URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Mai 2019, 22:15

Slugile Partidului: În ziua mitingului PSD, polițiștii din Târgovişte le-au cerut șoferilor ”parola” pentru a intra în oraş (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

La o zi de la mitingul PSD de la Târgoviște apar imagini care demonstrează că polițiștii s-au transformat în agenţi de pază ai partidului de guvernământ şi nu le-au permis oamenilor să intre în oraș dacă nu mergeau la mitingul PSD. Mai mult, oamenilor li s-a cerut să spună ”parola” pentru a li se da voie să înainteze spre oraș.

Un bărbat care încerca să intre în Târgoviște pentru a vedea meciul clubului de fotbal FC Chindia a fost oprit la intrarea în oraș de către polițiști, aceștia din urmă solicitându-i să spună ”parola”. Ulterior, bărbatul a postat o înregistrare video în care este suprins dialogul halucinant cu polițistul. ”Azi parola la intrarea în Târgoviște, mâine la ieșirea din țară...”, a fost concluzia amară a bărbatului.

"Domnu' comandant, trageți vă rog mașina"

Polițist: Domnu' șef, în parcare, vă rog!

Șofer: Dar de ce nu putem să trecem?

Polițist: Nu, pentru că nu aveți tichet și nu știți nici parola.

Șofer: Despre ce tichet vorbiți și despre ce parolă?

Polițist: Uitați cum are colegul din spate, da? Vedeți acolo în parbriz?

Șofer: Nu știu, domle, despre ce e vorba.

Polițist: Deci mi se confirmă prin stație...Vă rog, scoateți mașina în afara părții carosabile.

Șofer: Domnule, vorbiți serios despre parolă?

Polițist: Exact. Este vorba de o parolă.

Șofer: Ce parolă? Să intri în oraș?

Polițist: Mergeți la miting?

Șofer: Nu, merg la meci, la Chindia Târgoviște,

Polițist: Nu aveți cum. Decât pe jos, pentru că tronsonul ăsta de drum este blocat.

Șofer: Pentru cine, domne? Pentru Dragnea?

Polițist: Nu pentru Dragnea, eu știu că este un miting organizat. Altceva nu pot să vă spun. Nici nu cunosc. Îmi pare rău. Lăsați mașina aici.

Șofer: Copiii dumneavoastră ce o să zică când v-ați pierdut sufletul pentru un partid?

Polițist: Domnule, eu nu mi-am vândut nimic. Eu acum sunt de servici și respect niște dispoziții. Și respectați niște dispoziții din astea comuniste cu parolă

Șofer: Și respectați niște dispoziții comuniste cu parolă?

Polițist: Domnu' comandant, trageți vă rog mașina și puteți să mergeți unde vreți, da?

"Sunt plină de furie"

O doctoriță din Târgovişte s-a plâns că nu a fost lăsată să ajungă acasă cu mașina din cauza mitingului PSD, care a dus la închiderea circulației pe mai multe străz. Ea terminase o gardă de 24 de ore la spitalul din Titu și a fost nevoită să meargă pe jos doi kilometri.

"Sunt plină de furie. Am trăit un abuz de putere specific țării unui PSD fără limite. 'Restrictiile' de circulație prevăzute în anunturile oficiale s-au transformat în 'interdicții' de intrare în oraș înaintea orei anunțate oficial. La ora 9.55 mi s-a interzis să vin la domiciliu cu mașina, deși am cerut permisiunea mai multor agenți, fiind după o gardă de 24 de ore la UPU Titu”, a scris femeia. 

"Am înţeles, să trăiţi"

Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița a recunoscut luni, după apariţia filmărilor incriminatorii, că „organizatorul activității publice” a luat decizia de a institui o parolă, pentru a facilita accesul autovehiculelor în zona stabilită pentru miting, dar nu pentru a intra în oraș, iar riveranilor li s-ar fi permis accesul, deşi înregistrarea arată opusul.

”Pentru participanții la miting a fost stabilită de către organizator și avizată de autoritățile locale, ca la orice manifestare publică, o zonă în care, pe perioada desfășurării evenimentului, să poată staționa autoturismele cu care aceștia au făcut deplasarea. În acest context, având în vedere numărul mare de participanți, organizatorul activității publice din municipiul Târgoviște a luat decizia de a institui o parolă, pentru a facilita accesul autovehiculelor în această zonă, nu în oraș. Restricțiile de circulație au fost stabilite în cadrul ședinței organizate pentru avizarea adunării publice”, arată comunicatul IPJ Dâmbovița.

Parole pe litere

Parola de intrare în orașul Târgoviște, duminică, pentru participarea la mitingul electoral al partidului condus de Liviu Dragnea, stabilită de PSD și comunicată polițiștilor din județ pentru a opri autoturismele neautorizate să intre în localitate, a fost formată dintr-o singură literă, respectiv prima literă a numelui localității din care veneau simpatizanții social-democrați, au explicat pentru Digi24.ro surse din cadrul Poliției Dâmbovița. 

Potrivit sursei citate, procedura era următoarea: autoturismul era oprit la barajul Poliției și i se cerea parola de intrare. Șoferul trebuia să arate un cartonaș pe care era scrisă o literă - prima literă din denumirea localității de proveniență. De exemplu, T de la Titu, M de la Moroeni, P de la Pucioasa. În cazul în care localitatea avea un nume format din două cuvinte, parola era compusă din două litere. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
@ebihoreanul Vorbiti de funie in casa spanzuratului
Faceti un sondaj cu intentia de vot a cititorilor. Buuun! Doar ca nu v-ati putut abtine si ati simtit nevoia sa va aratati fidelitatea fata de sponsor(i). Cum? Printr-o porcarie, mai exact doua. Prima: pe buletinul de vot ordinea primelor 4 formatiuni este 1.psd, 2.Alianta 2020 USR Plus, 3.partidul Pro Romania, 4.udmr Nici urma de pnl! Comparati lista de pe buletinul de vot cu ,,lista" voastra! A doua ticalosie e denumirea: nu v-a ajuns ca i-ati coborat pe cei de la USR/Plus de pe locul 2 pe 3, le-ati ciuntit si denumirea! Ati ,,uitat" sa treceti USR Plus. P.S. A meritat?! V-ati primit bonusul?
Postat 22 Mai 2019, 06:29 de pinonel
Urat de tot
Limiteaza dreptul la libera circulație? Afla e drept internațional și obligatoriu. Nici Coreea de Nord nu impune asa ceva. Am fost acolo, vine mă contrazice sa o facă argumentat. Pai nu face nimeni o plângere organului slujitor?
Postat 21 Mai 2019, 12:22 de poiu
Adevărat "ghinion" pentru unii fani ai echipei "Chindia" ...
... să vrea la meci tocmai când "neamul de traistă" a văzut porțile deschise, iar puhoaiele de socialiști au invadat orașul !?! Vorba lui Moțoc ... "proști, dar mulți" !?! Asta-i schema, dar tot mai bine decât ... "și proști, și puțini" !?!
Postat 21 Mai 2019, 10:06 de CrisDumi
Parolă
Asl pls
Postat 20 Mai 2019, 22:51 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON