URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
31 Decembrie 2018, 15:11

Revelionul e aici! Noua Zeelandă și Australia au trecut în 2019 cu spectaculoase focuri de artificii (VIDEO)

Revelionul e aici! Noua Zeelandă și Australia au trecut în 2019 cu spectaculoase focuri de artificii (VIDEO) (foto: The Mirror)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce Samoa, părţi din Kiribati şi Tonga din Oceania au fost primeele teritorii de pe glob care au trecut în 2019, luni, după prânz, noul an a început şi în Noua Zeelandă, respectiv în Australia.

În Noua Zeelandă, trecerea în 2019 s-a făcut la ora 13, ora României, cu un spectaculos foc de artificii lansate din celebrul turn Sky Tower. Şi podul din Auckland a fost gazda unui spectacol din muzică şi lumini. 

În Australia 2019 a început la ora 15, ora României, tot cu show-uri extraordinare de artificii în Sydney, Melbourne, Canberra, Adelaide și în alte orașe. Anul acesta, în portul din Sydney ploaia de artificii a avut două noi culori, față de cele folosite în anii anteriori. 

În total, pe glob, Revelionul este sărbătorit în 38 de zone orare. Odată cu România, noul an este întâmpinat în 32 de ţări. Utimele teritorii care vor sărbători revelionul sunt insulele Baker şi Howland, marţi, la ora 14 a României.

Fiecare ţară are propriile tradiţii când vine vorba de noroc în noul an. Grecii pun bani în prăjitura tradiţională - vasilopita, dedicată Sfantului Vasile, prăznuit pe 1 Ianuarie, scrie site-ul stirileprotv.ro. Ei cred că persoana care îi găseşte va avea bucurii tot anul, iar copiii aşteaptă să primească daruri în ghetuţe, cum primesc românii de la Sfantul Nicolae. 

Şi în Bolivia sunt puse monede în prăjituri, iar cei care le găsesc vor avea noroc tot anul care vine. Francezii mănâncă diverse clătite, iar danezii sparg farfurii de uşile caselor prietenilor şi rudelor şi sar de pe scaune la trecerea în noul an, pentru noroc.

Irlandezii aruncă în pereţi cu pâine, pentru bun augur de Anul Nou, iar cei care îşi doresc noroc în dragoste îşi pun vâsc sub pernă.

În Ţara Galilor, la miezul nopţii, uşa din spate a casei este deschisă şi imediat închisă, pentru a lăsa anul vechi să iasă şi pentru a alunga ghinionul din casă. După a 12-a bătaie a ceasului, uşa din faţă este deschisă, pentru a primi noul an şi bucuriile pe care le va aduce.

În Ecuador şi Panama sunt arse păpuşi din hârtie, iar intr-un sat din Peru, locuitorii încing o bătaie, pentru a începe noul an cu toate problemele rezolvate. 

Argentinienii, mexicanii şi spaniolii mănâncă 12 boabe de struguri, fiecare pentru câte-o dorinţă din cele puse în ultimele secunde ale anului. Şi portughezii au un obicei asemănător, însă ei înlocuiesc strugurii cu smochine. 

La români, după cum se ştie, se spune că fiecare trebuie să poarte un obiect vestimentar roşu şi să aibă în buzunar măcar un bănuţ.

La New York, măsurile de securitate vor fi sporite, iar în Times Square sunt aşteptate până la două milioane de persoane care vor asista la tradiţionala coborâre a globului de cristal în ultimele secunde din 2018. Butonul care eliberează globul va fi acţionat de 11 jurnalişti, potrivit New York Times, iniţiativă care face parte din efortul de recunoaştere a deteriorării libertăţii presei în SUA, dar şi pe plan global.

Vezi când se sărbătorește trecerea în noul an pe tot globul, aici!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
La multi anii
2019
Postat 01 Ianuarie 2019, 01:41 de Sandu1206
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON