URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 26 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Zilele trecute, Oradea a intrat în colimatorul primarilor celor mai importante orașe din țară, Bucureștiul și Clujul. Și, ca de fiecare dată, fără ca noi să avem vreo vină. Asta nu înseamnă că nu suntem măguliți că ditamai primarii de capitale, de provincie și de țară nu mai pot dormi de grija noastră!
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă nu mă înşel, era perioada în care preşedintele Iohannis se contra cu PSD pe marginea numirii unui premier, când Moise Guran a făcut o ediţie a emisiunii "România în direct" pornind de la întrebarea "Care ar fi cea mai potrivită persoană pentru a fi desemnată premier?". Ascultătorii au pomenit multe nume, inclusiv din zona non-politică, printre care, deloc surprinzător, şi al lui... Moise Guran. Ca de obicei, în situaţii critice, oamenii au nevoie de un om, un singur om, care să îi salveze. E posibil ca atunci să-i fi apărut jurnalistului gândul de mărire.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
09 Decembrie 2018, 14:15

Moarte stupidă: O tânără și-a pierdut viața încercând să-și facă o fotografie deosebită

Moarte stupidă: O tânără și-a pierdut viața încercând să-și facă o fotografie deosebită (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie în vârstă de 31 de ani și-a pierdut viața într-un mod stupid. Într-un loc cu priveliște panoramică din Cape Town, tânăra s-a aplecat asupra unei prăpastii din dorința de a obține o fotografie deosebită, însă și-a pierdut echilibrul și a căzut 150 de metri în gol. 

Soțul ei era cel care îi făcea fotografiile, scrie The Sun. El a încercat disperat să o salveze coborând aproape 100 de metri pe un teren muntos cu o înclinație de 65 de grade, dar n-a putut merge mai departe. 

Operaţiunea de recuperare a cadavrului a durat şase ore şi a fost una dificilă inclusiv pentru salvatori, care spun că soţul femeii şi-a riscat viaţa coborând atât de mult pe un astfel de teren accidentat.

Cei doi se căsătoriseră, în urmă cu un an, pe o plajă din apropierea locului unde femeia şi-a găsit sfârşitul. Ei veniseră să sărbătorească ziua de naşterea a tinerei, scrie Digi 24. 

Presa locală scrie că cei doi au ignorat bariera metalică de protecţie menită să-i ţină departe pe oameni de marginea periculoasă a prăpastiei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3101 RON
  • 1 EUR = 4.779 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON