URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 24 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Mai 2018, 10:20

Eurovision 2018, câştigat de artista din Israel. Ce mesaj are melodia şi de ce are "sunete de găină" (VIDEO)

Eurovision 2018, câştigat de artista din Israel. Ce mesaj are melodia şi de ce are 'sunete de găină' (VIDEO) sursa foto: www.stirileprotv.ro

Netta Barzilai, reprezentanta Israelului, a câştigat, sâmbătă seară, concursul Eurovision 2018, cu piesa "Toy", cu un puternic mesaj despre condiţia femeii în societatea de azi.

În timpul prestaţiei, Netta a imitat şi nişte sunete de găină, despre care a spus că au un dublu sens. "Este atât de amuzant că oamenii sunt interesaţi de acest detaliu. Sunetele imitate au un dublu sens. Zgomotele fac trimitere la persoanele laşe care nu acţionează aşa cum simt, se folosesc de alţi oameni şi îi tratează ca pe nişte jucării sau marionete. De asemenea, "baka" înseamnă şi "prost" în japoneză. Cântecul are un mesaj important: renaşterea puterii feminine şi a justiţiei sociale", a explicat artista, potrivit site-lui stirileprotv.ro.

Imediat după ce a fost anunţată drept câştigătoare, Netta a strigat fericiră pe scenă: "Data viitoare, în Ierusalim". Este pentru a patra oară când Israelul câştigă Eurovision.

"Sunt atât de fericită. Vă mulţumesc foarte mult pentru că aţi ales un mesaj puternic, diferit. Vă mulţumim foarte mult pentru că acceptaţi diversitatea şi pentru că sunteţi deschişi şi toleranţi. Îmi iubesc ţara. Data viitoare, în Ierusalim", a declarat Netta Barzilai, după ce a fost declarată câştigătoare.

Intervievată de postul Israel TV Kan, cântăreaţa a spus că aşteaptă cu nerăbdare ca publicul să vadă "carnavalul israelian" când Ierusalimul va găzdui concursul, în 2019. "Oamenii vor vedea cât de minunaţi suntem. Ce vibraţie avem. Cei mai buni! Cel mai bun loc din lume".

De asemenea, israelienii au sărbătorit în stradă victoria Netter. Mii de oameni s-au adunat în Piaţa Rabin din Tel Aviv, au aplaudat şi au sărit într-o fântână. Şi premierul Benjamin Netanyahu a felicitat-o şi i-a transmis că "este cel mai bun ambasador al Israelului".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
?
@1: Aș băga mâna în foc... dar mă abțin! Mai mult ca sigur mama Dvs. este o Doamnă! Iar eu sunt un Domn! Se spune că ne vom vedea în iunie! La un eveniment! Eu sper că nu...
Postat 14 Mai 2018, 18:07 de dani-e-let
!!!
@1: Nu am vorbit de rău pe nimeni! In afară de politicieni! Poli "dă " dreapta! Asta e!
Postat 14 Mai 2018, 08:18 de dani-e-let
te-ai definit bine!
Ca daca nu ai fi prostea ai intelege ca tu esti un caz penal in egala masura fiind si unul medical. Mai ai tupeul si nesimtirea sa arunci cu amenintari in stanga si dreapta dupa ce ani de zile ti-ai varsat nesimtirea si mizeriile pe paginile astea. Astept o citatie si ma prezint cu toate comentariile la viata privata si la persoana pe care le-ai facut in timp si daca respectivii nu se constituie parte vatamata iti voi face eu plangeri penale de o sa le duci cu roaba pana acasa. Si ca sa revenim la subiect ce te-ai inflamat asa ? Am comentat doar o optiune de-a ta, pe care de destept si fudul ti-ai exprimat-o public ! Ca la urma urmei nu te discrimineaza nimeni e dreptul tau sa fii LGBT-ist !
Postat 13 Mai 2018, 22:37 de 1
sunt prostea...Nu pricepui
@1: Chiar NU am înțeles nimic! Al patrulea la penale?
Postat 13 Mai 2018, 22:03 de dani-e-let
ce nu e clar?
Sigur ca va era destinat domnule tsd ! Sau poate doamna ? Cum preferati ?
Postat 13 Mai 2018, 21:49 de 1
Go, Israel!
@1: Mesajul îmi este adresat mie, d-le...? Fiți mai clar!
Postat 13 Mai 2018, 21:18 de dani-e-let
ete si femeia cu barba din Europa
Ce esti asa surescitat ca sa nu spun excitat ? Te regasesti in mesajul adresat comunitatii LGBT de acest divoi ? Se pare ca esti cu curcubeul deasupra casei nebunaticule! Uite unde se gasi aparatorul ortodoxiei romanesti si a valorilor familiale de la multe alte comentarii. Amaratule !
Postat 13 Mai 2018, 21:12 de 1
Go, Israel!
Mai bine de atât nu se putea! Netta, le-ai tras o smetie "nemțălăilor" ! VIVAT JERUSALEM!
Postat 13 Mai 2018, 11:44 de dani-e-let
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6699 RON
  • 1 EUR = 4.9762 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON