URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Ianuarie 2020, 12:49

Noi dezvăluiri despre Cristina Ţopescu: Jurnalista suferea de depresie, nu se descurca cu banii. Cenuşa ei ar urma să fie adusă la Oradea (AUDIO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Apar noi dezvăluiri în cazul jurnalistei Cristina Ţopescu, găsite moartă duminică seară, după ce o vecină care îi era şi prietenă a sunat la 112 zicându-le poliţiştilor că nu a mai văzut-o de trei săptămâni. Jurnalista suferise de depresie pentru că nu se descurca cu banii după ce a plecat de la Antena3. Trupul Cristinei va fi expus în Cimitirul Bellu miercuri, iar apoi incinerat. Cenuşa ei ar urma să fie adusă la Oradea, oraşul în care s-a şi născut şi unde ar avea rude.

Se descurca greu cu banii

Anunţul privind depresia a fost postat, într-o înregistrare audio, pe pagina oficială a jurnalistei, de către prietena ei, care se recomandă Diana Maria, fostă jurnalistă, care era şi administratorul paginii oficiale a Cristinei. Cele două erau vecine şi prietene şi se ajutau una pe alta, afirmă aceasta.

"Îi văd pe mulţi dintre foştii noştri colegi de breaslă cum plâng la televizor şi cum vorbesc despre veleităţile de mare jurnalist ale Cristinei Ţopescu. Dacă aţi fi considerat-o un mare jurnalist şi dacă aţi fi iubit-o, aţi fi ajutat-o în aceşti ultimi ani în care i-a fost îngrozitor de greu. I-aţi promis lucruri, i-aţi promis colaborări şi când Cristina vă suna să vă întrebe dacă se concretizează acele planuri făcute împreună, voi nu mai răspundeaţi la telefoane şi la mesaje", arată Diana Maria, conform Libertatea.

Potrivit acesteia, Cristina Ţopescu se descurca foarte greu cu banii, deşi avea o colaborare la Canal 33. De asemenea, Diana Maria confirmă spusele medicului Monica Pop, potrivit căreia Cristina Ţopescu suferea de depresie. "Monica Pop a spus că draga noastră Cris era depresivă. Nu vi se pare normal? Cristina nu avea serviciu, îngrijea din 2015 12 căţei, plus hrănea maidanezi din 7 locuri, care s-au făcut 8. Cristina plătea tratament din buzunarul propriu. Singura ei grijă era să aibă bani pentru următoarele lucruri: chirie, utilităţi, benzină şi câte un pachet de ţigări. Ei nu îi trebuia nimic. Toţi banii mergeau pe castrări, mâncare pentru căţei, tratamente. Se vorbeşte despre o Cristina Ţopescu pătimaşă, a fost un conglomerat antagonic de stări, de trăiri, de inteligenţă sclipitoare dublată de o sensibilitate anume, dar şi de duritate şi agresivitate. Da. Cris intrase într-o depresie. Nu avea serviciu, avea promisiuni. Începuse să aibă datorii, a reuşit să plătească o parte dintre ele. Dar Cristina a fost o luptătoare", mai spune aceasta.

"Cristina a murit cum a spus că îşi doreşte să moară – în somn, cu căţeii. În mod sigur, nu a suferit. Poziţia în care era, cum dormea ea ca un bebeluş. (…) A fost un om cu totul deosebit. Avea un cuvânt preferat: iubire", a mai scris prietena vedetei TV.

Cenuşa, la Oradea?

Între timp, au fost date publicităţii şi detalii despre înmormântarea Cristinei Ţopescu.

Televiziunea Publică, pentru care aceasta a lucrat în trecut, a anunţat că sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus miercuri, la ora 14, la capela Cimitirului Şerban Vodă (Bellu), iar ceremonia de incinerare va avea loc joi, la Crematoriul Vitan Bârzeşti.

O parte a presei centrale anunţă că, ulterior, cenuşa Cristinei Ţopescu va fi adusă la Oradea, oraşul în  care s-a născut în 1960. Unii jurnalişti spun că aici ar locui, în prezent, mama sa, Rodica Ţopescu, despre care o altă parte a presei arată că ar fi stabilită de fapt în Suedia. Nu este exclus, însă, ca vedeta TV să aibă alte rude aici.

Cert este că, arată sursa citată, Cristina Ţopescu şi-a vizitat mama în urmă cu doi ani, de Crăciun, postând şi o fotografie pe Facebook cu această ocazie. Rodica Ţopescu a fost căsătorită cu Cristian Ţopescu timp de 11 ani, până în 1970. Rodica Ţopescu a fugit din ţară în timpul comunismului, în Germania, iar ulterior a ales să locuiască în Suedia.

Site-ul libertateapentrufemei.ro arată că Cristina Ţopescu avea doi fraţi vitregi, din celelalte două mariaje ale tatălui său. Unul dintre fraţi, Cristi, va fi prezent la incinerarea sa.

Rămâne de văzut, însă, dacă informaţia privind aducerea cenuşei la Oradea se va şi confirma.

A murit în somn

Surse INML au declarat luni că cea mai probabilă cauză a morţii Cristinei Ţopescu ar fi un infarct. Aceasta a fost găsită în pat şi cel mai probabil ar fi murit în somn. Expertiza medico-legală nu a putut fi făcută din cauza stării avansate de putrefacţie a trupului Cristinei Ţopescu (59 ani), au afirmat, pentru Mediafax, surse din anchetă. Aceeaşi publicaţie scrie că medicii au găsit, în schimb, mai multe fragmente medicamentoase în stomacul jurnalistei, motiv pentru care este necesară o expertiză toxicologică.

La finalul anului trecut, Cristina Ţopescu devenise consilier al ministrului Sănătăţii. În cele 3 săptămâni în care a lipsit, şi cei de la minister au încercat să o contacteze pe jurnalistă, însă fără succes. La un moment dat, au crezut că este plecată în străinătate şi de aceea nu răspunde la telefon.

Cristina Ţopescu avea 59 de ani. Era fiica celebrului comentator sportiv Cristian Ţopescu, cei doi fiind foarte apropiaţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON