URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 AUGUST 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Problema subvenţiilor trebuie privită însă cu reticenţă, cel puţin din două motive. O dată, pentru că la ce lipsă de forţă de muncă există în Oradea, e imposibil de crezut că oamenii săraci nu-şi pot găsi de lucru. Şi atunci, de fapt pe cine subvenţionăm? Pe oamenii săraci sau pe oamenii fără chef de muncă?
Zic şi eu
Adrian Cris
Noua mineriadă a PSD nu mai lasă cale de întoarcere pentru că, pur şi simplu, pe aşa-zişii social-democraţi nu-i interesează demult ce spune poporul, ci doar ce spun ei poporului. Li se rupe de imagine, de sondaje, de UE şi de orice alt „moft”, pentru că probabil şi-au pregătit inclusiv planul de a fura alegerile.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
De 4 ani, Untold înseamnă Cluj-Napoca, înseamnă România. Umblă vorba că se vrea mutarea lui în afara orașului, nu din pricina deranjului din centru, ci pentru că scena principală, stadionul adică, e limitativă cu numărul de persoane din motive de siguranță. Dacă se va transforma din festival urban în festival câmpenesc s-ar putea ca percepția să se schimbe.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Începând din 24 august 2018 o persoană amendată pentru orice contravenţie - indiferent că este o contravenţie de mediu, silvică, la regimul construcţiilor, etc. - va beneficia de un interval de 15 zile în care va trebui să decidă dacă plăteşte amenda (în acest caz achitând jumătate din mimimul prevăzut de lege) sau formulează plângere în instanţă (caz în care, dacă pierde procesul, va plăti amenda prevăzută în procesul-verbal de contravenţie).
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hematuria reprezintă prezenţa sângelui în urină. Cauzele sunt variate şi se pot grupa în 2 categorii: renale şi extrarenale. Vezi ce boli poate indica!
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
În caz că nu aţi observat, fobiile faţă de anumite vieţuitoare sunt mai des întâlnite decât cele care au ca obiect alte animale. De exemplu, femeile tind să se teamă mai mult de insecte şi păianjeni decât de - să zicem - porumbei. Mult mai mulţi oameni se tem de şerpi decât de pisici. De şobolani decât de mămăruţe. În acest articol vom discuta despre psihologia fricii şi cum teama a jucat un rol adaptativ în dezvoltarea speciei umane.
03 Mai 2018, 23:45

Dezvăluirile lui Dragoş Pătraru: Directorul TVR a numit o jurnalistă "cap de porc" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii "Starea Nației" de la TVR, a publicat joi, pe site-ul pătraru.ro, o serie de înregistrări în care președintele-director general al instituției, Doina Gradea, vorbește insultător la adresa jurnaliștilor de la Știrile TVR și afirmă că aceștia ar merita "pumni în gură".

Ea spune, conform înregistrărilor, că e "nevoită" să intervină în politica editorială când sunt derapaje și că ziariștii Televiziunii publice sunt "hateri de profesie". Mai mult decât atât, Gradea a catalogat-o pe o jurnalistă TVR "cap de porc", după ce respectiva a chestionat-o „nepotrivit” pe primăriţa generală a Bucureştiului Gabriela Firea.

Dragoș Pătraru a precizat că face aceste dezvăluiri în calitate de avertizor public, el reclamând, la începutul mesajului video: acțiuni de intimidare, amenințări, cenzură, abuz de putere, încălcarea valorilor și normelor etice ale TVR, decizii editoriale împotriva interesului public, decizii financiare împotriva bugetului public. El declară că tot ceea ce afirmă va dovedi cu probe adunate în ultimele șapte luni.

"Nu e vorba despre noi și despre emisiunea Starea nației, de aceea am și anunțat public că nu vom continua aici, dacă lucrurile nu se vor schimba. Aici este vorba despre niște oameni care – la ordin politic sau pur și simplu din slugărnicie – vor să aservească televiziunea publică puterii. Urmează o producție mult mai mare, cu multe explicații și cu alte multe înregistrări din care reies nu doar abuzurile editoriale făcute de acești oameni și de alții care, la adăpostul protecției politice, îi slujesc, ci și cele financiare", spune Pătraru.

Nişte „hateri de meserie”

Iată câteva din înregistrările publicate de Dragoș Pătraru:

Doina Gradea: "Stai, mă, să vezi. Băi, și se duce reportera noastră, care e o tipă cu cap de porc, să-mi bag picioarele, că nu poți să o scoți de pe post. Dar, ok femeia. Și în timp ce lumea se bucura că s-a făcut spitalul ăsta, că-i pentru copii, la Foișor, deci l-au refăcut, că-i o investiție spectaculoasă, asta o întreabă pe Firea: cum e cu statuile, nu știu ce, câte statui ați făcut în București?"...

"Deci ce merită ăștia? Pumni în gură! Pumni în gură! Nu mă bag în conținutul, în politica editorială! Da, când sunt derapaje, sunt nevoită, sunt obligată să fac asta. Dar ăștia merită poliție pe ei, le-am și spus: trebuia să aduc un șef din afară ca să vă taie! Că nu meritați altceva, decât să fiți tăiați!"

"Astăzi a fost și asta, Corina Crețu, la Guvern cu Tudose și au semnat fonduri de 300 de milioane de euro, fonduri structurale, pentru anul care vine, și zic: cum ar fi fost s-o întrebe pe Corina Crețu reporterul nostru... auzi, dar cum mai stai cu Colin Powell, ăla, mai știi ceva de el? Ești ok? Îți mai scrii cu el? Îți mai trimite e-mail? ... Când a fost PNL-ul la guvernare, s-au luat de PNL. Când a fost PD, s-au luat de PD. Acum când sunt ăștia, se iau de ăștia. Au o ură, așa. Ies din niște scorburi, așa, știi? Hateri de profesie. Ei nu sunt impotriva unui partid, ei sunt împotrivă de profesie și atât”.

„Dacă difuzați, ați pus-o!"

În material sunt incluse și înregistrări cu directorul TVR 1 Eduard Dârvariu, critic la adresa realizatorilor, angajaților, Comisiei de Etică din TVR, dar şi la cea a lui Dragoș Pătraru: "Eu vreau un amendament în care tu să nu mai vorbești de TVR, mie mi se pare aiurea ca venind într-o casă să zici: bă, ăsta are geamurile nespălate, chiar dacă sunt nespălate. Uită-te cum arată! Că faci parte din TVR".

Dragoș Pătraru a explicat că critica sa dim emisiune a vizat persoana delegată de Guvern, Cătălin Blebea, în Consiliul de Administrație al TVR: „Este reprezentantul guvernului omul care l-a reprezentat pe Gabriel Oprea în Consiliu (de Administrație) și care a venit la mine personal, iar asta e o chestie pe care am spus-o și atunci, și m-a somat să nu mai spun nimic despre Gabriel Oprea, eu consider că e de interes public ca oamenii să știe cine este acest personaj (Cătălin Blebea) din CA. Și cu martori, în birou la directorul de canal de la TVR1, mi-a spus: "A zis domnul Gabi Oprea să nu mai difuzați nimic despre el și, dacă difuzați, ați pus-o!" Am fost amenințat..”

„Bine, Dragoș, dar de ce dezgropi morții acuma? Asta e de mulți ani...”, a fost replica Doinei Gradea.
„Pentru că domnul a revenit în Consiliul de Administrație ca reprezentant al Guvernului! E de interes public ca oamenii să știe asta!”, a încheiat Pătraru.

Să-şi ceară scuze!

Printr-o scrisoare deschisă, jurnaliştii de la Ştirile TVR îi solicită directoarei generale a televiziunii publice, Doina Gradea, să îi ceară scuze colegei pe care a catalogat-o drept ”cap de porc”, aceștia exprimându-și, totodată, consternarea și indignarea față de limbajul folosit. Scrisoarea ziariștilor o anunţă pe Doina Gradea că nu se vor lăsa intimidaţi și o asigură pe aceasta că nu sunt ”hateri de profesie”.

Angajații se declară îngrijorați de disprețul directorului instituției și producătorului executiv a TVR, Eduard Dârvariu, îl arată față de ”principiile și misiunea televiziunii publice”. Pe listă semnatarilor se află nume cunoscute, precum Ramona Avramescu, Adelin Petrișor, Mihai Rădulescu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Inimaginabil
Este de neimaginat ce scursuri sunt instalate in posturi de conducere,ce nulitati cu limbaj de carutasi(si aici imi cer scuze ca jignesc carutasii),oameni care la viata lor cred ca s-au ferit cu mare abilitate (si le-a reusit) de tot ce inseamna cultura,carte,limba romana,bun simt.Au o gandire primitiva acompaniata din plin de un limbaj trivial ,o vedere ingusta ,limitata dar toate aceste caracteristici sunt folosite din plin de mandrii nostri politicieni.
Postat 04 Mai 2018, 11:40 de ardumilreb
count display

FOTO BIHOREANUL

  • OTL s-a dotat cu un autobuz decapotabil pentru turişti (FOTO / VIDEO)
  • „Monştri” la Primăria Oradea: Piaţa Unirii a fost invadată (FOTO / VIDEO)
  • Scene dramatice în satul Olosig: Localnicii plâng în hohote văzând cum le sunt omorâte animalele (FOTO/VIDEO)
  • Scandal în satul Olosig: Localnicii, revoltați că autoritățile vor să le omoare toți porcii! (FOTO)
  • Feciorul și tradițiile: De dragul tradiţiilor, un adolescent bihorean a renovat o casă veche de 84 de ani (FOTO)
  • 'Fără implicare nu va fi schimbare': Aproximativ 150 de orădeni au protestat şi duminică seară (FOTO / VIDEO)
  • Hercule e bihorean! Sportivul bihorean Florin Lupaş este considerat cel mai puternic român (FOTO)
  • Festivalul KaravanAct: 'Zarvă' pe picioroange în centrul Oradiei (FOTO / VIDEO)
  • Oradea Summer Film: Caliu și taraful lui au cântat în Parcul Cetății (FOTO / VIDEO)
  • Miting cu repetiţie: Sute de orădeni au ieşit din nou să protesteze (FOTO / VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON