URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2018, 14:40

Protest în mirişte: Ce a scris un agricultor din Cluj, în semn de protest, pe parcela sa de pământ

Protest în mirişte: Ce a scris un agricultor din Cluj, în semn de protest, pe parcela sa de pământ foto: Facebook / Sorin Bobiş
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mesajul unui agricultor din judeţul Cluj pentru partidul aflat la guvernare a devenit viral pe Facebook.

După ce şi-a cules recolta de pe o parcelă de pământ, cu ajutorul unui prieten, omul a scris în mirişte "M**e PSD". Vrea ca supărarea lui să se vadă din avion, a explicat el.

"Dacă se îndoia cineva, poza e cât se poate de reală, poate fi văzută la jumătatea distanţei dintre Cluj şi Reghin, deci între Zorenii de Vale şi Cămăraşu, e pe o proprietate particulară, respectiv pe proprietatea unui prieten, am făcut-o împreună cu el, iar motivul pentru care am făcut-o e cât se poate de clar. Acolo e o mirişte, e terenul rezultat după o cultură, am făcut totul cu ajutorul unui cultivator, lucrările sunt de 60 m lungime şi lăţime de 300 de metri", a declarat protestatarul, Sorin Bobiş, pentru Transilvania Reporter.

În doar trei ore, postarea sa de pe Facebook a avut peste 1.200 de distribuiri şi sute de comentarii. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Terenul lui
Face omul ce vrea. De ce crede cineva că PSD din sintagma se referă la partid. Din obișnuință oare de alăturarea celor 2 cuvinte? Poate sunt inițialele soției care îl înșela. Sau ale șogorului. Iar dacă e partidul, e libertate de exprimare, nu? Sper că dacă va fi amendat sa isi invoce drepturile. Eu îl aplaud, indiferent ce înseamnă PSD de acolo, pentru curaj și exprimarea directa fara ascunzisuri
Postat 21 Iulie 2018, 19:38 de poiu
?
@excalibur: Puie MNL cum suna?
Postat 20 Iulie 2018, 21:22 de soricel
Puie Monta
Varianta de rezerva : Puie MSD
Postat 20 Iulie 2018, 20:42 de excalibur
Excalibur
Suedia e o țară democrata , și nu o să scoată din circulație acele plăcute.
Postat 20 Iulie 2018, 19:32 de Sandu1206
Sweden
Autoritatile romane vor lua legatura cu cele suedeze pentru retragerea din circulatie a numarului cu pricina, in cazul clujeanului e mult mai simplu, dosar penal pentru ultraj...plus alte sicane pe care le vor stabili autoritatile teleormanene.
Postat 20 Iulie 2018, 19:11 de excalibur
Soricel mamă dragă
Ești plin de probe în gură. In rest BLA-BLA
Postat 20 Iulie 2018, 16:17 de Sandu1206
chiar așa este
@unul:Da! Am coșmaruri cu acest individ de joasă speță! Recunosc! Nu trece o zi...oare pur și simplu? Sunt obsedat de Bolojan! Da da da...așa este! Dar de ce?
Postat 20 Iulie 2018, 15:49 de soricel
?
@unul: zi-mi un medic bun...
Postat 20 Iulie 2018, 15:37 de soricel
@TDS, soricel
Iar esti off-topic. Inteleg ca ai o obsesie cu Bolojan, dar deja la tine e caz clinic.
Postat 20 Iulie 2018, 15:27 de unul
conservator
@speed: În fața Episcopiei Greco Catolice....NEVER! Azi am facut fotografii...deci am PROBE! Never!
Postat 20 Iulie 2018, 15:19 de soricel
si ce
Si ce daca s-a deachis? Incurca cu ceva? E cumva o terasa din aia in care bubuie manelele? Nu e...e o terasa a unei cafenele de bun gust
Postat 20 Iulie 2018, 15:12 de speed
Ce își dorește va avea, clujanul !?!
A cerut * de la PSD ... exact asta va avea în loc de subvenția agricolă !?! Altfel e bun photoshop-ul !?!
Postat 20 Iulie 2018, 15:11 de CrisDumi
Le fac...iar Universității nu va fi ever pietonala!
...Sfintia SA...
Postat 20 Iulie 2018, 14:51 de soricel
!!!
Si eu voi scrie la fel pe undeva! S-a mai deschis o terasă care s-a varat până în față Episcopiei Greco catolice! Nu face nimic Prea Sfințită să Virgil Bercea? Voi face eu! Merg la Vatican! Nemernicie ca a lui Bolojan mai rar!
Postat 20 Iulie 2018, 14:49 de soricel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON