URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Octombrie 2019, 18:03

A murit actrița Tamara Buciuceanu! (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani. Aceasta era internată, de la începutul lunii octombrie, la Spitalul Elias din Capitală, având probleme de sănătate grave, pe fondul unor probleme cardiace, iar în ultimele zile starea sa de sănătate se agravase.

"Spitalul Elias anunţă cu regret dispariţia unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu-Botez. Sincere condoleanţe familiei îndoliate", a declarat doctorul Silvius Negoiţă, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Roluri memorabile

"Doamna comediei româneşti", cum era supranumită, Tamara Buciuceanu Botez a fost una dintre reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc. A scris pagini de istorie în cei peste 65 de ani de carieră, interpretând roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film.

S-a născut la Tighina (Republica Moldova), pe 10 august 1929, și a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti la clasa profesorului Ion Baltateanu în 1952, după ce îşi începuse studiile de actorie în 1948 la Institutul de Teatru "Vasile Alecsandri" din Iaşi.

"Tamara Buciuceanu-Botez a făcut peste 1500 de roluri memorabile, printre care Aneta Duduleanu din "Cuibul de viespi", regia Horea Popescu, Chiriţa din "Chiriţa în provincie", regia Alexandru Dabija. Rămâne fără îndoială ca o carte de vizită a actriţei personajul Vicăi Delcă din piesa "Dimineaţă pierdută" după Gabriela Adameşteanu", notează Adevărul.ro

De asemenea, arată sursa citată, Tamara Buciuceanu a făcut o carieră impresionantă şi în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. În cele peste şase decenii de activitate a jucat pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, precum Teatrul Giuleşti (actualul Odeon, unde a debutat în piesa "Marfă din Makkar'"), Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional "I.L. Caragiale" şi Teatrul de Operetă, într-o serie de roluri, principale sau secundare, îndrăgite de public: "Pălăria florentină", "Gaiţele", "Contesa Maritza", "Văduva veselă", "Lăsaţi-mă să cânt", "Vânzătorul de păsări", "Voievodul ţiganilor", "Sânge vienez", "Marco Polo", "My Fair Lady", "Nepotul", "Azilul de noapte", "Joc de pisici", "Titanic vals", "Interviu", "Reţeta fericirii", "Tartuffe", "Dimineaţă pierdută", "Somnoroasa aventură", "Romeo şi Julieta la început de noiembrie", "Scaunele", "Cumetrele", "Doctor fără voie", "Domnişoara Nastasia", "Mamouret", "Însemnările unui necunoscu", "Aşteptând la arlechin", "Divorţul de aur", "Aplauze... aplauze".

O meserie cu drag

"Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă. Pentru mine, viaţa a fost cultură, cinste şi demnitate", spunea marea actriţă, potrivit News.ro. 

Tamara Buciuceanu-Botez a jucat şi în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria "Liceenii". A mai apărut în filme precum "Nunta mută" a lui Horaţiu Mălăele şi "Toată lumea din familia noastră" al lui Radu Jude.

Marţi seară, Ştefan Bănică Jr., care l-a interpretat pe Mihai în "Liceenii", a transmis prin pagina sa de Facebook un mesaj de condoleanţe emoţionant. "A murit Tamara. Noi ii spuneam tanti Tama. A plecat spre mai bine şi nu a luat nimic cu ea. In schimb, ne-a lăsat multe personaje nemuritoare in teatru, televiziune sau in film. Ele nu mor. Ele rămân pentru generaţii întregi, sa le descreteasca fruntile, sa le cultive. Asta înseamnă până la urma un ARTIST cu A mare! Asta a fost Doamna Tamara Buciuceanu! Mulţumesc pentru tot ce am învăţat şi m-ai învăţat lucrând cu tine. Drum lin, tanti Tama!", a scris Ştefan Bănică Jr. pe Facebook.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Odihnească-se în pace
Dumnezeu sa o ierte
Postat 15 Octombrie 2019, 23:52 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON