URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
28 Ianuarie 2020, 13:33

Orădeanul Emil Rengle, eliminat din prima la "America's Got Talent" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădeanul Emil Rengle a fost eliminat chiar de la prima apariţie în competiţia "America's Got Talent: The Champions", care reuneşte câştigătorii emisiunilor de acest gen, ţinute în ţări din toată lumea. 

Filmările au avut loc în luna octombrie, însă momentul prezentat de Emil Rengle a fost difuzat luni seara, pe NBC. În cadrul competiţiei americane au participat câştigători, finalişti, semifinalişti şi câştigători ai premiului de popularitate din cadrul tuturor concursurilor care fac parte din franciza "America's Got Talent". 

Juraţii sunt Simon Cowell, creatorul francizei, Howie Mandel, Heidi Klum şi Alesha Dixon. Potrivit regulamentului, aceştia pot doar să îşi exprime părerea cu privire la momentul artistic, publicul şi telespectatorii fiind cei care stabilesc cine merge în etapa următoare prin voturi transmise prin SMS. 

Îmbrăcat într-un costum de latex roşu şi cizme lungi, Emil Rengle a dansat pe tocuri alături de două tinere. Momentul artistic nu i-a impresionat însă pe juraţi, iar cei doi bărbaţi din juriu au apăsat butoanele "X", de respingere.

"Îmi place de tine, îmi place mesajul pe care-l transmiţi, dar ca să fiu sincer, momentul tău nu se poate ridica la nivelul celor mai bune", i-a spus Cowell după reprezentaţie.

Din păcate, orădeanul nu a reuşit să strângă destule voturi din partea publicului şi a telespectatorilor pentru a se califica în următoarea etapă. 

"Uneori viaţa îţi spune Da, alteori îţi spune Nu şi uneori îţi mai dă şi un X ... sau două. A fost rândul meu să încasez X-urile de data aceasta şi sunt aici să vă spun că nu este chiar atât de rău. De fapt, nu e rău deloc. Nimic niciodată nu este bun sau rău. Este o experienţă prin care navigăm şi eu aleg mereu să navighez cu bucurie, cu dans, cu joacă, să învăţ şi să cresc. Creştem cel puţin la fel de mult, dacă nu mai mult din eşecuri, decât din succese", a scris dansatorul orădean pe pagina de Facebook.

Pe pagina de Facebook "America's Got Talent" momentul lui Rengle a fost descris ca un must see (n.r. de neratat).

Emil Rengle a fost singurul român participant, el fiind câştigătorul "Românii au talent" în 2018 dar şi al premiului de popularitate din acelaşi an. 

În prezent, coregraful se află la Oradea şi este ocupat cu pregătirile pentru deschiderea şcolii sale de dans "Now", care va avea loc săptămâna viitoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Se pare
Că pe femei le atrage mai mult chestiile astea.Oricum,părinti!Nu provocați copiii voștri cu tente de bisexualutate dacă vreți să aveți nepoței din voi , lucruri firești.
Postat 29 Ianuarie 2020, 07:30 de crisan
Asta ii e valoarea
ZERO valoare, nu cea impusa de sorosistii loco. Nu mi-as da copiii pe mana unuia ca asta nici daca ar fi sfarsitul lumii.
Postat 28 Ianuarie 2020, 21:39 de TKO
parinti, deschideti-va ochii. educati-va copiii.
nu ne mira, in sfarsit cineva il pune la punct dupa nasul care i s-a dat de catre protv - asa zis-ul concurs a fost masluit, jenant si revoltator, in stil balcanic maxim. *** ceea ce face individul asta nu se cheama arta, nici dans. am mai scris zilele trecute parerea mea despre aceasta persoana, dansator inchipuit. se cheama p r o s t i t u t i e in stil rusesc mililtaresc. de evitat contactul cu el pt orice copil / tanar vulnerabil intelectual. exista in oras destul optiuni pentru cei care vor sa-si extinda paleta de aptitudini sportive - de la dans de societate, popular, cursuri de teatru, etc.
Postat 28 Ianuarie 2020, 18:20 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON