URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Martie 2020, 11:11

4 noi decese din cauza COVID 19, în România. Numărul total a ajuns la 69

4 noi decese din cauza COVID 19, în România. Numărul total a ajuns la 69 (foto: Digi24.ro / Profimedia)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Au fost confirmate încă trei decese în România la persoane infectate cu noul coronavirus (COVID 19). Cele mai noi victime ale virusului sunt o femeie de 73 de ani din Suceava, un bărbat de 69 de ani din Iaşi şi o femeie de 81 de ani din Mehedinţi.

Toate persoanele au fost recent confirmate ca infectate cu noul coronavirus.

Anunţul a fost făcut marţi, în prima parte a zilei, de Grupul de comunicare strategică format la nivelul Guvernului. În total, numărul deceselor în România a crescut astfel la 68.

Numărul persoanelor infectate a depăşit 2.100 a anunţat, luni seara, dr. Raed Arafat.


Deces 66

Femeie, 73 de ani, jud. Suceava. S-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 în data de 26.03.2020, probe care au fost testate la INCDMM Cantacuzino.

Data confirmării: 28.03.2020

Data deces: 29.03.2020 

Ancheta epidemiologică este în curs.

Deces 67

Bărbat, 69 de ani, jud. Iasi. A fost testat cu rezultat pozitiv pe 28.03.2020.

S- a internat la SCBI Iasi în data de 29.03.2020; probele biologice pentru COVID 19 au fost testate la SCBI Iasi

Data deces: 30.03.2020 

Antecedente patologice: HTA

Deces 68

Femei, 81 de ani, jud. Mehedinți. Internată la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Craiova. S-au recoltat probe biologice pentru COVID 19 în data de 28.03.2020 care au fost testate la INCDMM Cantacuzino

Data confirmarii: 29.03.2020

Data deces: 30.03.2020 

Antecedente patologice: HTA, cardiopatie ischiemica cronica, obezitate gradul III.

Ancheta epidemiologică este în curs


UPDATE: Încă un deces

Luni, la prânz, Grupul de Comunicare Strategică a anunţat al 69-lea deces la o persoană infectată cu COVID 19 în România.

E vorba de un bărbat de 56 de ani care a murit acasă fără să se ştie că acesta avea coronavirus.

"Conform raportării INSP, astăzi a fost primit rezultatul  pozitiv la testarea Covid 19 a unei persoane care a decedat la domiciliu din județul Suceava. Este vorba e un bărbat de 56 ani, cunoscut cu afecțiuni psihiatrice, care locuia singur. Decesul a fost constatat de către personalul ambulanței în data de 26.03.2020. Probele au fost recoltate de către serviciul de medicină legală în aceeași dată", a transmis GCS.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON