URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Iunie 2018, 15:49

Bye, Oradea! Ryanair va opera zboruri pe Aeroportul din Cluj-Napoca

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La câteva luni după ce a anunţat că se retrage de pe Aeroportul Internaţional Oradea, renunţând cel târziu din toamnă la operarea zborurilor de pe cele cinci rute externe, compania irlandeză Ryanair a făcut public faptul că, din luna aprilie a anului 2019, va opera zboruri, în premieră, pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca.

Este vorba despre zboruri pe ruta Cluj-Napoca – Londra Southend, care vor fi operate de trei ori pe săptămână.

În acest context, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional din Cluj-Napoca a dezvăluit că s-au purtat negocieri timp de 10 ani cu Ryanair pentru ca operatorul irlandez să opereze şi la Cluj.

"Salutăm decizia Ryanair de a demara zboruri de la Cluj. Astfel, vom avea o nouă companie aeriană pe Aeroportul Internaţional Cluj, începând cu sezonul de vară 2019. Managementul aeroportuar a negociat cu Ryanairvreme de mai bine de 10 ani şi speră într-o colaborare constructivă benefică dezvoltării aeroportului dar şi a întregii regiuni", a declarat David Ciceo, potrivit economica.net.

La începutul acestui an, Ryanair a decis să renunţe nu doar la zborurile de la Oradea, ci şi la cele de la Craiova şi să-şi închidă baza operaţională de la Timişoara, decizii luate "din motive comerciale", care nu au fost explicate concret.

Deşi iniţial au anunţat că vor renunţa la operarea zborurilor către cele cinci destinaţii de la Oradea (Londra Stansted, Milano Bergamo, Dusselforf, Memmingen şi Barcelona Girona) începând cu orarul de iarnă, adică din luna octombrie, reprezentanţii Ryanair au decis apoi, tot fără explicaţii concrete, să renunţe mai repede, de la începutul lunii iunie, la zborurile spre Londra şi Dusseldorf.

Reprezentanţii autorităţilor locale au subliniat în numeroase rânduri că gradele de ocupare a zborurilor Ryanair de la şi înspre Oradea erau unele extrem de bune, acestea având mereu pasageri.

Amintim că, în ciuda promisiunilor menite să liniştească populaţia, reprezentanţii CJ Bihor şi ai Aeroportului Internaţional Oradea nu au prezentat până acum oficial noi zboruri externe de la Oradea.

Într-o conferinţă de presă organizată pe 23 mai la Oradea, reprezentanţii companiei românşti Blue Air au anunţat că studiază posibilitatea operării a trei zboruri externe de pe Aeroportul din Oradea din programul de iarnă, adică de la finalul lunii octombrie. Tot aceştia au spus că zborurile vor fi anunţate oficiale doar în luna iunie. Până acum, însă, acest lucru nu s-a întâmplat.

Citeşte şi: Zbor în ceaţă: Şefii Judeţului şi cei ai Aeroportului Oradea se ţin de contracte secrete cu operatorii aerieni

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
ei na
Ryanair face afaceri, e orientata spre profit. Cine stie ce prevede contractul. Din moment ce nu stim.....orice afirmatie e lipsita de esenta. O alta intrebare ar fi, de ce nu se grabeste BLUEAIR? Alte secrete? Sper sa nu fie cu zgomot de catuse ambele.
Postat 14 Iunie 2018, 20:53 de Christa
Pacat Cluj
Imi e ciuda si pe oamenii de la Aeroportul din Cluj, pentru ca ne-au taiat craca de sub picioare! Imi aduc aminte de momentul cand Opel a avut probleme mari in Germania, fiind vorba sa se inchida, si toti ceilalti producatori auto nemti au sarit sa-l sustina, spunand ca pierzand Opel, pierd si ei. Uite cum se ajuta altii intre ei! Producatorii germani aveau o intelegere intre ei sa nu se canabalizeze, mentalitate la care romanii nostri nu pot decat visa! Oricum, cursa Londra-Oradea era perla perlelor, ai nostri puteau securiza Ryanairul cu un contract ferm cu clauze despagubitoare! Daca plecau macar sa plateasca bani grei!
Postat 14 Iunie 2018, 11:29 de cetateanbihorean
unde e plagiatorul si pastorul???
acum realizam ce s-a intamplat la judet, dar si in tara cand s-au inhaitat acesti impotenti sa ne conduca. Sa pierzi Ryanair si sa te lauzi ca e mai bine pt. judet...e prea de tot. Nesimtirea si minciuna au ajuns greu de suportat si ma mir cum oamenii sinceri si majoritari saraci ii mai suporta. Adevarul e ca toti care muncesc cinstit (nu la STAT), sunt invitati sa plece si sa nu mai priveasca inapoi...Dictatura comunista PSDragnea a capturat tot! Ce e de facut?? Poate stiti voi...
Postat 14 Iunie 2018, 07:27 de TC
Grea lovitura
Ce ciuda imi este! Pierderea Ryanair este grea pentru Aeroport, Oradea, Bihor si turismul nostru local. Imi e ciuda pe diletantii de la conducerea CJ Bihor, imi e ciuda mai ales pe PSD pentru ca ei au fost tot timpul cu gura mare, s-au tinut contra tot ce incerca Bolojan, doar de ochii opozitiei, mi-e ciuda pentru ca imi dau seama ce departe este oricine de nivelul dlui primar, din orice partid din opozitie si nu numai si ca va dura ceva timp pana sa vina altcineva din spate dupa ce el va pleca... Imi e ciuda pe pierderea CJ Bihor de catre Pnl, poate poate faceau o figura mai frumoasa in administrarea Aeroportului, imi e ciuda pentru continuarea seriei Jurassic Park, cu dl Pasc in rolul Brontozaurului... Imi pare rau ca nu avem mai multi oameni competenti la conducerea judetului si a tarii...
Postat 13 Iunie 2018, 23:13 de cetateanbihorean
clujul
E clar ca toata aceasta "clica" catarata la varful Cons Judetean a incapabila, insa aceasta mutare la Cluj mie imi mai spune ceva. S-a tot vehiculat ca RyanAir se retrage pt ca nu are personal suficient, insa iata ca deschide rute noi la Cluj. Ba mai mult aflam ca negocierile sunt de mult timp. Poate ca gresesc dar parerea mea este ca oferta facuta de Cluj a fost motivul. Clujenii au plusat si probabil au conditionat renuntarea la cursele de Oradea. De ce banuiesc asta? Pt ca pt Cluj Oradea este singurul oras din NV-ul tarii care incearca sa-i faca concurenta. Apropierea de granita e clar marele atu al Oradiei. Se vad aceste "ajutoare" din partea Clujului la tot ce inseamna obtinerea de avize, autorizatii sau aprobari care vin de la Cluj prin prisma concentrarii autoritatilor regionale. Si pt orice investitie mai mare ai nevoie de anumite aprobari de acolo, ca sa nu mai vorbim de administratie fiscala (de aproape un an de zile s-a vorbit de intoarcerea la judete a organelor de administrare fiscala dar nu s-a facut nimic). Repet e doar parerea mea...
Postat 13 Iunie 2018, 16:55 de andy
Cons Judetean = bataia de joc a Or si BH
Ca sa vedeti cum isi bate joc de noi, Mang si Pasztor, "ciuma" rosie de la CJ. In conferinta de presa, nici macar pentru orarul de toamna nu s-a anuntat nimic pt Oradea. In timp ce, la Cluj, cursa e deja anuntat pentru ORARAUL DE VARA!!! Suntem condusi de niste amatori: Pasc+Mamg+Pasztor. Acestia nu au facut altceva decat sa populeze institutia cu cele mai mari pile si cei mai nepregatiti oameni. Fara o Universitate puternica, si un Aeroport cat-de-cat conectat la restul Europei, nu avem nici o sansa ca oras si judeti pe teremen lung sa ne dezvoltam. Uitati-va la Debrecem, Cluj si Timisoara si veti intelege clar la ce ma refer. O sa mai zburam noi de la Oradea catre Europa cand o sa zboare porcii...
Postat 13 Iunie 2018, 16:05 de oradeanul_eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON