URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2019

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fraţii Micula au câştigat un proces cu Statul Român, în urma căruia acesta era obligat să le plătească despăgubiri de 84,5 milioane euro. Cum nimeni nu s-a sinchisit de această problemă, după calcularea dobânzilor şi penalităţilor suma a ajuns la aproape 400 milioane de euro.
Zic şi eu
Adrian Cris
Într-o societate ipocrită, vestea că aproape jumătate din adolescenţii României sunt analfabeţi funcţional (potrivit celei mai recente testări PISA, a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, 44% nu înţeleg un text, deşi cunosc literele care îi formează cuvintele) a fost întoarsă pe toate feţele câteva zile, după care, ca de obicei, a şi fost uitată pentru a face loc altor uimiri, nou-nouţe.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Un monstru în sine, birocrația creează la rândul ei alți monștri. Birocratul are infinit mai mult respect pentru o hârtie semnată și stampilată decât pentru un om în carne și oase. Din spatele unui birou sau baricadat în spatele unei tejghele cu geam termopan, birocratul se simte o ființă superioară, un supra-om, care va descalifica orice biped lipsit de hârtiile necesare pentru a dovedi ce are de dovedit.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie cu privire la termenul în care se pot solicita despăgubiri în cazul provocării unei pagube printr-un act administrativ nelegal. Mai concret, s-a stabilit că termenul de un an pentru solicitarea de despăgubiri în instanță curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință de paguba efectivă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă (nu de tratament) ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii (coronare) afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter (un tub minuscul) la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat (îngustat) sau obstruat (înfundat) şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
30 Noiembrie 2019, 22:01

Brad Pitt are o nouă relaţie. Vezi cine este femeia care a înlocuit-o pe Angelina Jolie

Brad Pitt are o nouă relaţie. Vezi cine este femeia care a înlocuit-o pe Angelina Jolie foto: the cut
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Celebrul actor american, Brad Pitt, care se află în proces de divorţ cu fosta soţie Angelina Jolie, de care s-a despărţit în 2016 are o nouă relaţie.

Potrivit presei specializate în show-business vedeta de 55 de ani este împreună cu actriţa Alia Shawkat, star-ul serialului "Arrested Development", care are jumătate din vârsta sa.

Potrivit dailymail.co.uk Brad şi Alia au fost văzuţi împreună în septembrie în Los Angeles la premiera piesei de teatru "A Play is a Poem" iar în octombrie, când au şi pozat pentru fotografi, la spectacolul "The New One".

Ulterior cei doi au vizitat împreună galeria Wilding Cran, ocazie cu care activista Meral Melika a şi postat pe reţelele de socializare fotografii cu cei doi actori.

Pentru cei care nu ştiu Alia Shawkat este actriţă, pictoriţă şi militantă pentru drepturile femeilor. Actriţa, considerată una dintre muzele cinematografiei indiene, s-a declarat în urmă cu doi ani într-un interviu acordat revistei Out ca fiind bisexuală.

După despărţirea de Agelina Jolie, cu care are împreună şase copii, din care trei adoptaţi, actorul Brad Pitt a mai fost văzut în prezenţa creatoarei de bijuterii Sat Hari Khalsa în vârstă de 50 de ani.

Pitt a fost însoţit de Khalsa, cu care a şi schimbat gesture drăgăstoase, la premiera filmului "Ad Astra". Cei doi au susținut însă tot timpul că îi leagă doar o sinceră prietenie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3124 RON
  • 1 EUR = 4.7794 RON
  • 1 HUF = 0.0145 RON