URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 19 IANUARIE 2019

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi. Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă în traistă. Nici peisajele, nici simpla existenţă a pârtiei nu asigură, de la sine, dezvoltarea aşezării. A dovedit-o episodul de la finele anului trecut, întins pe încă două săptămâni anul acesta, când autorităţile locale s-au dovedit incapabile să menţină în funcţiune telescaunul. Ratând vârful sezonului de schi, oraşul a pierdut încasări serioase
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Când mergi în ţări exotice e bine să ştii limba băştinaşilor. Astfel scade considerabil riscul de a fi tratat drept duşman şi s-o sfârşeşti la proţap ori să admiri pe vecie frumuseţile locului dintr-o ţeapă arborată pe meterezele unei cetăţi. Dacă le mai duci localnicilor şi nişte mărgele de sticlă frumos colorate, ai şanse mari să ajungi om respectat şi chiar să urci în ierarhia locală până la statutul de semi-zeu.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre cerinţele organismelor europene adresate României privind consolidarea statului de drept şi stoparea modificării legilor justiţiei?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum arătam anterior, legislaţia României permite oricărui cetăţean să aibă acces la informaţiile de interes public, arătând expres ce categorii de informaţii nu sunt considerate de interes public. În ceea ce priveşte procedura prin care cetăţeanul poate avea acces la informaţiile de interes public, Legea nr. 544/2001 prevede că autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Trichineloza este o boală parazitară acută produsă de Trichinella spiralis (un vierme cilindric lung de 1-4 mm şi cu diametrul de 0,04 mm), care parazitează animalele carnivore, porci mistreţi, urşi, vulpi, câini, pisici, şobolani etc. Sursa de infecţie pentru om este carnea infestată şi insuficient preparată termic...
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Inteligenţa este râvnită în ziua de azi ca un atribut fără de care persoana nu se poate descurca eficient în viaţă. Adevărul este însă că inteligenţa corelează extrem de bine cu probleme de ordin mental, afectiv şi social. Oamenii cu IQ ridicat întâmpină mai multe dificultăţi în a se integra în societate, mulţi suferă de depresie, anxietate sau alte tulburări, iar o mică parte au chiar şi boli mintale.
20 Ianuarie 2018, 15:27

Ministrul Agriculturii: Căutăm soluţii să salvăm Fabrica de Zahăr din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, susţine că se află în contact cu managerul fabricii de zahăr de la Oradea, care producea zahărul "Diamant" și care se va închide în această primăvară, şi că, împreună cu fermierii, caută soluţii pentru salvarea acesteia.

"Din nefericire, din 33 de fabrici (de zahăr n.r.) câte am avut înainte de 1989, mai avem patru. Una este în situaţia acesta complicată. Am vorbit zilele acestea, mă preocupă direct situaţia. Este vorba de fabrica Diamant de la Oradea. Este o fabrică într-o zonă unde se cultivă sfecla de zahăr, unde producătorii au condiţii, sunt şi pregătiţi, sunt şi dotaţi pentru a cultiva sfeclă de zahăr. Dacă se întrerupe acolo şi această activitate este o mare problemă atât pentru muncitorii de acolo, care sunt în jur de 200, dar şi cu fermierii, având în vedere perspectiva acestei culturi. Motiv pentru care am discutat ieri, am discutat şi astăzi, vreau să vedem dacă reuşim să aducem, să angrenăm, să construim un interes între fermierii respectivi, pentru că nu toţi au cuplat la această situaţie, să îi adunăm să vedem dacă găsim o soluţie, în aşa fel încât fabrica aceea să nu se desfiinţeze", a spus Petre Daea, conform agenției de știri Agerpres.

Potrivit sursei citate, ministrul a afirmat că, în cursul zilelor de joi şi vineri, a discutat "foarte mult" cu managerul fabricii şi va mai mai discuta "într-un interes legitim pentru acest sector".

Este greu de crezut, însă, că demersurile lui Petru Daea vor avea vreun efect, dat fiind că, aşa cum BIHOREANUL a mai scris, patronatul companiei germane Pfeifer&Langen a decis la finalul anului trecut să închidă fabrica de zahăr de la Oradea pentru că nu au reuşit să o facă profitabilă, iar negocierile purtate cu reprezentanţii fermierilor cultivatori de sfeclă de zahăr din Bihor, Arad, Satu Mare şi Timiş pentru preluarea fabricii au eşuat.

Astfel, închiderea fabricii îi va afecta atât pe cei 214 angajaţi, cât şi zecile de fermieri bihoreni care cultivă sfeclă de zahăr pe cele circa 2.500 hectare de teren.

Încetarea producţiei de zahăr în Oradea era o măsură previzibilă în condiţiile în care Pfeifer&Langen a anunţat încă din septembrie, anul trecut, că aceasta va fi vândută sau închisă. Reprezentanţii patronatului german au declarat la acea dată că fabrica de zahăr ca nerentabilă, deoarece cumpără sfectă de pe piaţa locală la un preţ de 516 de euro, în condiţiile în care preţul pe tonă în Germania şi Polonia este de 320 de euro. Digi 24 notează că aceştia urmează că producă zahăr sub aceeaşi marcă în Polonia şi Ucraina.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La PSD debordeaza mediocritatea si ignoranta !?!
Acest caraghios de cioban, ajuns ministru pentru ca era cel mai bun cotizant in materie, se crede inca membru PCR ... nu a aflat ca Statul nu cumpara fabrici si uzine private, de care s-a scapat cu bucurie in urma cu mai bine de doua decenii !?! Tembelul de la Agricultura nici nu stie fat costa producerea zaharului prin tarile lumii, ca daca ar stii ... ar face repede o vizita prin Cuba !?!
Postat 21 Ianuarie 2018, 11:50 de WinDos
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Incendiu de proporții la Centrul de plasament pentru copii cu dizabilități din Oradea (FOTO/VIDEO)
  • La polul frigului: În debutul geros al anului, BIHOREANUL a făcut o incursiune în cea mai rece așezare locuită din județ (FOTO / VIDEO)
  • An nou, aceleaşi bătălii... PNL-iştii au boicotat prima şedinţă din 2019 a Consiliului Judeţean, iar un proiect de 7 milioane euro a fost din nou amânat! (FOTO/VIDEO)
  • Un bebeluş de 7 luni, bolnav de rujeolă, este în stare gravă la Spitalul Municipal din Oradea. Părinţii acuză doctorii că ar fi ascuns riscul de îmbolnăvire (FOTO)
  • Accident pe Calea Borşului: Un BMW a ieşit în decor, două persoane au fost rănite (FOTO)
  • CSM CSU Oradea a învins cu 82-76 echipa din Piteşti şi a încheiat prima fază a Ligii Naţionale pe locul IV (FOTO)
  • Oradea ninsă: RER Vest a intervenit aproape 24 de ore continuu, pentru deszăpezire (FOTO)
  • Botezul Domnului. Sute de credincioşi orădeni au participat la sfinţirea apelor în bisericile din centrul oraşului (FOTO/VIDEO)
  • Toţi la zăpadă! Cozi de kilometri și probleme cu locurile de parcare în staţiunile montane din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • La mulţi ani, 2019! Mii de orădeni au sărbătorit Revelionul în centrul oraşului (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON