URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 23 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
După 9 luni în care minoritatea celor 17 consilieri judeţeni ai PNL a fost egala majorităţii UDMR-PSD-ALDE, rămasă din septembrie 2017 tot în 17 reprezentanţi prin excomunicarea fostei preferate a şefului PSD Bihor, Ioan Mang, „parlamentul” bihorean a revenit săptămâna trecută, aşa cum a decis Curtea de Apel, la formula rezultată din alegerile locale de acum două veri. Miercuri, cu doar un vot împotrivă şi o abţinere, a fost validat cel de-al 18-lea echipier al alianţei, PSD-istul salontan Adrian Szatmari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iunie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial o importantă decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, pentru viitor, că sechestrele dispuse în procesele penale nu pot influenţa drepturile celor care aveau anterior o ipotecă cu privire la bunurile sechestrate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În ultimii ani tot mai mulți tineri au început să-și lase barba să crească, generând o modă de impact global care a atins și România. Vedem pe stradă bărbați cu barbă stufoasă, spre deosebire de acum cinci ani, când moda încă nu prinsese amploare. În acest articol vom încerca să vedem ce stă la baza psihologiei acestui fenomen și de ce bărbații decid să-și lase barbă în încercarea de a atrage mai multe partenere.
06 Februarie 2018, 11:16

Aşteptaţi cu emoţii ziua de salariu? Parlamentarii au avut grijă să-şi mărească lefurile cu sute de lei!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Modificările legislative impuse de coaliţia de guvernământ, criticată intens de societatea civilă, aduce scăderi importante de salariu în sectorul bugetar, de până la 40%, dar şi în cel privat. Parlamentarii, însă, au avut grijă ca revoluţia fiscală a guvernului să le aducă bani în plus: 800 de lei pe lună.

Potrivit Digi24.ro, senatorii şi deputaţii şi-au crescut leafa brută astfel încât să acopere transferul contribuţiilor şi să rămână cu peste 800 de lei în plus pe lună. Dacă în luna decembrie în cazul acestora salariul net era 9.153 lei/lună, în ianuarie a crescut la 9.993 lei, iar salariul brut a crescut de la 13.050 lei la 17.100 lei.

Întrebaţi de jurnalişti pe holurile parlamentului despre aceste creşteri, mai mulţi aleşi au spus că nu ştiu, că nu şi-au verificat cardurile.

Sursa citată mai arată că aproape 300.000 de funcţionari s-au trezit luni, în zi de salariu, că au lefuri mai mici după ce contribuţiile sociale au trecut din sarcina angajatorului la cea a salariatului.  

În timp ce parlamentarii câştigă la final de lună şi cu 800 de lei în plus, 22.000 de angajaţi din ministere şi din instituţiile din subordine pot avea salarii reduse cu până la 40%!

De exemplu, un director general la Ministerul de Externe, gradul II, va pierde aproape 3.500 de lei faţă de luna decembrie. Înseamnă că venitul său din luna ianuarie va ajunge la 9.411 lei. Iar situaţia se repetă şi la alte ministere, de exemplu la Finante şi Transporturi, arată sursa citată.

De altfel, Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici, a declarat jurnaliştilor că sindicaliştii se pregătesc de proteste, dat fiind că nu se înregistrează "nici pe departe o creştere salarială substanţială, aşa cum au anunţat în decursul timpului partidele de la guvernare".

Inclusiv sectorul privat se vor primi salarii mai mici. "Avem peste două milioane de salariaţi din mediul economic concurenţial pentru care angajatorii nu au făcut prin acte adiţionale această majorare a salariului brut de încadrare", a declarat Dumitru Costin, preşedintele BNS.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • 'Apel către mafioţi: Căraţi-vă!'. Orădenii au ieşit din nou să protesteze, în faţa Prefecturii (FOTO / VIDEO)
  • Lunga vară fierbinte: Compania de Apă Oradea investeşte 10 milioane euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare (FOTO)
  • Piaţa Unirii intră în reparaţii la doar doi ani de la inaugurare (FOTO)
  • Jurcuţ rade tot! Defrişat de speculanţii imobiliari, un deal din Paleu s-a prăvălit pe o stradă din Oradea (FOTO)
  • Statul paralel: Judecătorul orădean Ovidiu Galea, fost ofiţer de Securitate, suspendat din magistratură şi inculpat, a fost promovat la... Guvern (FOTO)
  • Dublu sau nimic! Bloc de 19 etaje în Oradea, construit printr-un proiect ambițios al magnatului Viorel Micula. Vezi cum va arăta! (FOTO)
  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON