URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Februarie 2020, 11:09

“O pădure cât o țară”: Ministerul Mediului vrea să planteze 2.500 de păduri noi. Una va fi la Oradea

“O pădure cât o țară”: Ministerul Mediului vrea să planteze 2.500 de păduri noi. Una va fi la Oradea foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministerul Mediului a lansat cea mai mare campanie de împădurire din ultimul deceniu.

"Vom planta de la zero 2.500 de păduri noi, peste 1.000 de hectare de terenuri degradate, şi vom completa 7.000 de păduri tinere", a declarat ministrul Costel Alexe, cu prilejul lansării campaniei "Românii plantează! O pădure cât o ţară".

Ocoalele silvice publice şi private vor livra materialul necesar, adică peste 50 de milioane de puieţi, care vor fi sădiţi în total în 13.000 de şantiere dispuse în toate judeţele ţării. 33 de milioane de puieţi vor fi plantaţi în campania de primăvară, iar alte 20 de milioane în cea de toamnă. "Statistic vorbind, dacă ar fi să facem o medie zilnică de puieţi plantaţi în primăvară, aceasta ar fi de jumătate de milion de puieţi pe zi", a declarat Alexe.

Numărul cel mai mare de puieţi va ajunge în judeţele Maramureş, Cluj, Suceava, Braşov, Sibiu, Harghita, Bistriţa, Argeş şi Vâlcea. "Astfel, în fiecare dintre aceste judeţe intens exploatate forestier, cu păduri neregenerate natural, vor fi plantaţi între 1 milion şi 6,6 milioane de puieţi", se arată într-un comunicat al Ministerului Mediului.

Cele mai multe şantiere vor fi în Maramureş (440), Sibiu (1.210) şi Bistriţa (600), adică judeţele cu cele mai multe tăieri ilegale constatate. Cele mai multe păduri plantate de la zero, adică pe terenuri degradate care în prezent nu au arbori, vor fi în Suceava (360), Maramureş (140) şi Sibiu (90).

"Totodată, campania cuprinde şi începerea lucrărilor la centura verde a municipiului Oradea (65 ha), dar şi la perdeaua de protecţie a autostrăzii A2 din judeţul Constanţa (24 ha)", a transmis Ministerul Mediului. Plantările din Oradea au fost anunţate deja de viceprimarul Florin Birta, care a explicat că va fi împădurit un teren întins de-a stânga şi de-a dreapta Crişului Repede, în aval de podul CFR din Ioşia.

Pentru această campanie de plantări, Ministerul Mediului caută şi voluntari. "În cele mai multe şantiere vor planta oameni de specialitate: personalul silvic din ocoalele de stat şi private alături de operatori specializaţi. În total vorbim de mii de oameni implicaţi. Vrem să-i avem pe români alături de noi! Pe cât mai mulţi!", a spus Alexe. Ziua în care voluntarii ar trebui să iasă la plantat va fi 21 martie.

Toţi cei care doresc să se alăture campaniei trebuie să acceseze site-ul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Anuta
Filtrează praful dinspre terenurile agricole, nu noxele sânt singura problemă.
Postat 22 Februarie 2020, 13:37 de oradeaveche
oradeaveche - Ref. Wienerwald
Aerul ce vine spre oras nu are nevoie sa fie "filtrat", acesta nu este infectat de noxele din oras, aerul ce este in oras, acesta ar trebui filtrat de spatiile verzi din oras (nu de la periferia oraselor).
Postat 22 Februarie 2020, 13:28 de Anuta
Bulevardul nufarul
Pina vor creste copacii pe coclauri, sa ne bucuram de ceea ce se va intimpla foarte curind in nufaru':"Primarul a enumerat obiectivele asumate prin proiectul de cca 11 milioane euro – scăderea emisiilor de dioxid de carbon în zonă cu minim 3%, creșterea numărului de pietoni și de bicicliști în zonă cu cel puțin 5%, creșterea numărului de pasageri pe mijloacele OTL cu cel puțin 5%".Oradea devine verde pe dinauntru...
Postat 22 Februarie 2020, 13:10 de excalibur
101...
Din 65 de hectare, 37 pe un mal și 25 pe altul, aval de podul CFR spre graniță, în prelungire cum spuneam, restul în Cartierul Tineretului. https://m.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-48/padurile-oradiei-65-de-hectare-de-teren-din-oras-vor-fi-impadurite-154575.html Preferam pe lângă centură de exemplu, zona Ceyrat, unde s-a defrișat să se facă Prima Universității dar probabil urmează alte blocuri în viitor.
Postat 22 Februarie 2020, 12:36 de oradeaveche
oradeaveche
Un articol de saptamana trecut de pe acest site, de care ai "uitat" deja. "În următorii doi ani, trei terenuri din Oradea, în suprafaţă totală de 65 de hectare, vor fi împădurite. Primăria a încheiat un parteneriat cu Ministerul Mediului, în baza căruia Garda Forestieră va asigura arborii necesari pentru aceste plantări". Inchei aici ca pierd o gramada de timp.
Postat 22 Februarie 2020, 11:54 de 1011010
101...
Se plantează la ieșirea din oraș, o zonă nepopulată, fiind în prelungire nici măcar nu acționează ca o perdea.
Postat 22 Februarie 2020, 11:32 de oradeaveche
oradeaveche
Prin aceasta actiune tocmai ti se demonstreaza contrariul.
Postat 22 Februarie 2020, 11:24 de 1011010
101...
Nici nu mă aștept la altceva, viitorul îi între betoane treptat dar sigur.
Postat 22 Februarie 2020, 11:13 de oradeaveche
Extinderea Oradiei
Marile orase din intreaga lume s-au extins construind in acelasi timp in interiorul lor parcuri, spatii verzi pe masura. Nimeni nu poate opri extinderea orasului. Cu toata "predica" unui nostalgic, asa ceva nu se va intampla. Interesul investitorilor si al populatiei este acelasi peste tot.
Postat 22 Februarie 2020, 10:24 de 1011010
Anuta
Viena are Wienerwald, o centură verde, care filtrează aerul ce vine spre oraș. De așa ceva avem nevoie și noi. Mă tem că interesele imobiliare primează. Cât despre centru, parcurile îmbătrânite vor deveni o problemă în viitorul apropriat, toate au nevoie de o regândire peisagistică însă mă tem că ar crea controverse.
Postat 22 Februarie 2020, 09:35 de oradeaveche
E bine, dar ...
Aceste plantari ar ajuta populatia din marile orase poluate daca s-ar face nu pe centura (la marginea orasului) ci in inima urbei. Uitati-va la marile metropole (NewYork, Viena), parcurile mari, generatoare de oxigen si absorbante de noxe, sunt in mijlocul acestor orase. Cum se pot folosi oradenii de oxigenul care se pierde la periferia orasului ? Prea putin ! Tot atat de adevarat este ca foarte multi dintre oradeni nu au nevoie de oxigen, pentru ei mult mai important este locul de parcare, neaparat sub balconul propriu.
Postat 22 Februarie 2020, 08:37 de Anuta
oradeaveche
Acu 10 ani așa sa vrut. Dar nu au fost de acord localnicii din Paleu Saldabagiu respectiv primarul . Au zis că nu vor gălăgie, dar acu vor. Odată ce se termină autostrada , nici nu mai trebuie
Postat 21 Februarie 2020, 19:28 de Sandu2100
Bine că se face...
Centura ar trebui să fie în juru orașului nu în prelungire dar probabil zona respectivă nu prezintă interes imobiliar.
Postat 21 Februarie 2020, 18:30 de oradeaveche
Eu m-am înscris
Alții??
Postat 21 Februarie 2020, 18:02 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON