URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 17 IULIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Încă de acum doi ani am intuit potenţialul uriaş pe care îl are Festivalul Medieval ce se desfăşoară în Cetatea Oradea. Dacă era vorba de Festivalul Ştiucii sau de Caravana Melcilor, aş fi avut unele îndoieli. Dar cu ditamai fortăreaţa splendid renovată şi cu măreţul şanţ de apărare ai toate premisele ca sărbătoarea să-ţi iasă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ultima ispravă este un Cod administrativ care imprimă un ritm şi mai nebun. Nu doar primăriile, ci şi consiliile judeţene, prefecturile şi serviciile guvernamentale vor fi obligate să comunice în limbile minorităţilor, adică vor face noi angajări în sistem. Foştii primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de CJ-uri vor avea pensii speciale, tot din, chipurile, bugetele locale, iar cei actuali vor putea valorifica terenuri şi clădiri cu voturile a doar jumătate plus unu din consilieri, fapt ce va reduce şi mai drastic patrimoniile...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
În spatele fiecărui om politic pe care îl vedeţi la tv sau prin ziare se află o mulţime de oameni care muncesc pe brânci. Sub funcţii de şef de cancelarie, şefi de cabinet, experţi, consilieri sau asistenţi, oamenii aceia pe care nu îi vedem niciodată fac munca efectivă despre care şeful lor bate din gură. Ei sunt marii anonimi ai lucrurilor ce se întâmplă, totuşi, în aparatul de stat, pe care, din pricina supărării noastre generalizate, le ignorăm.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteţi de acord cu ideea primarului Ilie Bolojan de a înfiinţa o televiziune a Primăriei, finanţată din bani publici?






De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 5 iulie a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. Codul Administrativ a fost inițial adoptat sub forma unei legi care însă a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională, iar proiectul de lege s-a întors în Parlament pentru a fi pus în acord cu decizia Curții Constituționale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic. Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Iulie 2017, 10:42

Elena Udrea s-a logodit. Viitorul soț, un fost manechin, cu 12 ani mai mic decât ea

Elena Udrea s-a logodit. Viitorul soț, un fost manechin, cu 12 ani mai mic decât ea foto: Click.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Fosta "Blondă de la Cotroceni", Elena Udrea, s-a logodit. Anunţul a fost făcut luni noapte pe Facebook chiar de către iubitul ei, Adrian Alexandrov, fost manechin, un bărbat cu 12 ani mai mic decât ea.

Potrivit evz.ro, cei doi au decis să se logodească, acest pas fiind ultimul înaintea unei nunţi care se anunţă a fi cu mare fast.

De precizat, însă, că Alexandrov, în vârstă de 31 de ani, nu a făcut un anunţ detaliat, ci doar şi-a schimbat statusul de relaţie pe Facebook în "logodit".

Click.ro notează că cea mai celebră blondă din politica românească, acum judecată în mai multe dosare pentru corupție, a ţinut ascunsă povestea de dragoste cu actualul ei iubit vreme îndelungată.

Alexandrov i-a oferit inelul fostului ministru al turismului chiar în ziua în care au împlinit un an de relaţie. "Da, m-am logodit cu Elena", declara săptămâna trecută, pentru Click!, fostul manechin, actualmente broker imobiliar în zona de nord a Capitalei.

Elena Udrea a mai fost căsătorită cu Dorin Cocoş, în perioada 2003 - 2013.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
teme
Veste de importanta nationala. Oare cind rupe logodna sau cind divortează. Cind o paraseste Alexandrov?
Postat 11 Iulie 2017, 12:38 de andreimagheru
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2129 RON
  • 1 EUR = 4.734 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON