Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică Timişoara să demareze de urgenţă o verificare la maternitatea Spitalului Municipal cu privire la cazurile de nou-născuţi depistaţi pozitiv la COVID 19.
"Din primele informaţii, la Spitalul Municipal (n.r. - din Timişoara) au fost recoltate probe de la 49 de mame şi tot atâţi nou-născuţi în data de 1 aprilie 2020. Testele au fost lucrate în 5 şi 6 aprilie 2020. Rezultatele testelor arată un număr de 10 nou-născuţi pozitiv la COVID-19. Menţionăm că testele mamelor acestor nou născuţi sunt negative", a transmis luni seara Grupul de comunicare strategică.
Un număr de 9 mame împreună cu nou născuţii lor au fost externate deja, în perioada 2- 4 aprilie 2020, în unitatea sanitară fiind în continuare internată o singură mamă.
Ministrul Tătaru a solicitat demararea de urgenţă a anchetelor epidemiologice, izolarea la domiciliu a persoanelor externate şi retestarea tuturor persoanelor.
News.ro notează că la Maternitatea Odobescu din Timişoara 25 de cadre medicale şi paciente au fost infectate cu coronavirus.
Conducerea Spitalului Municipal Timişoara, în subordinea căreia se află maternitatea, a decis închiderea unităţii medicale pentru dezinfecţie, cel puţin 48 de ore, în ciuda refuzului conducerii DSP Timiş.
Luni a fost demisă şefa DSP Timiş, Mariana Rădulescu. Este a doua oară în ultima lună când conducerea DSP Timiş este schimbată.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.