URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Martie 2019, 14:50

Șeful unuia dintre cele mai importante clanuri mafiote din lume, asasinat în fața casei sale din New York

Șeful unuia dintre cele mai importante clanuri mafiote din lume, asasinat în fața casei sale din New York foto: Digi24.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Liderul clanului mafiot Gambino, Francesco "Frank" Cali, a fost asasinat, miercuri noaptea, în faţa casei sale din New York.

Potrivit Agerpres, mafiotul în vârstă de 53 de ani a fost împuşcat de şase ori în piept, iar apoi lovit de camioneta condusă de presupuşii asasini. Interlopul a fost transportat la Spitalul Universitar Staten Island, unde a fost declarat mort.

În timpul asasinatului, soția și copiii bărbatului se aflau în casa din cartierul Todt Hill din Staten Island, unde Cali a fost împușcat, a declarat poliția, scrie adevărul.ro.

Implicat de tânăr în mafia new-yorkeză, Cali a fost pentru 10 luni în închisoare, între anii 2008 și 2009, pentru extorcare. Autorităţile americane şi italiene îl considerau membru al Cosa Nostra şi "ambasador" la New York al familiilor mafiote din Sicilia.

Familia Gambino, una din cele cinci care fac parte din mafia siciliană din New York, a ajuns să fie considerată cea mai mare organizaţie criminală din Statele Unite, fiind axată pe toate tipurile de activităţi ilegale, până la decăderea ei în anii ‘90 ca urmare a acţiunilor întreprinse de autorităţi.

Este pentru prima oară, după mai bine de 30 de ani, când un lider mafiot din New York este asasinat. Cea mai recentă asemenea pierdere în familia Gambino a avut loc în 1985, când John Gotti ordonase uciderea liderului de la acea vreme Paul Castellano pentru a prelua puterea în lumea interlopă.

Agerpres scrie că Gotti a fost arestat la finalul lui 1990 după ce adjunctul său, Salvatore Gravano, a colaborat cu FBI, fapt care a provocat căderea mai multor şefi mafioţi şi pierderea de către familia Gambino a unei mari părţi din puterea sa. Gotti a murit în închisoare în 2002.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON