URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Martie 2018, 23:26

A murit Andrei Gheorghe, cunoscutul om de radio și televiziune! (VIDEO)

A murit Andrei Gheorghe, cunoscutul om de radio și televiziune! (VIDEO) foto: rtv.net
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Omul de radio Andrei Gheorghe, cunoscut românilor din diverse emisiuni radio și tv, a murit luni seară, la 56 de ani. Moderatorul a fost găsit fără suflare în baie, apropiaţii fiind în stare de şoc.

Anunţul a fost făcut de mai multe televiziuni centrale.

Potrivit unor surse medicale, la ora 22.15 a fost solicitată ambulanţa printr-un apel la 112, dar medicii nu l-au mai putut salva, jurnalistul fiind decedat.

Cancan.ro scrie că omul de radio a fost găsit fără suflare în baia vilei sale, de către îngrijitor. Acesta a anunțat serviciul 112 în jurul orei 22.15 dar și familia care a ajuns la fața locului. Potrivit primelor cercetări, nu există urme de forțare în locuință și nu sunt urme de violență pe trupul neînsuflețit.

Specialiștii în medicina de urgență au arătat că decesul a survenit, cel mai probabil în urma unui înfarct.

Poliția a deschis  un dosar de moarte suspectă în acest caz, pentru a stabili exact circumstanțele morții.

Fosta soție a jurnalistului, Petruța Gheorghe, a primit tragica veste la Viena.

Arogant, cinic, pupăcios...

Andrei Gheorghe a fost unul dintre cei mai direcți moderatori radio și TV de pe piața media din România. Cunoscut ca un cinic, le spunea ce avea de zis fără menajamente invitaților săi.

Adevarul.ro notează că brandul Andrei Gheorghe s-a vândut pe etichetele „dur“, „arogant“, „cinic“. „Ăsta sunt. Sunt un sceptic, sunt aici de atâta amar de vreme, nu m-ai prins niciodată contrazicându-mă. Zic multe despre mine, dar niciodată altele. Sunt acelaşi. Nu suport proştii, reacţionez repede, mă rog la Dumnezeu să mă scape de mânie şi de furie, care mă mănâncă pe dinăuntru, să-mi dea înţelepciune. Ăsta sunt. Şi dacă îţi sunt prieten, nu sunt dur, arogant, din contră sunt calin şi pupăcios“, mărturisea jurnalistul într-un amplu interviu acordat publicației citate. 

Vestea morții sale i-a întristat pe apropiații acestuia, dar și pe fanii săi, cărora nu le vine să creadă ce s-a întâmplat.

Andrei Gheorghe vorbeste cu Lucian mandruta despre viata lui! (de la minutul 4)

Omul spectacol

Andrei Gheorghe s-a născut la 14 ianuarie 1962, la Lipeţk (Rusia). În 1986 a absolvit Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine (secţia rusă-engleză), Universitatea din Bucureşti. 

Potrivit Digi24.ro, tatăl lui, originar din România, a studiat la şcoala de aviaţie din Lipeţk, Rusia, iar mama sa rusoaică fiind, era chiar fiica comandantului şcolii de aviaţie. 

Între 1991 şi 1993 a fost reporter special la Radio Constanţa şi a realizat mai multe emisiuni la posturile Radio Sky Constanţa (1993- 1996; "Videomania", "Vineri 13"). Pro FM Bucureşti (1996-2002;"Midnight Killer" "13-14"), şi "Lanţul Slăbiciunilor" la Pro TV.

În 2002 şi 2003 a realizat la Antena 1 emisiunea "Gheorghe" şi a reluat emisiunea "13-14 cu Andrei", mai întâi la Radio 21, şi apoi în perioada 2005-2006, la Radio Total.

În 2004 a fost consilier media şi realizator de emisiuni ("Politica, frate!" şi "Am o ştire pentru tine!") la Realitatea TV. 

A scris la "Academia Caţavencu" şi în ghidul "24-FUN".

În afară de realizarea de emisiuni radio şi TV, a deţinut funcţii de conducere la posturile unde a lucrat: director general al Radio Sky Constanţa şi Pro FM Bucureşti, director de programe al trustului Media Pro, consilier în probleme de marketing la Antena 1 Bucureşti.

În 2006 în colecţia "Ego Publicistică" de la Polirom a apărut volumul "Midnight Killer - Banalitatea s-a născut la oraş", însoţit de un CD audio.

Una din cele mai celebre emisiuni ale lui Andrei Gheorghe care s-a viralizat rapid a foste emisiunea de la Antena 1 in care Emil Boc cade de pe estrada emisiunii in platou (video).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Un om liber(tin)...RIP!
Urmeaza si asteptam aplicarea Teoriei Conspiratiei!
Postat 20 Martie 2018, 10:57 de carlos
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON