URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 16 OCTOMBRIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă tot găsesc distinşii politicieni timp să umble după "avioane" gen "homosexualii care-ţi fură copiii", ce-ar fi însă să umble după avioane la propriu? Dacă tot s-au călcat pe mândrie şi au decis să se înhame la căruţa referendumului, să repete figura şi în problema Aeroportului Oradea!
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu mă număr între cei care consideră că o convingere religioasă exclude o gândire liberală. Nu cred că a gândi liber(al) înseamnă să fii fără niciun Dumnezeu. Un exemplu notoriu este cel al chirurgilor care mărturisesc că se roagă înaintea intervenţiilor dificile. Şi reciproca e valabilă. Poţi fi ateu, dar cât se poate de retrograd. Prin urmare, recunosc, ca orice om de bun simţ, dreptul oricărui membru PNL de a fi acţionat conform propriei conştiinţe la recentul referendum pentru "familia tradiţională".
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Conferințele 11even, în care 11 oameni vorbesc câte 11 minute, sunt ca nunțile românești - nimeni nu îndrăznește să le facă mai scurte. Teorema care spune că ce e frumos durează puțin nu funcționează... Majoritatea vorbitorilor a dat impresia că tema conferinței, „La trecutu-ți mare, care viitor?”, nu a fost înțeleasă prea bine. Cei mai mulți au vorbit despre ei înșiși, lăsându-le spectatorilor sarcina de a extrage esența și de a construi puzzle-ul.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre felul în care gestionează autorităţile combaterea pestei porcine africane?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Recent, Curtea Constituţională a respins ultima obiecţie de neconstituţionalitate ce putea fi formulată de preşedintele României cu privire la ultima dintre cele trei "legi ale justiţiei", respectiv cu privire la legea de modificare a statutului judecătorilor şi al procurorilor. Ca urmare a acestui fapt, preşedintele este obligat să promulge modificările, care vor intra, cât de curând, în vigoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Anxietatea este una din marile probleme psihologice ale secolului nostru. Alături de depresie, este subiectul cel mai des întâlnit în cabinetele de psihologie. Anxietatea variază de la om la om și se manifestă oarecum diferit ca intensitate în cazul fiecăruia.
02 Noiembrie 2017, 12:30

Alţi trei bărbaţi îl acuză pe Kevin Spacey de agresiune sexuală. Actorul se retrage pentru a se trata

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actorul Kevin Spacey, 58 ani, acuzat recent de hărţuire sexuală, se confruntă cu astfel de acuzaţii din partea altor trei persoane. 

Potrivit OKmagazine.ro, primul caz este cel al lui producătorului de filme documentare Tony Montana, care susţine că actorul l-ar fi agresat într-un bar din Los Angeles, în 2003.

Tony povesteşte pentru site-ul Radar că Spacey a intrat în bar însoţit de mai mulţi prieteni, apoi l-a reperat pe Tony la bar, s-a apropiat de el şi i-a propus să plece împreună din local. "Mi-a băgat mâna între picioare cu forţa şi mi-a apucat organele sexuale. Mi-a spus că ăsta este un gest de dominare. M-am desprins, mi-am plătit băutura şi m-am îndepărtat de el", continuă Montana, care susţine că Spacey l-a urmat, apoi, la baie, dar acesta l-a împins şi le-a spus prietenilor actorului să-l ducă acasă. 

Montana avea pe atunci puţin peste 30 de ani şi nu a povestit nimănui incidentul.

Un alt acuzator al lui Spacey este barmanul britanic Daniel Beal, care a povestit pentru The Sun că actorul a încercat să-l facă să-i atingă părţile intime, după ce şi-a expus penisul şi l-a întrebat pe Beal: "E mare, nu-i aşa?".

Barmanul avea pe atunci 19 ani şi povesteşte că incidentul s-a întâmplat pe când acesta lucra la Goodwood Park Hotel, din West Sussex, în 2010, şi a ieşit afară, la o ţigară. Tânărul a refuzat şi a plecat, dar Spacey i-a cumpărat tăcerea cu ceasul pe care-l avea la mână, un IWC Portofino de 5.000 de lire, scrie aceeaşi sursă.

Actorul mexican Rob Cavazos este al treilea bărbat care vorbeşte împotriva lui Spacey, într-o postare pe pagina lui de Facebook. Conform acestuia, pe când era director artistic al teatrului Old Vic din Londra, Spacey folosea o tehnică asemănătoare lui Harvey Weinstein pentru a atrage actorii tineri: stabilea întâlniri pentru a discuta despre cariera lor, dar îşi aştepta victimele într-un cadru romantic, cu o sticlă de şampanie.

"Era o tehnică atât de obişnuită, încât a devenit un fel de glumă proastă printre cei de-ai locului. Nici nu-mi mai amintesc de câte ori mi s-a povestit acelaşi lucru: Spacey îi invita la o întâlnire în care să vorbească despre carierele lor. Când apăreau la teatru, el îi aştepta cu un fel de picnic cu şampanie pe scenă şi o lumină plăcută, de atmosferă. Sau îl mai găseai la barul teatrului, acolo unde pipăia pe oricine îi atrăgea atenţia. Aşa m-a atins pe mine a doua oară. Eu nu l-am lăsat, dar au fost unii care s-au temut să-l refuze."

În contextul acestui scandal, Kevin Spacey - care a fost acuzat de actorul Anthony Rapp că l-a agresat sexual pe când avea doar 14 ani - a anunţat că ia o pauză de la actorie.

"Kevin Spacey îşi ia timpul necesar pentru a evalua situaţia şi a beneficia de tratament. În acest moment, nu este disponibilă o altă informaţie", se arată într-o declaraţie transmisă de purtătorul său de cuvânt. 

Este o mişcare pe care mulţi o aşteptau de la Spacey, după ce Netflix a anunţat că suspendă pentru o perioadă încă nestabilită producţia celui de-al şaselea sezon şi ultimul din serialul House of Cards, cu actorul de 58 de ani în rol principal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Dilema minoritarului
Oricat ne-am stradui, nu vom rezolva nicodata problema minoritarului. Si asta datorita conditiei lui. Intotdeauna majoritarul va avea majoritatea posibilitatilor de a-si satisface nevoile, iar minoritarul ramane cu diferenta. Una e sa te culci impacat cu ideea ca daca te-ai certat cu iubita nu-i un capat de lume. Mai ai 10.201.300 de posibilitati feminine, cel putin in Romania, dupa ultimul recensamant. De aici scadem minorele si, daca e cazul, pensionarele. Nu la fel de linistiti pot sa doarma cei din minoritatea lui Kevin, care pentru a nu se simti discriminati nu pot sa se multumeasca cu numarul mic de posibilitati si adauga la el minorii. Organizarea paradelor homofile nu se face ca sa confirme zicala: "chelului tichie de margaritar ii trebuie" ci pentru cunoasterea si extinderea pietei consumatorilor. Traiasca liberalizarea traficului homo/sexual, jos rationalizarea familista! Lac sa fie, ca broaste sunt destule!
Postat 02 Noiembrie 2017, 17:09 de FaBULA
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident pe Calea Borşului: Ambulanță în misiune, lovită de un Ford și proiectată într-un TIR. Două persoane au ajuns la spital (FOTO)
  • Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi. A fost lansată filiala orădeană a asociaţiei 'Ridică-te şi umblă' (FOTO)
  • Luceafărul s-a revanșat: 4-1, sâmbătă, acasă cu CS Balotești! (FOTO)
  • Cetate 'de vânzare': Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)
  • Ziua oraşului, în IMAGINI. Cele mai frumoase instantanee de la festivităţile dedicate Oradiei (FOTO)
  • La mulți ani, Oradea! Festivități mai bogate ca oricând, de Ziua Orașului, cu paradă militară, artificii și cadouri tricolore (FOTO / VIDEO)
  • O nouă victorie pentru handbalişti: CSM Oradea - AHC Potaissa II Turda 30-27 (FOTO)
  • De ziua Oradiei: Portretul unui primar român şi cel al unui primar maghiar, pe faţada Primăriei (FOTO)
  • Oradea s-a gătit de sărbătoare. Vezi cum a fost împodobit oraşul pentru a marca 100 de ani de la Declaraţia de independenţă! (FOTO)
  • Fostul ministru tehnocrat Dragoş Pâslaru, la Oradea: Partidul „lui Cioloş” va cere românilor să-l voteze „pentru a construi”, nu din dezamăgirea creată de alţii (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON