URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iulie 2017, 14:04

Cele mai amuzante plângeri ale turiştilor: "Soţul meu a fost deranjat de femeile care făceau plajă topless"

Cele mai amuzante plângeri ale turiştilor: 'Soţul meu a fost deranjat de femeile care făceau plajă topless' sursa foto: www.pexels.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu există turist care să nu fi avut şi experienţe mai puţin plăcute în timpul călătoriilor sale. Însă unii au mers la extrem cu nemulţumirea.

O agenţie de turism, Thomas Cook, a prezentat cele mai haioase reclamaţii făcute de clienţi, preluate şi de digi24.ro.

Printre altele, turiştii s-au plâns că pe plajă era prea mult nisip, că femeile care făceau plajă topless îi deranjau vizual pe bărbaţi ori că în apa mării erau... peşti!

Iată reclamaţiile prezentate de Thomas Cook:

1. "Într-o excursie în Goa, India, am fost dezgustat să descopăr că aproape fiecare restaurant servea curry. Nu-mi place mâncarea picantă".

2. "Nu ar trebui să li se permită femeilor să facă topless pe plajă. I-a distras atenţia soţului meu şi el voia doar să se relaxeze".

3. "Am fost în excursie în Spania şi am avut o problemă cu şoferii de taxi: erau toţi spanioli."

4. "Ne-am rezervat o excursie la water park, dar nimeni nu ne-a spus că trebuie să ne aducem propriile costume de baie şi prosoape. Am presupus că sunt incluse în preţ".

5. "Era prea mult nisip pe plajă. A trebuit să curăţăm totul când ne-am întors la cazare".

6. "Nu ne-a spus nimeni că vor fi peşti în apă. Copiilor le-a fost frică."

7. "Deşi în broşură scria că vom avea o bucătărie cu toate cele necesare, nu exista tăietor de ouă."

8. "A durat nouă ore să zburăm acasă din Jamaica până în Anglia. Americanilor le-a luat doar trei ore să ajungă acasă. Nu mi se pare corect."

9. "Am comparat apartamentul nostru, cu un dormitor, cu apartamentul prietenilor noştri, care are trei dormitoare, iar al nostru era mult mai mic."

10. "A trebui să aşteptăm afară ca să prindem barca şi nu era aer condiţionat".

11. "Era datoria ta ca operator de turism să ne sfătuieşti despre alţi oaspeţi care pot fi gălăgioşi."

12. "Am fost înţepată de un ţânţar. Broşura nu menţiona că sunt ţânţari."

13. "Eu şi logodnicul meu am rezervat o cameră cu paturi twin, dar în schimb am primit o cameră cu un pat matrimonial. Considerăm că sunteţi responsabili şi vrem să ni se dea banii înapoi pentru că acum sunt însărcinată. Asta nu s-ar fi întâmplat dacă ne-aţi fi dat camera pe care am cerut-o."

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON