URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cele 100 proiecte aflate în derulare, primarul Bolojan vrea să mai implementeze încă 172, dacă tot a reuşit să rezolve accesarea banilor de la UE. Practic, în felul acesta, în 2020 Bihorul are pe rol 273 lucrări, pentru că vine şi Consiliul Judeţean cu o investiţie. Mă gândesc că au de gând să termine terminalul neterminat, care trebuia terminat cu doi ani în urmă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
12 Ianuarie 2020, 22:52

A murit Cristina Țopescu! Prietenii nu mai dădeau de ea de 3 săptămâni

A murit Cristina Țopescu! Prietenii nu mai dădeau de ea de 3 săptămâni foto: Facebook
A murit Cristina Țopescu! Prietenii nu mai dădeau de ea de 3 săptămâni foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jurnalista Cristina Ţopescu a fost găsită moartă, duminică seară, în casa ei din Otopeni. Din câte se pare, acesta era decedată de mai multă vreme, prietenii nereuşind să ia legătura cu ea de 3 săptămâni.

"În cursul acestei seri (duminică, n.r.), în jurul orelor 22:00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că vecina ei nu a mai fost văzută de aproximativ trei săptămâni. În urma sesizării, poliţiştii oraşului Otopeni au intrat în imobilul respectiv, unde au găsit o persoană decedată care nu prezintă urme vizibile de violenţă", au precizat reprezentanţii Poliţiei Ilfov, conform Hotnews.ro.

Trupul fără viaţă era al Cristinei Ţopescu, informaţia fiind confirmată de poliţie şi de către şeful Ambulanţei din Bucureşti, arată Digi24.ro.

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită după efectuarea necropsiei şi ale altor expertize în caz.

Digi24.ro scrie că, de la finalul anului trecut, Cristina Ţopescu devenise consilier al ministrului Sănătăţii. Şi cei de la minister au încercat să o contacteze pe jurnalistă, însă fără succes. La un moment dat, au crezut că este plecată în străinătate şi de aceea nu răspunde la telefon.

Cristina Ţopescu avea 59 de ani. Era fiica celebrului comentator sportiv Cristian Ţopescu, cei doi fiind foarte apropiaţi.

ProSport notează că moartea tatălui său, în 2018, a marcat-o profund. Cristina Topescu a mărturisit în repetate rânduri că nu a reuşit să treacă peste decesul comentatorului sportiv.

În ultima perioadă, fosta prezentatoare TV se ocupa mai mult de îngrijirea animalelor. Ea era necăsătorită.

Născută la Oradea

HotNews.ro mai scrie că jurnalista Cristina Ţopescu s-a născut la Oradea, în 1960. A fost atrasă din copilărie de televiziune şi urmărea cu mare emoţie partidele comentate de tatăl său. A activat în lumea televiziunii în perioada 1970-1979, când a apărut în emisiuni pentru copii. A absolvit facultatea de Limbi Străine din Bucureşti.

Cunoscută ca prezentatoare de televiziune, în 2013 a devenit membră a PSD, în acel moment încetând colaborarea cu televiziunea Prima Tv pentru care prezenta "Focus", principala emisiune de ştiri a televiziunii. "Simţeam că nu mai pot face mare lucru din presă şi trebuia să îmi duc proiectele la un alt nivel.... Ca om politic, nu voi face decât să continui să susţin şi să lupt pentru cauze în care cred cu toată tăria şi în care m-am implicat până acum ca jurnalist", a explicat ea la vremea respectivă.

Arestată de comuniști

Înainte de Revoluţie, a fost plecată în repetate rânduri în străinătate, la mama ei. În 1989 a încercat să fugă din România şi a fost arestată primind trei luni de închisoare. A fost eliberată din arest pe 19 decembrie 1989.

"Sigur că mi-a fost frică şi când am plecat peste graniţă. Dar gândul că trebuia să-mi văd mama, care era bolnavă, mi-a dat curaj. Mi-a fost frică şi în închisoare, de fiecare dată când se încheia un mandat de arestare mi-era frică să nu primesc un altul, şi-l primeam. După care îmi spuneam că trebuie să rezist, că nu am voie să cedez, cu atât mai mult în faţa unor miliţieni şi securişti care îmi terorizau familia şi tatăl de mult timp. Am ieşit din închisoare infinit mai puternică decât am intrat. Sau infinit mai conştientă că toţi suntem puternici, de fapt, dacă vrem", declara ea, după episodul detenţiei.

ProSport aminteşte că într-un interviu pe care l-a realizat cu tatăl ei l-a întrebat dacă a iertat-o că a încercat să fugă din ţară. "Sigur că te-am iertat", i-a răspuns Cristian Ţopescu. Tot în acel dialog Cristina a mărturisit: "Eu sufeream puţin, pentru că televiziunea mi te-a răpit. Ce mă mira pe mine şi mă intriga, copil fiind, era că auzeam un alt tată la televizor, tu acasă fiind un taciturn, îţi scoteam cuvintele cu cleştele, iar la TV parcă te dedublai", şi-a amintit Cristina Ţopescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2976 RON
  • 1 EUR = 4.7792 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON