-a pus-o în cap. După trei ani şi jumătate de șefie, și-a dat seama că la instituția pe care și el o conduce sunt fel de fel de loaze de partid care nu fac nimic. Aflăm că în 2018 au rămas necheltuiți aproape 100 milioane lei, iar anul trecut 52 milioane.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
15 Ianuarie 2020, 14:19

Cărți de identitate de la 12 ani! Proiect de lege al Ministerului de Interne

Cărți de identitate de la 12 ani! Proiect de lege al Ministerului de Interne (Sursa foto: cetateanul.et)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Afacerilor Interne a lansat, marţi seară, în dezbatere publică, un proiect ce vizează implementarea cărţilor electronice de identitate din 2021, care vor arăta ca un card bancar şi vor avea un CIP. În esență, acestea vor conţine date precum un certificat digital pentru semnătura electronică, datele biometrice ale deţinătorului, adică imaginea facială şi amprentele a două degete, și se vor elibera, obligatoriu, de la 12 ani! 

Informațiile apar în Proiectul de Ordonanţă, citat de Mediafax, care arată că, opţional, noile cărți de identitate se vor putea elibera și sub această vârstă, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali. Schimbarea se va face din 2021, notează agenţia de ştiri.

"Noile acte de identitate vin cu garanţii suplimentare de Securitate şi întăresc încrederea instituţiilor publice şi a mediului privat că persoana care prezintă documentul este în fapt titularul acestuia. Astfel, se aduc îmbunătăţiri majore actualului act de identitate (care a fost pus în circulaţie în 1997), prin utilizarea unor tehnologii de fabricaţie avansate, a unor elemnte grafice de securitate, a unor inserturi şi protecţia IT oferită de mediile de stocare electronice", se mai arată în document potrivit sursei citate. 

De asemenea, românii vor putea, prin intermediul actului, să interacționeze online cu autoritățile administrației publice și să solicite prestarea de servicii publice. Întrucât identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezența la ghișeu nu va mai fi necesară, titularul putând accesa de la distanță servicii, precum: înmatricularea unui autovehicul, obținerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice și depunerea unor declarații personale prevăzute de lege.

Cei care nu vor dori, din orice motiv, o carte electronică de identitate, vor putea solicita eliberarea unei cărți de identitate simple. În continuare, aceasta nu va conține elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.

Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate și, în aceste condiții, va asigura „funcționalitatea de card de sănătate”, se arată în documentul MAI. 

Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obține un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România.

Cartea electronică de identitate se va elibera cu valabilitate de şase ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 ani, cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani și cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.

De ce de la 12 ani

Potrivit site-ului de știri Digi24.ro, în nota de fundamentare a proiectului, MAI arată că obţinerea cărţii de identitate la 12 ani și înainte survine în urma faptului că atunci când copilul va călători în unele state, autoritățile de acolo vor avea nevoie de amprentele copilului. Un alt motiv este cunoașterea structurii populației din ultimii ani. 

Reglementarea posibilităţii de eliberare a cărţii electronice de identitate de la naştere (prin excepţie de la regula eliberării actului de identitate începând cu vârsta de 12 ani), are în vedere simplificarea procedurilor pentru exercitarea dreptului la liberă circulaţie în spaţiul UE.

Astfel, opţional, numai la solicitarea părinţilor/reprezentanţilor legali, se va putea elibera o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului. "Posibilitatea oferită părinţilor, de a solicita eliberarea unui act de identitate pentru minorul având vârsta sub 12 ani, nu contravine drepturilor fundamentale conferite de Constituţia României și se circumscrie prevederilor Codului Civil referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, mai arată site-urile citate.

În prezent, singurul document de identificare al minorului sub 14 ani este certificatul de naştere (însoţit de actul de identitate al unuia dintre părinţi), realizat pe suport de hârtie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3042 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON