Gazda emisiunii "Stele sub lupa" a povestit ca relatia lor dureaza deja de trei luni, timp in care, ce-i drept, s-au vazut nu foarte des, dat fiind ca sportivul isi petrece cea mai mare parte a timpului in cantonamente. Totusi, intalnirile au fost de bun augur, tinand cont ca Ilinca a fost entuziasta in declaratii.
Ea i-a povestit "Agentului" ca nu se astepta sa intalneasca un om atat de special, mai ales avand in vedere ca, in materie de relatii, doar marinarii sunt considerati mai neseriosi decat fotbalistii.
"Am avut surpriza sa gasesc un om foarte bine educat, vorbeste cinci limbi straine, este galant, iar subiectele de conversatie nu le epuizam niciodata, poti vorbi ore in sir cu el. Este un om cu adevarat extraordinar", a povestit vedeta, fara a-si ascunde incantarea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.