URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 August 2018, 10:51

Nu a mai vrut să plece! Armin van Buuren a mixat şapte ore, la final de Untold (VIDEO)

Nu a mai vrut să plece! Armin van Buuren a mixat şapte ore, la final de Untold (VIDEO) sursa foto: Facebook / UNTOLD
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cel mai mare festival de muzică electronică din România, Untold, s-a terminat în "prelungiri", luni dimineaţă, la ora 9.20, scrie digi24.ro.

DJ-ul Armin van Buuren părea că nu mai vrea să plece de pe scena din Cluj Napoca, pe care a urcat la ora 2. El a mixat peste şapte ore, încheind cu un cântec compus de el şi dedicat clujenilor. "Acest festival este special câtă vreme voi sunteţi aici. Nu este vorba despre cât timp mixez, ci de dragostea pentru muzică şi pentru fani. Acesta este singurul motivul pentru care eu fac ceea ce fac, sunteţi incredibili, voi reveni anul viitor", le-a spus Armin van Buuren petrecăreţilor.

Apoi, la ora 9.10 şi-a luat rămas bun de la fani, apoi a coborât în mijlocul mulţimii, dând mâna cu fanii şi acordând autografe.

Şi trupa americană Black Eyed Peas a făcut spectacol, membrii acesteia evoluând în pe scenă peste o oră şi jumătate, în singurul concert din Europa din acest an. Membrii acesteia au fost urmaţi pe scena principală de Tujamo şi Fedde Legrand, iar pe o altă scenă din festival a evoluat şi trupa românească Paraziţii.

Zeci de mii de oameni au mers la Cluj-Napoca în ultimele patru zile, pentru a se distra la Untold, în condiţiile în care au urcat pe scenă cele mai mari nume din industria în domeniu, precum Black Eyed Peas, The Chainsmokers, The Prodigy, Jason Derulo, Armin van Buuren, Diplo, Kygo, Steve Aoki, Tiesto, Paul Kalkbrenner, Solomun şi mulţi alţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Frate Armine,
te rugăm spunele la politrucii ăia de la tine din țară (Feri Timmermans, Gyuri Wilders, Markó Rutte, etc. etc.) să nu mai faulteze România cu orice ocazie, cu Schengenu`... cu Rotterdam vs. Constanța, alea știi tu. Ms, să trăiești ! Hai Bihoru, hai Bihoru, OLE OLE OLE !!!
Postat 06 August 2018, 11:23 de Vlaicu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON