URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ceauşescu ne-a lăsat nişte şarade pe care nu le vom dezlega în veci. Ne-a băgat pe toţi în blocuri, deşi e clar că românul nu ştie, nu poate şi nu vrea să trăiască în condomeniu. Sistemul de termoficare centralizat a fost astfel conceput încât practic e imposibil să faci o contorizare corectă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Partid-balama, care s-a obişnuit să-şi ofere „serviciile” când PNŢCD şi PNL, când PD-PDL, când PSD, UDMR nu trăieşte decât din parazitarea partidelor întemeiate sau măcar justificate ideologic, oferindu-le în Parlament, în Consiliile Judeţene şi în Consiliile Locale voturile pentru încropirea unor majorităţi, în schimbul atât al discriminărilor pozitive oferite minorităţii, cât mai ales al privilegiilor pentru liderii acesteia.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
... a început deja campania electorală pentru primărie. Actualul primar a câştigat alegerile din greşeală. Intrat în competiţie cu rol de candidat-fantomă, s-a trezit ales în locul celui care trebuia să câştige funcţia, dar care avusese, între timp, o ciocnire frontală cu legea. De atunci, primarul merge la serviciu cu acelaşi elan cu care merg copiii la şcoală în zi de teză.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre dorința Guvernului Orban de a elimina pensiile speciale ale magistraților și despre grevele anunțate de aceștia ca reacție?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Aşa cum am arătat săptămânile trecute, legislaţia noastră prevede posibilitatatea ca statul să acorde facilităţi persoanelor care nu pot să îşi permită cheltuielile pricinuite de desfăşurarea unui proces civil. Dacă în episoadele anterioare am prezentat condiţiile de acordare a acestui ajutor, în continuare vom vedea procedura prin care ajutorul public judiciar poate fi obţinut.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Guta cuprinde o serie de boli care apar singure sau în combinaţie şi includ hiperuricemia, atacurile de artrite inflamatorii (la o singură articulaţie), depozitele de cristale de uraţi la nivelul articulaţiilor şi la nivelul rinichilor, precum şi litiaza renală cu săruri de uraţi. Hiperuricemia (creşterea acidului uric plasmatic la valori de peste 7 mg%) este cea care determină apariţia gutei. Acidul uric, alături de creatinină, uree şi pigmenţii biliari, este un produs final al metabolismului proteic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
05 Noiembrie 2018, 12:56

Bere gratis pentru pietoni şi biciclişti, în Bologna

Bere gratis pentru pietoni şi biciclişti, în Bologna sursa foto: www.nonsprecare.it
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă ajungeţi în Bologna aveţi şanse să beţi bere gratis! Autorităţile oraşului italian au implementat un program, Bella Mossa (O mişcare bună), menit să-i facă pe localnici şi pe turişti ca în locul transportului cu maşina să aleagă un mod de deplasare prietenos cu mediul, scrie green-report.ro.

Concret, oamenii care merg prin oraş pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public sunt răsplătiţi cu bere, îngheţată sau bilete de cinema, dacă îşi înregistrează călătoriile într-o aplicaţie anume creată, BetterPoints. Cu fiecare kilometru parcurs astfel, utilizatorul adună puncte pe care apoi le poate folosi pentru a plăti la restaurante sau în alte localuri.

Pentru a se asigura că nu trişează nimeni, aplicaţia foloseşte GPS-ul telefonului. Finanţat de UE, programul funcţionează timp de şase luni pe an. Anul trecut, aplicaţia a înregistrat 3,7 milioane de kilometri de călătorii nepoluante, iar anul acesta a adunat, până acum, 10.000 de utilizatori.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
CrisDumi
Nu te simți oleacă??? Sau tot prost rămâi.
Postat 05 Noiembrie 2018, 22:29 de Sandu1206
Alo Fraierilor
Vedeți cum arata piata din Bologna, e BETON, ce faina e. Necivilizaților va doare faptul că nu va mai puteți pusa la boscheți.
Postat 05 Noiembrie 2018, 20:56 de Sandu1206
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3378 RON
  • 1 EUR = 4.7787 RON
  • 1 HUF = 0.0142 RON